Lecția pe care o dă războiul statelor dependente de gazul rusesc. Ce oportunități are România în criza energetică
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Sancțiunile economice impuse Rusiei au demonstrat cât de dependente sunt statele vestice de combustibilii fosili. Dar renunțarea la importurile din Rusia și exploatarea propriilor resurse nu trebuie să însemne abandonarea politicilor de climă. Este momentul pentru a dezvolta și sursele de energie curată - de la energia eoliană la cea nucleară, se arată într-o analiză Foreign Policy.
Cuprins:
- Vocile care susțin că energia solară și eoliană ne salvează de dictatori ca Putin
- O nouă dependență față de un alt dictator. De data asta, din China
- Vestul revine la exploatarea resurselor naturale proprii
- Ce oportunități are România
- Japonia vrea să repornească reactoarele nucleare
- Ce ne învață istoria: exemplul crizei din anii ’70
- Un avantaj pentru dezvoltarea energiilor verzi
- O altă problemă veche: aliații Rusiei au aceleași valori cu Kremlinul
- Strategia câștigătoare a Rusiei și a Chinei
- Cum ar trebui să se comporte Vestul în zonele în curs de dezvoltare
Invazia Rusiei în Ucraina a însemnat nu doar intrarea Europei într-o nouă epocă a războiului, ci și încheierea unei perioade instalate la sfârșitul Războiului Rece: problemele fundamentale privind accesul la resursele energetice au revenit în prim-planul agendei publice, scrie publicația Foreign Policy, într-o analiză semnată de Ted Nordhaus.
- Nordhaus e fondatorul și directorul centrului de cercetare în energie Breakthrough Institute din California, care susține teoria ecomodernistă - adică folosirea resurselor naturale prin modernizare și dezvoltare tehnologică, dar și urbanizarea și utilizarea energiei nucleare. Această filosofie se opune parțial ideologiei ecologiste.
Vocile care susțin că energia solară și eoliană ne salvează de dictatori ca Putin
Războiul din Ucraina și sancțiunile impuse Rusiei le-au reamintit țărilor occidentale cât de dependente sunt de combustibilii fosili. În acest context, pe termen scurt, coboară din topul priorităților dezvoltarea surselor de energie regenerabilă și schimbările climatice, argumentează Nordhaus.
Totuși, nu au întârziat să apară vocile care promovează și mai puternic energiile regenerabile. Nordhaus dă exemplul lui Bill McKibben, un ecologist american care a publicat un eseu în The New Yorker, în care susține că, dacă am începe să folosim energia solară și eoliană, precum și vehiculele electrice, ne-am elibera de dependența față de dictatori ca președintele rus Vladimir Putin.
O nouă dependență față de un alt dictator. De data asta, din China
Ted Nordhaus nu îl contrazice, dar propune o dezbatere: producția de baterii și panouri solare este controlată, în cea mai mare parte, de un alt dictator - președintele chinez Xi Jinping.
Dependența mare a Europei față de resursele naturale rusești e doar vârful aisbergului, spune Nordhaus în Foreign Policy. Economia globală a energiilor regenerabile este extrem de dependentă de lanțuri de aprovizionare problematice din punct de vedere geopolitic.
Un exemplu: o mare parte din proviziile de litiu, siliciu și minerale rare vin din China, unde panourile solare sunt <a href="https://www.bbc.com/news/world-asia-china-57124636" target="_blank" rel="noreferrer noopener">produse de sclavi uiguri,<strong><em> </em></strong>în lagăre de concentrare</a>.
Ideea că această criză poate fi rezolvată prin alegerea dependenței occidentale față de bateriile și panourile solare chinezești în detrimentul dependenței față de gazul și petrolul rusești arată cât de neserioase sunt pretențiile mișcării ecologiste față de justiție, drepturile omului și democrație, argumentează Nordhaus.
Când democrația și liberalismul sunt din nou în pericol, chestiunile legate de securitatea energetică nu mai pot fi separate de întrebarea „Cu cine facem afaceri?”. Când Rusia și China încearcă să delegitimizeze normele democratice, atât în interior, cât și peste hotare, geopolitica resurselor energetice nu poate fi înțeleasă în afara acestor conflicte, scrie cercetătorul.
Vestul revine la exploatarea resurselor naturale proprii
De la începutul crizei ucrainene s-a evidențiat o nouă realitate, care contrazice tendințele din ultimii ani. De pildă, din 24 februarie, administrația Biden a decis să crească eforturile de producere a petrolului și gazului americane, deși anterior, politicile federale încercau să încetinească sau să oprească acest proces.
De asemenea, s-au făcut cereri de alocări bugetare pentru a crește substanțial cantitatea de uraniu îmbogățit pe piața internă din SUA, domeniu în care Rusia este un furnizor important. O altă măsură luată de președinția americană a fost să ceară creșterea producției interne de minerale care acum sunt furnizate de China.
Ce oportunități are România
În aceeași logică, și România a început procesul de exploatare a rezervelor de gaze naturale din Marea Neagră.
Aceleași tendințe se văd și în Europa. Construcția gazoductului transsaharian - care va transporta gazul natural din Nigeria spre Algeria și de acolo spre piețele europene - a fost accelerată, după o perioadă de stagnare.
State est-europene, ca Polonia, România și Cehia, care au fost de-a lungul timpului mult mai precaute în a depinde de gazul rusesc, acum avansează cu planurile de a dezvolta tehnologie nucleară importată din America, subliniază Nordhaus. România a anunțat că va construi o centrală cu minireactoare nucleare americane până în 2030.
Japonia vrea să repornească reactoarele nucleare
Măsuri de realpolitik în domeniul energiei s-au luat și în Asia. De pildă, Coreea de Sud, care în ultimii ani a cochetat cu ideea de a reduce importanța energiei nucleare, a anunțat recent că vrea să revină asupra deciziei, după ce prețurile la combustibilii fosili au crescut.
