Actrița Mirela Oprișor explică de ce un text vechi de 100 de ani spune adevărul despre lumea de azi: „E pentru cei care vor să vadă realitatea”

Pornind de la cel mai recent spectacol în care joacă la Teatrul Național, „Despre oameni, doctori și rinoceri”, actrița explică de ce o piesă scrisă cu mai bine de 100 de ani în urmă reflectă fidel societatea de azi, nu fără a evita subiecte precum relația sinceră cu publicul, statutul actorului în 2026 sau forța de a urca pe scenă, chiar și în cele mai dificile momente personale.

Premiată la festivaluri internaționale

Mirela Oprișor este una dintre cele mai valoroase actrițe de teatru și de film din România. Absolventă UNATC în 2000 și câștigătoare a premiului pentru cea mai bună actriță la Premiile Gopo 2011, dar și la Festivalul de Film de la Sarajevo, pentru rolul din „Marți, după Crăciun”, regizat de Radu Muntean, ea a devenit iubită de publicul larg odată cu rolul Aspirinei din serialul „Las Fierbinți”.

În prezent, cel mai des poate fi văzută pe scena Teatrului Național București, unde este angajată și unde joacă în producții, precum „O repetiție pentru o lume mai bună”, „La câțiva oameni distanță de tine”, „Cei drepți” sau „Bolta cerească”, dar și la Metropolis, unde joacă în „Dumnezeul de a doua zi”, un spectacol care-i este extrem de drag, dar și în „All Inclusive”, un spectacol independent în regia lui Vlad Zamfirescu.

Tot la TNB, Mirela Oprișor joacă și într-un nou spectacol, „Despre oameni, doctori și rinoceri”, bazat pe opera lui Arthur Schnitzler din 1912, în regia lui Claudiu Goga. Așa cum apare notat și în descrierea acestuia, spectacolul vorbește cu luciditate și umor despre ipocrizia lumii de azi.

Acțiunea ne poartă în clinica medicului Elias Bernhardi (Mihai Călin), unde o adolescentă se luptă cu septicemia, în urma unui avort nereușit. Un preot catolic vrea să intre la tânără pentru a-i oferi ultima împărtășanie, dar Elias, de origine evreu, nu-l lasă, fapt care transformă incidentul într-un scandal public.

Manipulări, conspirații, moartea văzută ca doctor

Pe durata a trei ore, spectacolul își poartă publicul printr-o suită de scenarii mai mult sau mai puțin absurde, în care etica, moralitatea, empatia sunt doar câteva dintre valorile care transformă oamenii în funcție de situațiile în care sunt puși sau de propriile interese. Distribuția este formată din actori precum George Ivașcu, Medeea Marinescu, Ofelia Popii, Alexandru Potocean, Ioan Andrei Ionescu, Richard Bovnoczki, Dana Dogaru, Ada Galeș, Ionuț Toader și Tomi Cristin.

„Textul aduce în prim-plan ideea că oamenii nu luptă pentru convingerile lor religioase, politice, ideologice sau morale, ci pentru propriile interese. Și văd asta și-n ziua de azi, în societatea noastră. E fascinant cum, deși scrisă cu atâtea zeci de ani în urmă, povestea conține un adevăr al zilelor noastre, nu? Ca teme atinse se pot distinge cele ale manipulării, ale conspirațiilor politice, moartea văzută ca doctor, preot, om; tema influențării maselor, cum trăim și speculăm postadevărul, inclusiv prin rețelele sociale, sună cunoscut?

Concluzia este că oamenii nu mai luptă pentru credințele lor religioase, politice, morale, ci pentru propriile interese”, spune Mirela Oprișor pentru Libertatea, referitor la cum o piesă scrisă cu mai bine de 110 ani în urmă este extrem de veridică și în ziua de azi.

În interviul de mai jos, am explorat alături de actriță atât scopul unui astfel de spectacol în 2026, cât și rolul teatrului în prezent, relația cu spectatorii, noua generație de actori sau ce înseamnă forța de a juca mai departe, în situații extreme în plan personal.

„În viețile noastre nu e vorba tot timpul de confort”

Libertatea: Cum ați descrie, în esență, pentru cineva care nu a văzut spectacolul, miza lui în 2026?
Mirela Oprișor: Miza lui, așa cum o văd eu, e de a confrunta realitatea, uneori dură, a societății în care trăim, dar și cât de superficial privim poate unele momente din viață, cât de nepăsători suntem ca societate, urmărindu-ne propriile interese. Spectacolul pune foarte bine în lumină unele aspecte ale lumii de azi care ar trebui să ne dea de gândit. Nu mai spun de aspectul politic, de contextul în care ne aflăm pe plan național, dar și mondial.

