Într-un interviu acordat pentru TASS, Vladimir Lipaev susține că autoritățile române nu au stabilit „apartenența certă” a dronei căzute în Galați, iar regimul de la Moscova se confruntă cu „insinuări nefondate” precum ar fi de orgine „rusească”.

„Nu este clar în ce mod aceasta a ajuns pe teritoriul României: fie a fost doborâtă de mijloacele de apărare antiaeriană, fie a fost deviată prin mijloace de război electronic, fie a fost doborâtă de avioane ale forţelor aeriene, fie a căzut de la sine, aceste întrebări rămân fără răspuns”, a spus diplomatul rus.

Lipaev a criticat apoi faptul că România ajută Ucraina să se apere în fața Rusiei, acuzând țara noastră că „participă activ la organizarea livrărilor de armament, muniţii şi echipamente”.

În aceste condiții, susține el, România este „parte la conflict”. Și, prin urmare, ambasadorul amenință: România „trebuie să fie conştientă de posibilele consecinţe ale acţiunilor sale”.

În încheiere, Lipaev a mai susținut că Rusia „nu a vizat niciodată obiective din România cu mijloacele sale de lovire“ și, „prin urmare, orice pretenţii la adresa sa în acest context sunt inacceptabile, nejustificate şi lipsite de temei”.

Vladimir Lipaev a fost convocat sâmbătă la sediul MAE, după ce o dronă identificată de autorităţi ca fiind de origine rusească a căzut în Galaţi, distrugând un atelier şi avariind un stâlp de electricitate.

Acest incident a dus la evcuarea a sute de persoane, în condițiile în care drona avea încărcătură explozivă. Drona a fost detonată între timp.

Ministrul de Externe Oana Ţoiu a declarat, după convocarea ambasadorului Lipaev, că „este pentru prima dată când nici dumnealui nu a putut nega cu totul faptul că drona care a intrat în spaţiul aerian al României este a lor”.

De asemenea, șefa diplomației române a anunţat că Bucureștiul a cerut în cadrul NATO o reuniune dedicată securităţii, care va avea loc în următoarele săptămâni.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.