“Toate țările din UE se află pe un trend crescător. Multe din țările din UE în vară au avut mai puține îmbolnăviri și acolo discutăm de al doilea val. Și noi suntem în această situație, cu deosebirea că noi am avut destul de multe cazuri și în vară, cu o creșterea liniară de la 1 iunie”, a spus Alexandru Rafila, într-o intervenție telefonică la Digi24.
Reprezentantul României la OMS s-a declarat îngrijorat de raportarea cazurilor de duminică, „când pe de-o parte am avut un record pentru o zi de duminică și am avut 20% dintre probele testate pozitive”.
Suntem într-un moment de transmitere comunitară intensă și nu e exclus ca în această săptămână să înregistrăm 2.000 de cazuri.
Rafila:
Potrivit Digi24, spitalele COVID din București nu mai au locuri libere pentru pacienți.
În legătură cu această situație, Alexandru Rafila a spus că Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), care coordonează la nivel național repartiția persoanelor bolnave care au nevoie de terapie intensivă, va găsi o soluție, dacă numărul acestor persoane rămâne totuși limitat.
“Lucrul acesta o să devină tot mai dificil, pe măsura ce capacitatea de ocupare se apropie de maxim”, a avertizat Rafila. El și-a exprimat speranța că vor fi luate măsuri astfel încât să nu ajungem în situația dramatică prin care au trecut Italia, Franța sau Spania.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_728d1bec6fbbce9c8955ae421516fa90.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_4b879b8e794a65b43fc941e217c43188.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_707d925a06fd8c74f7fb97028fb2b30e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_d7e7d1c562a9a453bcedec37391f2c44.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_4989fd904a46af7fb26c97815ef0a7dc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_dd0f0167e9bf9b9b0882bc60db556f12.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_0d74d3754878b5d5117d911fb9052f5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_1153cb652d0f9b25e06a79efc3418375.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_25f0ad9ac410d25bc353067a3cdb1485.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_34730a94a5462de3ea17eb17455b72bc.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.