Un soldat ucrainean a ajuns din greșeală într-o tranșee rusească, a supraviețuit în mijlocul inamicilor și s-a întors cu un prizonier de război: „Este un miracol”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Vadîm Lietunov, un soldat ucrainean, a ajuns din greșeală, în timpul unui bombardament, într-o tranșee rusească, dar a supraviețuit în mijlocul inamicilor și s-a întors chiar cu un prizonier de război. O poveste incredibilă și extrem de rară, scrie The Guardian.
Cuprins:
Sub bombardamente necruțătoare
Bombardamentele au început chiar a doua zi după sosirea lui Vadîm Lietunov în noul sector de front și au continuat câte șase sau șapte ore în fiecare zi. Rușii atacau intens adăpostul în care se afla împreună cu un alt soldat ucrainean, Sașa. După fiecare atac, Vadîm și Sașa stingeau incendiile cu sticle de urină, reparau pagubele și împingeau saci umpluți cu lut înapoi pe poziție. „Inamicul știa că suntem acolo. Încerca să ne omoare”, își amintește el.
Spre sfârșitul lunii februarie, operatorii ruși de drone au încercat o nouă tactică. Au trimis o dronă Molnia încărcată cu o mină antitanc. Dispozitivul a explodat lângă intrarea în adăpost și „a aruncat totul în aer”.
Explozia i-a smuls picioarele lui Sașa. Gândindu-se că o a doua dronă îi va ucide pe amândoi, Vadîm a încercat să-și scoată camaradul din adăpostul rămas fără acoperiș, dar și-a dat imediat seama că acesta nu supraviețuise impactului. Confruntat cu o situație de pericol iminent, Vadîm a început să alerge în direcția altor soldați ucraineni. La un moment dat, a zărit o poziție fortificată printre copaci. O pătură acoperea o ușă.
În tranșeea greșită
„Am început să țip crezând că oamenii mei sunt înăuntru. Apoi am auzit un foșnet. Am intrat în adăpost și am văzut un tip în uniformă țintind spre mine o pușcă automată”, spune el. „I-am spus că sunt din cutare brigadă și că am fost bombardați. Tipul a spus: «Intră». Ei bine, am intrat. Și apoi i-am auzit accentul. Era rus”, mărturisește Vadîm. „I-am spus: «Nu ești de-ai noștri, nu-i așa? Te rog, nu mă omorî.»”
În următoarele două săptămâni, o poveste suprarealistă și uimitoare despre supraviețuire în timp de război a avut loc în tranșeea ocupată de soldatul rus, pe măsură ce cei doi inamici au ajuns să se cunoască unul cu altul. Soldații ruși și ucraineni interacționează extrem de rar în acest război dominat de drone, în care practic toate rănile și decesele sunt cauzate de explozii la distanță.
Singura șansă de supraviețuire
Soldatul rus, pe nume Nikita, i-a ordonat lui Vadîm să intre într-o cameră mică subterană și i-a transmis în mod surprinzător: „Ești neînarmat. Nu te voi împușca”. I-a arătat ucraineanului o cruce pe care o făcuse el însuși și pe care erau scrise cuvintele „salvați și protejați”. Nikita i-a promis că îl va elibera a doua zi dimineață, dar nu a făcut-o. La rândul lui, Vadîm se aștepta să fie împușcat în orice moment.
Ucraineanul, un caporal în vârstă de 34 de ani originar din orașul Odesa, și-a dat seama că singura sa șansă de supraviețuire era să-l manipuleze pe soldatul inamic. El aflase că Nikita era un dependent de droguri și un infractor mărunt care fusese eliberat din închisoare pentru a lupta în Ucraina. A dezertat la un moment dat, dar a fost capturat și trimis înapoi pe front. Comandantul său, un cecen, dădea comenzi printr-o stație radio.
Nikita i-a cerut lui Vadîm să se dezbrace și i-a percheziționat hainele în speranța de a găsi droguri, fiind convins de propaganda Kremlinului precum că soldații ucraineni sunt „dependenți de droguri și echipați cu dispozitive GPS secrete”.
El insista că armata rusă este cea mai bună din lume, dar, în realitate, suferea de frig, foame și singurătate. O dată pe zi, o dronă Mavic arunca o rație de 250 de grame care consta într-un pachet de terci, gem și o sticlă mică de apă.
Avea schimbări bruște de comportament. „Se transforma într-un maniac, îmi punea pistolul la frunte și îmi spunea: «Te omor chiar acum»”, își amintește Vadîm. „Începeam să mă rog, apoi se lăsa liniștea și îl auzeam cum punea pistolul deoparte. Pur și simplu se răzgândea într-o secundă”, continuă fostul soldat captiv.
