Potrivit surselor, cel puțin trei întâlniri au avut loc începând din aprilie 2025, iar o alta este programată pentru luna februarie, cu ocazia căreia membrii APP speră la obținerea unui împrumut de 500 de miliarde de dolari pentru a-și finanța campania pentru referendumul de independență.

„Statele Unite sunt extrem de entuziasmate de ideea unei Alberte libere și independente”, a remarcat consilierul juridic al APP, Jeff Rath, care a participat la întâlniri.

Jeff Rath consideră că relațiile dintre APP și administrația Trump sunt „mult mai puternice” decât relațiile dintre APP și Guvernul canadian.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a declarat că oficiali ai diplomației americane „se întâlnesc periodic cu reprezentanți ai societății civile”, dar nu și-au asumat niciun angajament. Casa Albă a confirmat întâlnirile, dar a ținut să precizeze că Statele Unite nu și-au oferit sprijinul pentru APP.

O sursă familiarizată cu poziția secretarului Trezoreriei americane, Scott Bessent, a declarat pentru Financial Times că nici el și nici alți oficiali de rang înalt din cadrul Trezoreriei nu sunt la curent cu solicitarea unui împrumut și nu intenționează să discute problema.

Provincia Alberta este situată în vestul Canadei și se învecinează la sud cu statul american Montana. A fost încorporată în Canada în 1905, împreună cu alte 12 teritorii. Reședința provinciei este Edmonton, iar cel mai mare oraș este Calgary, cu o populație de 1,3 milioane de locuitori. Economia sa se bazează pe producția de petrol și gaze, agricultură și turism. După cum notează Financial Times, Alberta asigură cea mai mare sursă de petrol străin de pe piața americană.

În decembrie 2025, Comisia Electorală din Alberta i-a permis APP să strângă semnături pentru organizarea unui referendum de secesiune față de Canada.

Publicața locală Coast Reporter relatează că cel puțin 240.000 din cei aproximativ 5 milioane de locuitori din Alberta și-au exprimat dorința de a semna petiția. APP a refuzat să dezvăluie pentru Financial Times câte semnături a colectat până acum.

De la reinstalarea sa la Casa Albă, acum un an, președintele Donald Trump a declarat în repetate rânduri că țara vecină, Canada, ar trebui să devină al 51-lea stat american. Liderul republican de la Casa Albă s-a referit în repetate rânduri la fostul prim-ministru Justin Trudeau și la noul prim-ministru Mark Carney ca fiind „guvernatori” ai unui stat american.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.