<strong>În Japonia, pentru prima dată după accidentul nuclear de la Fukushima, din 2011, cea mai mare parte a populației sprijină planurile guvernamentale de a reporni reactoarele țării.</strong>
În urma invaziei Ucrainei, statele s-ar putea să acționeze în funcție de sursele de energie pe care le au la dispoziție și nu ghidate de obiectivele climatice și științifice din ultimii ani, explică Nordhaus.
Ce ne învață istoria: exemplul crizei din anii ’70
În anii ’70, SUA au investit mult atât în exploatarea resurselor naturale, cât și în tehnologii conexe - cărbune, petrol și gaze, carburanți sintetici, panouri solare, turbine eoliene și alte tehnologii care economisesc energia, cum sunt becurile LED.
În schimb, țări ca Franța, Suedia și Japonia, care nu dispun de rezerve de combustibili fosili, s-au îndreptat spre energia nucleară. Marea Britanie a investit în exploatarea gazului din Marea Nordului, care a întrerupt dependența de cărbune a țării.
Un avantaj pentru dezvoltarea energiilor verzi
În ceea ce privește preocupările privind clima, în următoarea perioadă, s-ar putea ca grija față de îndeplinirea obiectivelor de reducere a folosirii energiei fosile să devină mai puțin importantă în fața penuriei, a creșterii prețurilor și a altor chestiuni de securitate energetică.
Dar asta nu înseamnă că, pe termen scurt, se va vedea un efect al folosirii combustibililor fosili. Explicația stă în faptul că posibilitatea de a crește rapid producția de petrol și gaze este foarte mică în cele mai multe regiuni ale lumii. În același timp, acest context va genera un avantaj pentru dezvoltarea infrastructurii pentru energiile regenerabile.
<strong>Concluzia pe care o trage Ted Nordhaus este că noul context energetic, creat de războiul din Ucraina, cel mai probabil va produce efecte benefice, pe care criza climatică nu le-a putut genera. </strong>
În mod ironic, concentrarea asupra securității energetice - și nu asupra climei -, mai ales în Occident, s-ar putea să facă mai mult pentru schimbările climatice decât a putut realiza vreodată mișcarea ecologistă, susține cercetătorul.
O altă problemă veche: aliații Rusiei au aceleași valori cu Kremlinul
Totuși, schimbările climatice s-ar putea să nu fie principala provocare. În vreme ce Europa și SUA au cerut o mobilizare generală pentru izolarea politică și economică a Rusiei, China, India și alte state în curs de dezvoltare nu s-au arătat prea entuziaste în a se alătura efortului.
Explicațiile sunt pragmatice: pe de o parte, în multe regiuni, Rusia este un mare furnizor de alimente, combustibili, îngrășăminte, armamente și alte bunuri esențiale. Pe de altă parte, iliberalismul și corupția care definesc statul rus sunt împărtășite, dacă nu devin chiar regula, în multe state ale lumii. Chiar dacă nu îl susțin pe Putin în războiul din Ucraina, mulți lideri simpatizează cu atitudinea liderului de la Kremlin de respingere a instituțiilor și normelor occidentale.
Strategia câștigătoare a Rusiei și a Chinei
Vestul poartă o parte din vină pentru simpatiile proruse ale unora dintre liderii lumii. Nordhaus argumentează că SUA și Europa au manifestat o atitudine ipocrită față de statele în curs de dezvoltare, cerându-le să renunțe la folosirea petrolului și a gazelor în numele salvării climei. Însă economiile industriale se bazează pe combustibili fosili, iar țările occidentale au continuat să-și construiască centrale pe cărbune - cum e și cazul Germaniei.
În timp ce Vestul se implică în țările în curs de dezvoltare prin sprijinirea transparenței democratice, a societății civile, a liberalizării pieței și a schimbărilor climatice, liderii statelor respective sunt mai degrabă interesați de acțiuni cu rezultate mai practice.
Prin urmare, țări ca Rusia și China au continuat să investească în sectorul energetic pentru a-și promova interesele geopolitice. Și a crea legături foarte strânse la nivel internațional. Eficacitatea acestei strategii s-a văzut mai ales după invazia Ucrainei.
Cum ar trebui să se comporte Vestul în zonele în curs de dezvoltare
Așadar, cum poate Occidentul să oprească dependența energetică de China și Rusia? Și cum poate să contrabalanseze influența acestor țări în zonele în curs de dezvoltare?
Va fi nevoie de o nouă manieră de a relaționa, care să nu includă ipocrizia morală a Occidentului și nici agenda imorală a Chinei și Rusiei, scrie cercetătorul. În cea mai mare parte a lumii, Occidentul trebuie să investească în ceea ce s-a dovedit că produce dezvoltare economică: infrastructură grea și dezvoltarea energiei și a altor resurse. Dar pentru că aceste domenii sunt încă sub controlul unor anumite grupări corupte, ar trebui să-și amplifice eforturile spre democratizare, transparență și protecția minorităților, în detrimentul condiționării proiectelor respective de cerințe legate de mediu sau schimbări climatice.
<strong>Societățile liberale trebuie să-și angajeze aliații și furnizorii într-o ordine politică și economică etică, bazată pe reguli, în timp ce trebuie să sublinieze importanța dezvoltării democrației și a economiei.</strong>
Nordhaus conchide că războiul din Ucraina dovedește că lumea nu e pregătită să facă tranziția rapidă de la combustibilii fosili la o energie regenerabilă, iar statele au descurajat producția de petrol și gaze și au investit insuficient în alte surse de energie curată, cum e cea nucleară.
