Afacere marca Primăria Iași: a cumpărat un monument istoric din centrul orașului acum 10 ani și l-a lăsat în paragină

 2 comentarii
Arhiva foto
Exclusiv

Municipalitatea ieșeană a plătit în 2017 aproape un milion de euro pentru achiziția unei clădiri istorice. Pretextul a fost amenajarea unui muzeu dedicat Centenarului Unirii. De 10 ani, clădirea este lăsată în paragină.

Casa Callimachi este un monument istoric amplasat în zona centrală a Iașiului. Imobilul este situat pe str. Cuza Vodă, în apropiere de alte clădiri reprezentative ale orașului, precum Teatrul Național, Filarmonica sau Mănăstirea Golia. Ridicat în secolul al XIX-lea, monumentul se află într-o stare avansată de degradare.

Momentul vânzării: condiția achiziției nu a fost respectată

Monumentul istoric a avut mai multe funcțiuni de-a lungul anilor până la momentul retrocedării (2008) către moștenitorii unui fost bancher al Iașiului din perioada interbelică. Clădirea a fost vândută la scurt timp și a intrat în proprietatea unui om de afaceri. Ulterior, imobilul a fost din nou scos la vânzare, iar cumpărătorul a fost Primăria Iași: în 2017, municipalitatea a achitat 3,7 milioane de lei. Cu o suprafață utilă de circa 1.000 mp, clădirea dispune de un teren aferent de peste 2.000 mp, pe care se mai află două anexe.

„Nimeni nu este nemuritor pe aceste funcții, trebuie să le lăsăm și lucruri palpabile de care să se bucure. (...) Să le lăsăm ceva din urma noastră, cred că este un fapt de mândrie personală pentru fiecare dintre domniile-voastre să putem să punctăm la sfârșitul mandatului că, uitați, nu am cheltuit tot, nu am făcut doar elemente care au un impact electoral evident și toată lumea știe despre ce vorbesc, uitați că am mai lăsat și un edificiu pe care îl puteți exploata peste ani și ani”, spunea primarul Mihai Chirica, în plenul Consiliului Local (CL) Iași, cu ocazia supunerii la vot a achiziției (august 2017).

Consilierii locali au aprobat în unanimitate proiectul, dar cu o condiție: clădirea să devină un muzeu dedicat Centenarului. Anii au trecut, iar acest amendament nu a mai fost efectiv respectat, fără a exista însă efecte legale asupra procesului de achiziție. La un an după achiziție, primăria a constatat că imobilul are risc seismic și necesită lucrări de consolidare. Valoarea estimată a lucrărilor: 17,5 milioane de lei.

Fostul proprietar al clădirii, soțul unei cunoscute judecătoare din Iași

Primăria a achiziționat proprietatea de la Cătălin Crișu, om de afaceri căsătorit cu judecătoarea Anda Ciocântă, care, între timp, a devenit președinta Curții de Apel Iași (din 2025).

Într-o discuție cu jurnaliștii de la „Reporter de Iași”, din 2023, omul de afaceri a lansat o ipoteză privind achiziția făcută la inițiativa primarului. „O opinie personală pe care o lansez în momentul de față: a cumpărat-o în mod sigur să nu facă ceva cu ea. Să lase de înțeles la toată lumea că a fost un business cu familia Crișu. Asta e părerea mea. A vrut să facă lucrul ăsta. Altfel, nu-mi dau seama de ce n-a făcut ceva acolo”, spunea Cătălin Crișu.

Anual, primăria anunță proiect de restaurare

O expertiză realizată în 2018 a încadrat imobilul în clasa I de risc seismic, fiind necesare lucrări pentru punerea în siguranță față de seism. Indicatorii tehnico-economici au fost aprobați la finalul aceluiași an. Însă proiectul de restaurare nu a fost inițiat efectiv, cu toate că, anual, o astfel de intenție este exprimată la întrebările presei.

„Suntem în discuții cu colegii de la Muzeul Municipal Regina Maria pentru întocmirea unor documentații în vederea realizării unui astfel de muzeu (dedicat Centenarului, n.r.). În acești ani, s-a încercat identificarea unor surse de finanțare nerambursabile, dar acestea nu sunt disponibile pentru astfel de investiții”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei, Sebastian Buraga.

Muzeul „Regina Maria” este tot o instituție a municipalității ieșene. „Vom încerca în acest an să prindem fonduri în bugetul local pentru anul 2026, pentru realizarea unei documentații complete privind începerea demersurilor necesare înființării unui astfel de muzeu”, a mai spus Buraga.

Declarații similare au fost acordate de oficialul Primăriei încă din 2019. Situația Casei Callimachi nu este singulară. În aceeași ședință a plenului CL, când a fost adoptată decizia pentru achiziția imobilului, consilierii au aprobat preluarea în proprietate a altor patru clădiri, de data aceasta de la stat (foste cinematografe).

Documentații tehnice fără finalitate

Pentru fostele cinematografe Dacia, Tineretului, Victoria și Republica, Primăria Iași a anunțat imediat proiecte de restaurare, dar niciunul nu este încă dus la bun sfârșit. Pentru cinema Dacia, aflat la parterul unui bloc dintr-un cartier periferic al Iașiului, a fost semnat un contract de lucrări în 2023, dar execuția încă nu a fost finalizată. Celelalte trei clădiri sunt amplasate în centrul orașului, în zona istorică din jurul Pieței Unirii.

La Victoria au fost realizate diverse reparații curente, în timp ce celelalte două proiecte sunt blocate. Fostul cinema Tineretului a fost demolat complet în 2025, dar lucrările de reconstruire au fost întrerupte de o retrocedare: Parohia „Banu” a câștigat proprietatea asupra bunului în urma unei decizii a Comisiei speciale de punere în posesie din Capitală. În prezent, sunt purtate negocieri pentru o eventuală revenire a ruinelor în proprietate publică.

La Republica, primăria a făcut modificări de formă: a schimbat numele clădirii și a aplicat elemente de semnalistică („Cinema Trianon”) pe un imobil de pe care cade tencuiala. De asemenea, au fost montate mesh-uri de mari dimensiuni care acoperă toate laturile clădirii.  

În toate aceste cazuri, municipalitatea a comandat de-a lungul anilor diverse studii și documentații tehnice, însă proiectele de restaurare au rămas, în mare parte, în faza de intenție. Situația Casei Callimachi ilustrează cel mai clar acest tipar: la aproape un deceniu de la achiziție, clădirea cumpărată cu bani publici pentru un muzeu dedicat Centenarului Unirii continuă să se degradeze.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    nasty1 13.03.2026, 19:47

    Primarul Chirica e doar cu ciordelile si pospaielile (gazon, panselute, pavele, borduri), nu e in stare sa faca nimic bun pentru orasul Iasi.

  • Avatar comentarii

    Puiumiron 14.03.2026, 09:18

    Ce ați votat asta veți avea pentru totdeauna. L-ați împușcat pe Ceaușescu și îl aveți pe infractorul necondambay numit Chirica care da autorizații pe mii de euro la infractorii măscărici din Iași care se numesc judecători și procurori. Mai bine să îl preia rușii sovieticii orașul Iași.

ALTE ȘTIRI
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
MONDEN
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
15:46
Când apare în cinematografele din România noul film cu Sandra Bullock și Nicole Kidman
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!