“In Irak, visam ca-mi iau role”

Fara Irak, fara rapitori, fara mitraliere indreptate spre capul ei. E plina de energie, asa cum o stiau toti si inaintea captivitatii din Irak. Dar, dincolo de prima impresie, se ascund inca multe framantari, griji, nelinisti. 55 de zile si nopti de captivitate in Irak nu pot sa nu lase urme. Am vorbit cu Marie-Jeanne nu de Omar Hayssam, nu de Munaf sau rapitori, ci de efectele starnite in ea de acea experienta neimaginabila stand doar in fata televizorului. Ar trebui s-o traiesti, sa-i supravietuiesti, ca sa stii cum e. Libertatea: Ce-ai visat acolo, in captivitate, timp de 55 de nopti? Marie-Jeanne Ion: Pe cei de-acasa, familia, pe cei din redactie. Era ciudat pentru ca visele erau frumoase, dar cand te trezeai si realizai unde te afli intrai in cea mai neagra depresie. De 4-5 ori am visat ca mi-am cumparat role si primul lucru pe care l-am facut acasa a fost sa mi le iau si in realitate. Si visam mult verde: pajisti, copaci, iarba, culori vii, in contrast cu alb-negrul pe care-l vedeam in jur. Bine, au mai fost cateva vise in care fugeam de cineva... Si cand te-ai intors, ce-ai visat? N-am prea putut sa dorm la inceput. Sorin si Ovidiu, la fel. Si in carantina umblam pe-acolo ca niste fantome. Ne-au oferit niste pilule pentru reglarea somnului, dar eu n-am luat. In general, refuz medicamentele, bulinele. Sunt adepta solutiilor naturiste. Evident, mai apar in vise si imagini de-acolo, n-ai cum sa scapi de asta. Probabil ma vor urmari toata viata... Ai apelat, in particular, la un psiholog? In perioada de carantina am avut unul, o femeie. Am numarul ei de telefon, dar n-am sunat-o insa. Sper sa nu fie nevoie. Ce ti-a lipsit cel mai mult acolo? Aerul, categoric. (Zambeste stanjenita). Si toaleta... Poate e rusinos de spus, dar e o realitate. Ne lasau doar de doua ori pe zi la baie. Putea fi considerata chiar o forma de tortura. Esti credincioasa? Te rugai? Sunt, iar dupa experienta de-acolo am devenit si mai si. Toti ne rugam, inclusiv Munaf, in religia lui. De obicei, in situatii extreme, oamenii fac promisiuni divinitatii: ca vor face sau nu vor mai face anumite lucruri, in schimbul rezolvarii situatiei. Tu ce promiteai? Ca ma voi linisti, ca imi voi face o familie. Uite, am 32 de ani si stau cu pisicile. Dar tu ai un prieten, Marius... Da, de vreun an de zile. El e opusul meu: un om calm, linistit. S-a adunat toata adrenalina la mine... Si n-ai nici un gand de maritis? Pai, daca nu ma cere nimeni!... Ohanesian spunea ca, dupa revenirea in tara, de cate ori opreste o masina langa el, are tendinta de a se urca in portbagaj. Tu ai ramas cu vreun reflex sau cu vreo spaima dupa Irak? (zambeste) Mda... N-am prea putut sa conduc masina. Reactionam la sunete ascutite, ma speriam de fiecare claxon si mi-a fost teama sa nu fac vreun accident. Si mai e un lucru: cand ne-au mutat in a doua locatie, in Irak, ne-au spus ca va fi mai bine. Cand am intrat acolo am vazut o patura gri pe care erau puse niste sfoara si un cutit mare, tip vanatoresc. M-am speriat. Am crezut ca, gata, ne taie capetele. Cel care era cu noi a sesizat si le-a dat la o parte spunand “No afraid” (“Nu-ti fie frica!” - n.r.). Am ramas insa cu teama asta de cutitele mari, ca acela. Are si mama unul acasa... Primul lucru pe care ti-ai dorit sa-l faci dupa eliberare? (raspunde pe nerasuflate) Sa beau o cana de cafea cu lapte si sa fumez in tihna o tigara. Si sa pot vorbi cu voce tare... Ai castigat sau ai pierdut mai multi prieteni si cunostinte de cand te-ai intors? Nu stiu daca pot face un raport.... Cred ca i-am castigat pe oamenii de pe strada, care ma recunosc si pe ca-re-i simt apropiati, chiar daca sunt practic necunoscuti. Si tocmai de unde nu ma asteptam am avut dezamagiri. Mi-am dat seama care imi sunt, de fapt, prieteni si care nu. Cine e Marie-Jeanne Ion inainte de rapirea din Irak si cine e dupa eliberare? Rostim acelasi nume, dar mai e aceeasi persoana? Categoric, nu! Stii, eu aveam inainte de Irak o viata aventuroasa. Imi placea sa calatoresc, sa vad locuri exotice... As fi dat orice pentru o transmisie sau o corespondenta dintr-un loc “fierbinte” de pe glob. Visul meu a fost sa fiu corespondent de razboi... Am luat tot felul de decizii fara sa ma gandesc la cei apropiati, fara sa ma consult cu ei. Abia acolo am inteles ca actiunile si deciziile mele ii pot afecta si pe ei. Si ca in viata exista si alte prioritati decat cele care ti se par tie importante. Cred ca abia acum am inteles ce inseamna cu adevarat o familie!... Te-ai mai intoarce vreodata in Irak? Acum, cat e situatia care e, in nici un caz. Iar daca ar fi pace, sunt alte locuri mai frumoase de vazut! De ce sa mergi in Irak?!