Ce este californiu-252 și cum se produce

Californiu-252 face parte din familia actinoizilor și nu se găsește în natură. Este produs exclusiv în câteva reactoare nucleare specializate, unde miezurile de curiu sunt bombardate cu neutroni timp de mai mulți ani. Ulterior, izotopii sunt izolați chimic în cantități extrem de mici, notează Science Direct.

Unul dintre centrele de producție este Laboratorul Național Oak Ridge, parte a programului de izotopi al Departamentului Energiei din Statele Unite.

Totuși, procesul nu este deloc simplu: timpul de înjumătățire al californiului-252 este de 2,645 ani, ceea ce înseamnă că materialul își pierde rapid eficiența, necesitând o producție constantă, conform portalului de știri N1 Sarajevo.

De ce este atât de valoros californiul-252

Puterea acestui element constă în producerea de neutroni. „Un singur microgram de californiu-252 poate emite sute de milioane de neutroni pe minut”, explică experții pentru sursa citată mai sus.

Datorită dimensiunilor sale extrem de mici, acest izotop este unică soluție compactă pentru o gamă variată de aplicații industriale și medicale.

Bucăți de californiu-252, sunt trei bucăți șlefuite sub formă de cilindru argintiu
În medicină, californiul-252 este utilizat în tratamente specializate împotriva cancerului, cum ar fi terapia cu neutroni și brahiterapia. Sursa Foto: Profimedia Images

Cel mai scump material din lume este utilizat în industria energetică și militară

Neutronii emiși de californiu-252 sunt indispensabili pentru funcționarea reactoarelor nucleare, asigurând fluxul constant de neutroni necesar pentru a porni procesul de fisiune când combustibilul principal este încă rece.

În plus, acest material este utilizat în analiza în timp real a cărbunelui și cimentului, evaluarea geologiei zăcămintelor de petrol și gaze, dar și în calibrarea detectorilor folosiți pentru identificarea materialelor radioactive sau explozive, notează portalul sârb de știri Blic, parte a grupului Ringier.

În medicină, californiul-252 este utilizat în tratamente specializate împotriva cancerului, cum ar fi terapia cu neutroni și brahiterapia. În aceste proceduri, izotopul este plasat lângă tumori pentru a distruge celulele canceroase rezistente la tratamentele convenționale cu raze X sau gamma.

Ce măsuri de siguranță sunt necesare pentru manipularea celui mai scump material din lume

Deoarece californiul-252 este extrem de radioactiv, manipularea sa necesită măsuri stricte de siguranță. Izotopii sunt închiși în capsule metalice, transportați în containere specializate și manipulați de la distanță în camere protejate. Costurile ridicate ale acestui proces contribuie la prețul său exorbitant.

Cel mai scump metal din lume a depășit prețul de 200 de dolari pe gram. Rodiul este un metal rar, iar în 2026 exporturile din Africa de Sud estimate la 4,1 miliarde de dolari.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.