Cortegiul funerar care a străbătut orașul a fost urmărit de pe margine de zeci de oameni. Sutele de autoturisme ce însoțesc limuzina în care se află sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Gheorghe Naghi a plecat de la ferma acestuia, apoi a făcut o scurtă oprire la fabrica de mezeluri, iar mai apoi s-a îndreptat spre Cimitirul Central din Călăraşi, unde Naghi va fi înmormântat.
Angajații lui Naghi, care au mers înaintea cortegiului purtând coroane, au fost îmbrăcați cu tricouri negre ce aveau imprimată pe piept fotografia acestuia, iar sub poză era scris ”Nu te vom uita niciodată!”.
Cortegiul funerar se întinde pe o distanță de 25 de kilometri, traficul fiind blocat în mare parte din oraș.
Trei angajați ai fabricii de mezeluri, două femei și un bărbat, au leșinat în timpul înmormântării.
Rudele şi trei prieteni ai omului de afaceri au ridicat în dreptul locului unde s-a produs accidentul nautic un momument închinat lui George Naghi, format dintr-o cruce de marmură albă, de apoximativ 60 de centimetri, aşezată pe un soclu de marmură albă, pus pe o placă de un metru cub de beton. În zona monumentului au fost puse balustrade, drumul de acees din zonă spre Braţul Borcea fiind pietruit pe o distanţă de aproximativ o sută de metri.
Foto trucaj

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.