Câteva sute de angajați din Educație, membri ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) care reprezintă personalul nedidactic din școli, au protestat miercuri, 14 decembrie, în fața Parlamentului, cerând salarii mai mari.
Principalele nemulțumiri ale personalului nedidactic sunt:
• neaplicarea legii salarizării în condițiile în care veniturile nete ale acestei categorii de salariați sunt cuprinse între 1700 și 2200 de lei
• neacordarea sporului pentru condiții de muncă, de care beneficiază salariații din alte sectoare bugetare cu funcții similare
• neplata orelor suplimentare efectuate peste programul de lucru
• inexistența normativelor de personal
• nedecontarea navetei
• neaplicarea unei indexări salariale care să acopere rata inflației
Acțiunea de protest din fața Palatului Parlamentului a făcut parte din seria protestelor din întreaga țară, care vor continua și zilele următoare, a transmis FSLI.