Vremea se schimbă radical în mai multe județe. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis cod galben de vreme rea în cursul zilei de luni, până la ora 23.00, în nordul Crişanei, Maramureş, vestul Transilvaniei şi local la munte.
Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, cu rafale de până la 70 km/h şi izolat grindină.
Conform meteorologilor, luni, 8 septembrie, între orele 12.00 şi 23.00, în nordul Crişanei, în Maramureş, vestul Transilvaniei şi local la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
Se vor înregistra ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50 - 70 km/h) şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15 - 20 l/mp şi izolat de peste 30 - 35 l/mp, mai precizează ANM.
Vineri, 5 septembrie, ANM a emis prognoza pentru următoarele patru săptămâni, valabilă în intervalul 8 septembrie - 6 octombrie 2025.
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, cu o abatere termică pozitivă ușor mai accentuată în regiunile vestice și sudice.