Puțini conducători auto știu că legea nu interzice doar transportul copiilor mici pe locurile din față ale vehiculelor, ci și transportul animalelor, indiferent de specie, talie sau grad de pericol. Codul rutier stabilește sancțiuni dure pentru cei care ignoră această regulă.

Potrivit Codului rutier, șoferii nu au voie să transporte animale pe locurile din față ale vehiculelor, indiferent dacă acestea sunt animale de companie sau nu și indiferent dacă sunt considerate periculoase sau inofensive.

Încălcarea acestei reguli atrage sancțiuni din clasa a IV-a de sancțiuni, ceea ce înseamnă între nouă și 20 de puncte-amendă.

În prezent, valoarea unui punct-amendă este de 202,5 lei. Astfel, șoferii sancționați pentru transportul animalelor pe locurile din față pot primi amenzi cuprinse între 1.822,5 lei (9 puncte-amendă) și 4.050 de lei (20 de puncte-amendă).

„Se interzice conducătorilor de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere, precum și persoanelor care ocupa scaunul din față să țină în brațe animale în timpul deplasării pe drumurile publice”, se precizează în Regulamentul de aplicare a Codului rutier.

Această prevedere se aplică indiferent de durata drumului.

Un aspect surprinzător este faptul că sancțiunile pentru nerespectarea regulilor de transport al copiilor sunt de patru ori mai mici. Șoferii care nu folosesc sisteme de siguranță pentru copii riscă amenzi de doar patru sau cinci puncte-amendă, adică între 810 lei și 1.012,5 lei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

Nerasist 03.02.2026, 18:24

Abuzivă măsură, dar nu se compară cu nivelul amenzii. O amendă că asta te poate duce în sapa de lemn pe lunii de zile. Cei care au venituri sub 6-7000 nu ar trebui să fie amendați.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.