– Este un spectacol lung, dens, care nu oferă neapărat confort. Cum vă raportați la ideea că nu toate spectacolele trebuie să fie „ușor de iubit”?
– Se spune că teatrul e oglinda societății și, dacă e așa, în viețile noastre nu e vorba tot timpul de confort, nu trăim mereu într-o bulă roz; viețile noastre sunt afectate de timpurile în care trăim. Iar acest spectacol pune punctul pe „i” și reflectă societatea și tumultul zilelor noastre. Pe de altă parte, orice om care vrea să vină la teatru vede și citește măcar afișul și poate înțelege din start că nu e vorba despre o comedie. Unele spectacole ne relaxează, altele ne amuză, altele ne fac să ne punem întrebări, iar altele ne lasă sentimentul că am citit o carte în câteva ore. Sunt diferite, de aici frumusețea acestui tip de artă. Teatrul Național ne oferă o paletă atât de largă de spectacole, încât ai putea în fiecare săptămână să treci de la o stare la alta, să explorezi sentimente, gânduri, să ai revelații, să-ți pui întrebări sau pur și simplu să mergi acasă cu zâmbetul pe buze, gata pentru o nouă zi de muncă.

„E un spectacol necesar și dorit de public”

– Cui credeți că i se adresează, de fapt, un astfel de spectacol? Există un public „pregătit” pentru el?
– Spectacolul se adresează nouă tuturor, mai ales că arată o fațetă a societății de azi, exact cum spuneam mai sus. Și cred că aici poate fi o nuanță – aș zice că e un spectacol pentru cei care vor să vadă realitatea așa cum e – pentru că nu e confortabil să vorbești despre manipulare ori conspirații politice și să știi că aceste teme se reflectă atât de puternic și-n societatea zilelor noastre. Însă e un spectacol necesar, care poate ne ajută să reflectăm, să conștientizăm lumea în care trăim și să ne dorim, om cu om, să facem schimbări spre mai bine.

Publicul de teatru, în general, citește înainte despre spectacole, știe la ce vine și cred că este cumva pregătit, da; când te așezi în scaun ca spectator, cam știi ce va urma să vezi. Iar din cum observăm că sălile sunt pline la fiecare reprezentație a acestui spectacol, cred că, și repet, e un spectacol necesar și dorit de public.

– Cum primiți reacțiile împărțite între entuziasm și respingere? Vă influențează în vreun fel?
– Nu este pentru prima dată când trec prin asta adică și mi se pare în regulă ca reacțiile să fie împărțite, pentru că suntem diferiți, avem percepții diferite și subiective – unuia poate să-i placă la nebunie un spectacol, altuia deloc, să fim deci în aceste extreme. Atunci când e doar „OK”, pentru mine înseamnă mediocru; iar când faci lucruri altfel și spargi bariera, riști ca părerile să fie împărțite și ți le asumi.

„Pentru mine, provocările au existat în fiecare etapă a carierei”

– Sunteți cunoscută de publicul larg și prin rolul din Las Fierbinți. Unde simțiți că vă regăsiți mai profund: în teatru sau în televiziune? Ce diferențe esențiale simțiți între aceste două lumi, din interiorul meseriei?
– Teatrul, filmul și televiziunea oferă tipuri diferite de experiențe. În teatru, atunci când lucrezi cu colegi pe care îi cunoști, atmosfera devine specială, se leagă prietenii și apare o conexiune care te ajută pe scenă și pe care publicul o percepe. În film, situația este diferită: ceea ce se filmează rămâne definitiv, se pot face câteva duble, dar rolul se consumă în acele momente, pe platou, fără posibilitatea de a reveni ulterior și de a-l ajusta împreună cu echipa.

La teatru îmi place că poți lucra permanent la roluri și le poți dezvolta în timp. La premieră, totul este încă proaspăt, iar după câteva reprezentații începe să se lege. De fiecare dată poți descoperi nuanțe noi, iar alături de colegi de scenă buni și deschiși, rolurile evoluează considerabil. Poți juca aceeași piesă ani la rând și chiar după 5, 6 sau 7 ani să observi detalii pe care nu le-ai văzut înainte. Tocmai această posibilitate de explorare continuă și de perfecționare este ceea ce îmi place cel mai mult la teatru.