Vadîm a decis atunci să se prefacă că ar fi mai prost decât Nikita. „Am văzut că Nikita era cam prost, dar i-am dat impresia că eu eram cel prost. Aș fi putut fugi, dar nu am făcut-o ca să aibă mai multă încredere în mine”, afirmă el.
Considerat mort
Între timp, brigada lui Vadîm îl declarase mort. Comandantul i-a transmis mamei sale, Maria, că era sigur „95%” că nu se va mai întoarce acasă. Dacă mama lui Vadîm a leșinat, soția sa, Alesia, nu s-a lăsat descurajată de vestea primită.
Soțul ei era un luptător experimentat, care s-a înrolat la câteva ore după lansarea invaziei ruse la scară largă, pe 24 februarie 2022, servind inițial într-un pluton de apărare aeriană și participând la eliberarea orașului Herson. Alesia a continuat să-i trimită mesaje pe Telegram.
În interiorul adăpostului, Nikita îi dădea zilnic prizonierului său o pătrățică de ciocolată și un dop de sticlă cu apă. Rusul a început la un moment dat să se plângă de condițiile sale mizerabile: lipsa hranei și faptul că el și camarazii săi erau forțați să adune apă de ploaie și „să-și bea propria urină”. „Într-o dimineață mi-a spus: «Poate ar trebui să mă predau ție?»”, afirmă Vadîm. „I-am răspuns: «Nu este nevoie». Dar i-am spus că termenii erau buni: trei mese pe zi, țigări, convenția de la Geneva”.
Luat în vizor chiar și de propria brigadă
Cei doi au discutat de cinci ori pe această temă. „Apoi, într-o zi, am rămas fără apă. Lui Nikita i se făcuse sete și a spus: «Știu un loc». Am ieșit în ceață și am auzit o dronă bâzâind deasupra noastră. Era ucraineană. Am agățat un indiciu lângă un copac. Era numele meu de cod - Cartman (inspirat din desenul animat South Park - n.r.) - și numărul brigăzii. Am îngenuncheat, am arătat spre indiciu și am strigat că sunt ucrainean”.
Dar brigada sa a presupus că amândoi erau ruși și a trimis o altă dronă ca să-i omoare. Din fericire pentru ei, drona s-a prăbușit. Lansarea celei de-a doua drone a fost anulată doar după ce comandantul l-a căutat pe Vadîm pe rețelele de socializare și l-a recunoscut. O jumătate de oră mai târziu a apărut o altă dronă. „M-am gândit: «Ori e sfârșitul, ori începutul unei noi vieți»”, mărturisește Vadîm.
Salvat împreună cu un prizonier de război
Brigada sa a trimis apoi o stație radio cu ajutorul unei drone. „Le-am povestit despre Nikita și au început să pună întrebări. Am încercat să le sugerez că ar trebui să se oprească, că eu sunt prizonierul, nu el, și că viața mea depinde de starea lui de spirit. Am comandat mâncare și apă”, spune el.
Între timp, o dronă rusească a lansat o bombă-capcană - un buștean cu TNT ascuns înăuntru. Nikita a primit ordin să o plaseze în pădure.
Până în ultimul moment, Vadîm nu era sigur dacă Nikita se va preda cu adevărat sau dacă va arunca în aer adăpostul cu el în interior. Într-o zi de vineri, ceața s-a lăsat pe poziția lor și a apărut brusc un vehicul blindat ucrainean. Cei doi soldați inamici au sărit în spatele vehiculului și au părăsit tranșeea.
Nikita sugerase anterior că ar putea încerca să captureze vehiculul ucrainean și să-l conducă la baza sa. În cele din urmă, s-a predat umil și și-a distrus telefonul. Când a ajuns la sediul brigăzii, Vadîm a fost îmbrățișat și felicitat de camarazii săi, uimiți de felul în care a supraviețuit. El i-a spus atunci ofițerului său superior că i-a promis soldatului rus că va fi bine tratat. Un videoclip obținut de The Guardian îl arată pe Nikita zâmbind și spunând că l-a luat prizonier pe Vadîm.
Soldații ruși au creierul spălat de propaganda Kremlinului
Kremlinul a reușit să spele creierele soldaților ruși, care sunt convinși că luptă împotriva „fasciștilor” plătiți de SUA și Europa și nu înțeleg că ucrainenii își apără patria, a observat Vadîm din discuțiile purtate cu Nikita.
Rămas fără un deget la un picior, Vadîm s-a întors acasă, la Odesa. Se deplasează cu ajutorul cârjelor și se recuperează la un centru de reabilitare din orașul de pe țărmul Mării Negre.
El se consideră extrem de norocos că a supraviețuit. „Este un miracol. Am fost prizonier, dar până la urmă m-am întors cu un prizonier”, conchide Vadîm Lietunov.
