Cu Tetsuo Nakayama, directorul general al Alianţei pentru Sport şi Turism din Japonia, Amatto Zaharia a stabilit un parteneriat pentru viitoarele participări ale campionilor români de Kempo la competiţii şi stagii de pregătire în Ţara Soarelui Răsare. De asemenea, a fost invitat de către reprezentanţii FILA la SportAccord pentru a se clarifica aspecte legate de statutul prezent şi viitor al probei Pankration în ţara noastră, care şi-au precizat încă o dată poziţia de susţinere a membrilor săi, inclusiv a Federaţiei Române de Kempo, în ceea ce priveşte probele incluse în programul Jocurilor Olimpice şi Sport Accord World Combat Games. În interviurile pe care le-a acordat televiziunilor din Rusia, Amatto Zaharia şi-a exprimat dorinţa ca Marius Vizer să câştige alegerile pentru preşedinţia SportAccord.  „Nu am o relaţie deosebită cu domnul Vizer. Ne-am întâlnit doar de vreo două ori, dar apreciez în mod deosebit ce a făcut domnia sa pentru Federaţia Internaţională de Judo şi pentru imaginea Romaniei şi mi-aş dori ca o personalitate de talia
dânsului, un manager cu o viziune extrem de benefică pentru sportul internaţional, să ajungă în poziţia de Preşedinte al SportAccord. Sunt  convins că nu-i va fi uşor în această bătălie electorală, dar este un adevărat luptător care a câştigat multe bătălii şi îi urez să aibă parte şi de această dată de o mare victorie. Alegerea sa va fi o victorie a noului, o victorie a sportului modern, şi de ce nu, chiar şi o victorie foarte importantă a sporturilor marţiale care sunt practicate de zeci de milioane de oameni”, a declarat Amatto Zaharia pentru televiziunile din Rusia.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.