Cele două submarine din proiectul 636, Kolpino și Veliki Novgorod, a căror livrare către Flota Rusiei din Marea Neagră este așteptată până la sfârșitul anului viitor, sunt încă în construcție la șantierele navale ale Amiralității din Sankt-Petersburg. În plus, construirea unei serii de șase submersibile cu propulsie diesel-electrică din proiectul 636 se află „sub controlul permanent al Comandamentului superior al marinei”, a mai spus Viktor Cirkov, anunţă realitatea.net.
„În 2014, două submarine cu propulsie diesel-electrică din acest proiect — Novorossiisk și Rostov pe Don — au fost deja livrate Flotei ruse. Un submarin de același tip, Starâi Oskol, a fost lansat la apă în această lună. De asemenea, un alt submersibil din proiect, Krasnodar, va fi livrat Flotei ruse până la sfârșitul anului 2015”, a adăugat amiralul Cirkov.
Proiectul 636 urmează proiectului sovietic 877 Paltus, considerat de mare succes în epocă. În clasificarea NATO, cele două submarine fac parte din categoria Kilo. Occidentul a botezat de asemenea acest tip de submarine „Gaura neagră în ocean”, datorită faptului că, practic, sunt nedetectabile de sonarele forțelor antisubmarine ale Alianței Nord-Atlantice.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.