– Cum vi se pare statutul actorului în România anului 2026, comparativ cu momentul în care ați început?
– Statutul actorului nu mi se pare neapărat mai ușor astăzi decât în momentul în care am început. Pentru mine, provocările au existat în fiecare etapă a carierei – fie că eram la început, la 30 sau la 40 de ani – și există și acum. Mereu am avut senzația că pot face mai mult și mai bine, iar această autoanaliză constantă m-a ajutat să evoluez și să-mi privesc realist parcursul profesional. Pentru actorii tineri din 2026, cred că presiunea este chiar mai mare.

Fiecare întâlnire contează, fiecare oportunitate are greutate, iar eșecurile sunt mai greu de dus, mai ales într-un context în care totul pare mai competitiv. Sunt mai mulți actori decât în trecut, iar oportunitățile nu au crescut în același ritm, ceea ce face ca drumul să fie mai dificil. Totuși, există și un aspect pozitiv: chiar dacă lumea teatrului rămâne una relativ mică, lucrurile bune se aud repede. Talentul, seriozitatea și perseverența pot fi observate, iar cu puțin noroc și cu multă pasiune pentru profesie se poate construi în continuare un parcurs solid.

„Cred în ideea că publicul are întotdeauna dreptate”

– Când vă uitați la actorii tineri de azi, regăsiți în ei neliniștile pe care le aveați la început sau vedeți o generație diferită? Există ceva la noile voci din teatru care vă surprinde sau chiar vă inspiră?
– Generațiile tinere, atât actorii, cât și regizorii, reprezintă pentru mine o sursă importantă de inspirație. Mi-am propus să merg să le urmăresc spectacolele, pentru că mă interesează energia și direcțiile noi pe care le aduc. Cred că este esențial ca și noi, cei trecuți de 50 de ani, să rămânem deschiși și să învățăm de la ei, să preluăm din ideile și din prospețimea lor, fiindcă au multe lucruri valoroase de oferit.

Entuziasmul, curajul și perspectiva lor diferită pot revigora scena și pot aduce un suflu nou. Cred că teatrul românesc va continua să existe și să se transforme, atât timp cât generațiile tinere vor păstra același nivel de pasiune și implicare pe care îl vedem astăzi.

– Într-un context în care multe spectacole sunt sold out, dar publicul este și foarte vocal în online, cum vedeți relația dintre teatru și spectator în prezent?
– În prezent, relația dintre teatru și spectator mi se pare una foarte vie și sinceră. Cred în ideea că publicul are întotdeauna dreptate. Dacă într-o seară, reacțiile sunt mai reținute, nu înseamnă că spectatorii sunt „mai dificili”, ci că, poate, ceva nu s-a legat suficient de bine pe scenă. Teatrul există prin această conexiune directă, iar reacția publicului este cel mai onest barometru.

În același timp, spectatorii de astăzi sunt mai vocali, mai ales în online, iar acest lucru face parte din dinamica actuală. Feedbackul vine mai repede și mai direct, dar esența rămâne aceeași: întâlnirea din sală și schimbul de energie dintre actori și public.

Tocmai această disponibilitate a spectatorilor de a se conecta, de a intra în poveste și de a trăi emoțiile împreună cu noi este ceea ce menține relația dintre teatru și public puternică. Chiar dacă mediul online amplifică opiniile, adevărata relație se construiește tot în sala de spectacol, acolo unde se creează acel dialog nevăzut, dar foarte real, dintre scenă și sală.

„Teatrul creează acea apropiere umană tot mai necesară astăzi”

– Dar rolul teatrului în societatea de acum?
– Rolul teatrului în societatea de astăzi mi se pare esențial, așa cum eu l-am văzut dintotdeauna. Într-o lume agitată și uneori haotică, teatrul rămâne un spațiu de întâlnire și de reflecție, un loc în care oamenii se pot desprinde de cotidian și își pot acorda timp pentru ei înșiși. Prin poveștile spuse pe scenă, spectatorii se regăsesc, se emoționează, râd, își pun întrebări și, pentru câteva ore, se reconectează cu propriile trăiri și cu cei din jur.

Teatrul creează acea apropiere umană tot mai necesară astăzi, când tendința spre izolare devine tot mai vizibilă și când suntem atât de familiarizați și cu inteligența artificială. Știm că nu se acordă culturii spațiul dorit și necesar în România, de aceea cred cu tărie că trebuie să susținem acest domeniu cât de mult se poate, să mergem să vedem spectacole, să fim vocali, să apreciem actorii și echipele din spate, să povestim altora despre ce am văzut și așa să creăm un spațiu mai mare și un public mai extins pentru teatru.

