Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a realizat raportul privind morbiditatea prin infecţii respiratorii acute, pentru intervalul 15 – 21 ianuarie, informează Mediafax.ro.
La nivel național, nu mai puțin de 79.459 de persoane s-au îmbolnăvit din cauza infecțiilor respiratorii acute. Numărul acestora este cu 3,6 la sută mai mic, comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent.
Un nou caz de deces a fost înregistrat. Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din județul Iași. Medicii spun că acestea nu fusese vaccinat împotriva gripei și avea condiții medicale pre-existente.
Acesta este cel de-al 4-lea deces înregistrat din cauza gripei în acest sezon, notează sursa citată.
În urmă cu doar trei zile, o femeie din Botoșani a decedat din cauza gripei, acesta fiind primul deces din județ și al treilea la nivel național.
De la începutul sezonului, până în 21 ianuarie, au fost confirmate cu 89 cazuri de gripă, cele mai multe în Bucureşti şi Constanţa. Până la aceeaşi dată, au fost vaccinate antigripal 771.573 de persoane cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.
Citește și Liviu Dragnea l-a încurcat pe Neagu Djuvara cu Mircea Djuvara, un filosof român care a murit în 1945
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro