Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.

sex-ADELA-tifetz_15

Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.

 

 

Dragă Adela,

Eu sunt Rani. Până la 24 de ani, am avut o relație care a durat 8 ani. O relație în care s-au întâmplat de toate pentru toți, cu înșelătorii, căsătorii, copii (copil făcut de el, că, na, știi că așa sunt unii bărbați, se mai opresc la un popas și își varsă „amarul”), familii care intervin, stat cu chirie, plecat în țări străine, bătăi și multe alte surprize. Ade, nu ies în cluburi, restaurante, cafenele sau alte chestii de genul, jur că nu îmi plac și nu le înțeleg, nu beau alcool, doar că sunt fumătoare. Ăsta e singurul meu viciu. Am pus capăt acelei relații direct, fără să mă uit înapoi o secundă. Mi-a trecut. Nu mai am nimic. Remușcări sau traume. Am rămas doar cu o lecție învățată. Am spus povestea asta, ca să mă cunoști tu mai bine. Să îmi poți da un răspuns final mai amănunțit. Au trecut 8 luni de la despărțire și am plecat în Anglia. Ca orice om, nu am venit la agățat, am venit foarte simplu să muncesc,m eseria mea fiind de ospătar-barman, lucrând în domeniul ăsta de la 13 ani. Da știu… Pare ciudat, dar de la 13 ani am mers și cu școala și cu munca în același timp, asta pentru că mama, câteva mătuși și unchi lucrau cu toții la același restaurant. În fine. Ajunsă în Anglia, m-am angajat la un restaurant cu specific italienesc, Ade… acum vine bomba: patronii ăștia ai mei aveau probleme foarte mari în căsnicie. De fapt, căsnicie care nu a prea existat – decât o nuntă, poze și aceeași adresă… Mă bombardau amândoi din ambele părți că nu se mai suportă, până când șeful meu m-a sunat într-o zi de a mea liberă, întrebându-mă unde sunt și dacă pot să îi acord 30 de minute la o cafea. Bineînțeles că am acceptat. El mi-a explicat atunci totul despre relația lor, cu toate că eu nu întrebam nimic pe nici unul… După ce l-am auzit pe el, îmi venea sincer să îi plâng de milă dar, urmatoarea zi, la muncă, am încercat să o intreb pe ea despre problema lor. Ce mi-a zis ea nu a fost decât confirmarea spuselor lui. L-a înșelat iar el a iertat-o, ea i-a vrut doar banii și cam atât. Erau împreună de 10 ani, dar 9 ani s-au văzut decât odată pe lună deoarece ea a ascuns totul de parinții ei, inclusiv nunta. El a iubit-o pânpă ca ea să îl înșele, adica timp de 4 ani, dar după aceea, nu. Dupa un timp, el s-a mutat de unde stătea împreună cu ea, iar de atunci, noi am fost și suntem împreună, mai exact de 8 luni. Ade! Jur că este un bărbat căruia nu am ce să îi reproșez. Din contră! El este mai mare decât mine cu 10 ani, dar ai spune că eu sunt aceea mai mare, atât fizic, cât și psihic. Din familia lui mă știu toți cei apropiați și urmează sa ne ducem în India, la el, într-o vacanță, cât de curând. Părinții mei și familia îl plac maximum și asta e reciproc, plus că lucrăm la un bebe. Mi se pare o minune. Nu sunt sigură dacă ăsta nu cumva este vreun val din acela periculos. Acum a venit momentul să te intreb… Ade, crezi că în viitor există șansa să se întoarcă la ea? Sau să îi fie dor de ea? Crezi că va dura relația asta? Crezi că se poate spune că eu i-am luat bărbatul?

Aștept răspunsul tau, Ade!

Adela răspunde:

Dragă Rani,

Ți-am citit scrisoarea și m-am gândit: da, cu siguranță, viața bate filmul. Îți mulțumesc pentru că mă urmărești, până la urmă toate poveștile pe care le trimit cei care scriu scrisori sunt niște lecții de viață pentru noi toți. Mă bucur pentru tine că ești fericită în acest moment! Iar gândurile de îngrijorare pe care le ai sunt firești, având în vedere experiențele pe care le-ai trăit în trecut. Totuși, ce rost are să-ți faci griji pentru ce va urma, din moment ce acum este atât de frumos? Într-un fel, psihicul tău s-a obișnuit să fie în tensiune și acum, când în sfârșit ar putea să se relaxeze, nu știe cum. Prin urmare, fii atentă la ce trăiești acum. Învață să te bucuri de prezent. Dacă – Doamne ferește! – se vor întâmpla lucruri neplăcute, ești pregătită, ai mai trecut prin așa ceva. Momentan, bucură-te de ceea ce ai. Asta e lecția pe care o ai de învățat, în sfârșit una plăcută! Te îmbrățișez cu drag și îți doresc tot binele din lume!

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.