– Ați vorbit despre momente în care ați urcat pe scenă în timp ce treceați prin pierderi personale. Ce înseamnă, de fapt, forța aceasta de a juca mai departe?
– Forța de a urca pe scenă și de a juca mai departe vine, cred, din însăși natura acestei meserii. Ca actor, nu poți separa complet viața personală de rolurile pe care le interpretezi. Uneori, experiențele personale se suprapun dureros peste ceea ce trăiești pe scenă, iar emoțiile devin cu atât mai intense.

Nu poți rămâne imun atunci când realitatea ta seamănă cu povestea pe care o spui în fața publicului. În același timp, teatrul nu îți permite să te oprești. Textul și situația rămân aceleași în fiecare seară, indiferent de ce trăiești în plan personal. De multe ori, trebuie să găsești o formă de echilibru, să construiești o punte între tine, ca om, și personajul pe care îl joci. Devine, într-un fel, un mecanism de protecție care te ajută să mergi mai departe.

Au existat momente foarte grele, în care experiențe personale dureroase s-au suprapus peste roluri cu teme similare. Atunci realizezi cât de dificil, dar și cât de puternic este acest proces de a continua să joci. Nu este vorba doar despre disciplină profesională, ci și despre nevoia de a transforma emoția, de a o duce pe scenă și de a merge mai departe, chiar și atunci când pare aproape imposibil.

„Încă cred că trăim într-o lume a bărbaților”

– Într-o perioadă în care ați fost mai deschisă și ați vorbit despre lucruri sensibile, doliu, durere, fragilitate, simțiți că e important ca oamenii să vadă și partea umană din spatele unei figuri publice?
– Nu mi-am pus niciodată așa problema, că oamenii n-ar trebui să ne vadă așa cum suntem. La mine așa s-a întâmplat pentru că așa am simțit, să vorbesc despre aceste lucruri. Suntem oameni și noi, cu bune, cu rele, cu mai puțin bune, avem probleme, familii, copii, necazuri și câteodată, da, pot spune că suntem mult mai afectați din cauza naturii noastre sensibile, artistice și avem nevoie de oameni care să ne ajute, probabil de terapie. Cred că suntem mult mai deschiși la a vorbi foarte deschis și sincer despre aceste lucruri prin care trecem, ori cel puțin în cazul meu așa s-a întâmplat și a venit natural, dar am și simțit să fac asta acum, să împărtășesc din experiențele prin care trec.

– Privind la dumneavoastră acum, femeie, mamă, actriță, care sunt câteva lucruri pe care le-ați învățat, poate dintr-o perspectivă feminină, în toți acești ani?
– Din păcate, eu încă cred că trăim într-o lume a bărbaților – asta se resimte și în tot ceea ce se scrie contemporan. Spun asta gândindu-mă și că la noi, în scenariile de film, încă se regăsesc numai două-trei personaje feminine, încă nu scriem despre femei, sunt foarte puține astfel de exemple. Privind la mine, ca femeie, mamă și actriță, din această cauză am făcut această paralelă, că încă am sentimentul că toată această societate parcă nu mă lasă să fiu 100% mamă, femeie, actriță, și să fiu mândră de asta; uneori mai simt că trebuie să-mi cer scuze pentru ceva și nu înțeleg de ce, chiar îmi doresc să se spargă aceste bariere.

„Vreau să cred că încă avem energie și pentru noi, dar și pentru alții”

– Ce vă mai aduce, astăzi, echilibru și speranță într-o perioadă care pare tot mai instabilă?
– Sunt un om solar din fire. Chiar dacă și eu sunt câteodată umbrită de nori, încerc să văd partea pozitivă. Trebuie să recunoaștem că au fost vremuri mult mai grele față de cele de acum, când oamenii nu aveau ce să mănânce, când se murea pe front; și acum, e adevărat, trăim vremuri provocatoare economic, suntem stresați, îngrijorați, temători pentru ziua de mâine.

Se întâmplă foarte multe pe plan intern și internațional, lumea e înrăită, dar suntem în viață, ceea ce este cel mai important! Avem două mâini, două picioare, și cred că suntem capabili să avem grijă și de alții, nu numai de noi. Adică lucrurile nu sunt atât de negre în această perioadă, și vreau să cred că încă avem energie și pentru noi, dar și pentru alții, să ne fim și să le fim alături.

– Și apropo de asta, cum priviți viitorul României, în contextul ei prezent?
– Ei, aici câteodată recunosc că am momente când mă debusolează tot ce se întâmplă; și nu neapărat politic sau economic, ci mai ales uman. Sper să ajungem să fim din nou împreună, asta îmi doresc.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE