Proprietarii magazinului susțin că au descoperit că le lipseau bijuterii după un inventar făcut la finalul intervenției pompierilor. Aceștia îi suspectează pe pompieri, susținând că pe durata intervenţiei, dar şi pe perioada cercetării la faţa locului, nimeni altcineva nu a avut voie să intre în magazin.

Iniţial, plângerea a fost depusă la Poliţie, la Secţia 18, dar cauza a fost trimisă la Parchetul Militar. La Parchetul Militar a fost deschis un dosar penal in rem, în urmă cu doi ani, cu acuzaţia de furt calificat. Dosarul a trecut de la un procuror la altul, dar continuă investigaţiile. Proprietarii magazinului susţin că nu au fost chemaţi la audieri, mai scriu jurnaliştii de la Observator.

Precizările ISUBIF

În urma acestor informații apărute în presă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF) a reacționat vineri, 9 februarie, într-un comunicat, în care a transmis că instituția a oferit sprijin instituțiilor abilitate să desfăşoare activităţi de cercetare.

„Ca urmare a materialelor difuzate în spațiul public, privind desfășurarea intervenției pentru stingere a incendiului de la Complex Prosper, din data de 22.03.2022, vă facem cunoscut faptul că instituţia noastră a oferit sprijin instituțiilor abilitate să desfăşoare activităţi de cercetare”, a transmis ISUBIF.

„Suntem în total dezacord cu etichetarea unei categorii socioprofesionale, înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive în acest caz. Astfel de abordări sunt total greșite, încalcă principiile de drept și prejudiciază în mod evident încrederea de care se bucură pompierii salvatori în rândul opiniei publice. Vă asigurăm de faptul că integritatea personalului este o prioritate a instituţiei noastre, sens în care vom oferi în continuare sprijin pentru clarificarea tuturor aspectelor în cauză”, a mai precizat ISUBIF.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (11)
Avatar comentarii

Realist2023 10.02.2024, 12:42

Cica li se agatara niste coliere in tulumbe, asta e tehnica ...

Avatar comentarii

Gerula1 10.02.2024, 12:51

Acuzatiile sunt probabil adevarate. Am trecut personal printr-o asemenea experienta in urma cu cativa ani, cand mi-a ars partial casa. Pompierii mi-au interzis accesul in casa, desi ardea doar acoperisul iar in casa nu era deloc fum. Am incercat sa scot cateva obiecte mici, dar m-au dat afara de la parter de 6 ori. Ei erau la etaj, unde "luptau cu flacarile". Dupa stingerea incendiului, am constatat ca au furat toate bijuteriile sotiei din dressingul neafectat de foc. Am gasit cutia de bijuterii intacta, dar goala... Au furat si parfumurile din baie....

Avatar comentarii

nicoleta1 10.02.2024, 15:12

Este foarte posibil sa fie asa

Vezi toate comentariile (11)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.