O dispariție a fost rezolvată de polițiștii din Dâmbovița, la scurt timp după ce tatăl unei fete de 14 ani a sunat vineri la prânz la Poliție. Bărbatul a reclamat că fiica lui s-a urcat într-o mașină cu mai multe persoane necunoscute.
Poliţiştii au demarat acţiuni de căutare şi au găsit-o în scurt timp pe fată într-un alt oraș, informează IPJ Dâmboviţa, potrivit Agerpres.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Pucioasa au fost sesizaţi astăzi, 27 septembrie, în jurul orei 13.18 minute, prin numărul pentru apeluri de urgenţă 112, de către un bărbat de 36 de ani, din Bădeni, cu privire la faptul că fiica sa a fost luată cu o maşină, de persoane necunoscute. În cauză s-au dispus măsurile necesare pentru intervenţie, iar fata a fost identificată în cel mai scurt timp pe raza oraşului Fieni", se arată într-un comunicat al polițiștilor.