‘Eu la BPN al PSD nu mă duc, pentru că nu sunt comunist, nu vreau să fac bine cu forţa cuiva. Nu văd de ce PSD e surprins, pentru că nu e prima dată când eu spun anumite lucruri despre cele petrecute în trecut – şi asta e viziunea PNL. Nu am spus niciodată altceva. (…) Însă, dacă PSD crede, după un tipic pe care, eu, care am studiat puţină istorie, îl cunosc, dar nu vreau să-l mai calific, că în acest moment, pentru că avem obiective comune, înseamnă că ştergem cu buretele toată istoria, sau o falsificăm sau nu învăţăm nimic din ea, se înşală. Nu există nicio obligaţie şi angajament al PNL să vorbească despre PSD ca şi cum s-ar fi născut ieri’, a spus Antonescu, citat de Agerpres.

Declaraţiile lui Antonescu au venit ca urmare a unor afirmaţii ale preşedintelui Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, care a afirmat că PSD nu va intra în „jocul PNL” şi nu va reacţiona faţă de atacurile lui Crin Antonescu. Totodată, Năstase a mai declarat cu cu ironie că pesediştii l-ar putea chema odată pe acesta la un BPN pentru a explica „exact ce face PSD-ul şi cum acţionează”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.