Conform noului proiect de lege, câinii vor fi ucişi după zece zile

Noua lege privind câinii maidanezi, care va fi pusă în discuţie astăzi în Parlament, va avea două modificări esenţiale, au declarat surse parlamentare. Astfel, partidele parlamentare s-au înţeles ca maidanezii să fie ţinuţi 10 zile în adăpost, iar dacă nu-i adoptă nimeni, să fie eutanasiaţi.
O altă modificare importantă este aceea că primarii nu vor mai avea putere de decizie în plan local privind gestionarea problemei câinilor comunitari, ei urmând să implementeze obligatoriu regula cu 10 zile.

Adăpostul de la Mihăileşti, un exemplu de JAF pe bani publiciNoi audieri în cazul lui Ionuţ Anghel

Administratorul firmei care deţine terenul pe care micuţul Ionuţ Anghel a fost mâncat efectiv de viu de câinii comunitari a fost adus ieri, cu mandat, la audierile de la Parchetul General, deoarece, până acum, a refuzat să dea curs citaţiilor.
Tot ieri, prin birourile anchetatorilor a trecut şi şefa organizaţiei Caleidoscop, care adoptase câinele ucigaş. În schimb, bunica puştiului, care era cu el în parc atunci când s-a întâmplat tragedia, n-a ajuns ieri la Parchet, deşi fusese citată.

Sorin Oprescu nu cunoaşte legislaţia privind maidanezii, deşi ea se află pe un site al Primăriei Capitalei

Primarul general Sorin Oprescu a susţinut vineri o declaraţie în faţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în care a subliniat că nu el, ci clasa politică – din care face şi el parte, totuşi – este vinovată pentru tragedia în urma căreia şase câini fără stăpân au omorât, cu o săptămână în urmă, un copil de patru ani în spaţiul public.
Adăpostul de la Mihăileşti, un exemplu de JAF pe bani publiciÎn expozeu, primarul general a spus că nu poate să strângă animalele de pe stradă pentru că nu îi dă voie “Legea Marinescu”. În realitate, această lege nu a fost promulgată niciodată, deci nu există.
În al doilea rând, Oprescu a susţinut că îl împiedică şi Legea 205/2004, modificată prin Leg e a 9/2008. Trebuie să spunem că Legea 205/2004, cu modificările ulterioare, nu se referă la câinii fără stăpân, lucru explicat la articolul 1, punctul 2 din actul normativ menţionat.
De asemenea, primarul general a invocat Curtea Constituţională, care a declarat neconstituţional proiectul Legii 711/2007 de modificare a OUG 155/2001 privind câinii fără stăpân.
Subliniem că doar proiectul a fost suspendat, nu şi OUG 155/2001, care este în vigoare şi care spune că maidanezii trebuie adunaţi de pe străzi de Primărie, ţinuţi 7 zile în padocuri, apoi eutanasiaţi.
Menţionăm că toate datele legate de legislaţia câinilor vagabonzi se află pe site-ul Autorităţii pentru Supravegherea Animalelor (ASPA), instituţie din subordinea primarului general, care funcţionează pe baza normativelor mai sus menţionate. Oprescu nu trebuia decât să citească pagina respectivă…
fotografii: Dan Bistriţeanu

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.