Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.

Adela vă sfătuiește în sex și iubire. ”Pe scurt: sunt îndrăgostită de soțul prietenei mele”

Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.

Bună Adela,

Pe scurt: sunt îndrăgostită de soțul prietenei mele. Mi se pare că și el e foarte drăguț și atent cu mine, chiar facem glume în complicitate, din care ea – adică soția lui – iese cam șifonată. Cred că și ea simte ceva, căci devine crispată când suntem amândouă și apare și soțul. Ce să fac să nu mă mai gândesc la el, mi se pare imposibil și simt că nu mai pot să mă abțin.

Adela răspunde:

Draga mea,

Faptul că el se poartă frumos cu tine nu înseamnă nimic. Când stai foarte mult cu o femeie în aceeași casă – așa cum se întâmplă într-o relație soț-soție – polaritatea între cele două sexe tinde să scadă. E ca și cum ai avea o baterie care se descarcă. E firesc ca, atunci când apare o persoană nouă, el să reacționeze așa cum ai spus, pentru că pur și simplu simte polaritatea. Dar să nu crezi că doar pentru atâta lucru ar renunța la căsătoria lui. Asta se întâmplă cu toată lumea, poți să fii sigură că, și atunci când el vine cu vreun prieten, prietena ta se trezește și ea la viață. Dar cuplul lor stabil va tinde să rămână. Acum, nu vreau să neg că poate există și din partea lui o atracție față de tine – o fi. Dar, dacă el nu face niciun gest concret, dacă nu te caută și nu te ”cere”, atunci eu nu te sfătuiesc să te bagi. În primul rând, pentru a respecta prietenia cu soția lui, precum și căsnicia lor, și mai este un motiv. Majoritatea bărbaților ar accepta o aventură, dacă li se dă pe tavă, dar asta nu înseamnă că ar fi dispuși să renunțe la tot pentru ea. Să nu te trezești că îți trădezi prietena și, în final, el nu vrea să rămână cu tine. Probabil că ea l-ar ierta, iar dacă nu, te-ai simți bine să știi că tu ești cea care a stricat o căsnicie doar pentru o atracție – fie ea și foarte intensă – dar trecătoare? Mai lasă să treacă un pic de timp, să vezi dacă tot la fel vei simți. În altă ordine de idei: nu ți-ar plăcea mai mult să ai și tu pe cineva care să te vrea pe tine de la început? De ce să plângi după o relație ”second hand”, când ai putea să ai și tu parte de o poveste de iubire frumoasă și împlinitoare? Așa ceva chiar e posibil, cu condiția să-ți dorești și să crezi.

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI