Apărarea lui Viorel Pașca în fața judecătorilor. În ce spune patronul azilelor din Bihor că a investit banii încasați de la beneficiari

Instanța nu exclude ca Viorel Pașca să fi acționat ilegal

Pașca și cei cinci membri ai familiei lui au fost pus sub control judiciar, după ce Tribunalul București a apreciat că bolnavii sau persoanele vulnerabile pe care le găzduiau în azilele din Bihor beneficiau de un minimum de confort, erau aduși acolo chiar de autorități, iar alternativa concretă pentru mulți dintre ei ar fi fost să se întoarcă pe străzi.

Instanța nu exclude ca Viorel Pașca să fi acționat ilegal, prin lipsa autorizațiilor de funcționare sau prin faptul că prelua controlul asupra veniturilor beneficiarilor, însă judecătorul reține că acest aspect nu e suficient pentru privarea lui de libertate.

• Procurorii DIICOT au stabilit că în județul Bihor – comuna Holod, satele Dumbrava, Ceica și Tinca – Viorel Pașca și alți apropiați au adăpostit în imobilele lor persoane fără locuință și fără aparținători.
• Acestea ar fi fost trimise la el, în baza unei anchete sociale, deoarece instituțiile statului nu aveau capacitatea de a le asigura îngrijirea, dar fără consimțământul informat al victimelor.
• Practic, în 17 ani, ar fi fost găzduite peste 3.300 de persoane cu dizabilități, vârstnici și persoane fără adăpost, „care ar fi fost exploatate de Pașca Viorel-Teodor în vederea obținerii de sume de bani”.

Libertatea a consultat motivarea hotărârii prin care Tribunalul București a respins propunerea de arestare formulată de DIICOT pe numele lui Viorel Pașca și celor cinci membri ai familiei lui, preferând să-i pună sub control judiciar.

În esență, instanța a analizat interceptările din dosarul DIICOT, precum și probele strânse de investigatorii sub acoperire, din care rezultă că Viorel Pașca nu desfășura total dezinteresat activitatea de la Asociația Dumbrava.

De exemplu, Viorel Pașca făcea demersuri încă de când îi erau aduși pacienții, astfel încât veniturile lor – pensii sau indemnizații de handicap – să intre în conturile Asociației.

În schimbul banilor, beneficiarii primeau doar strictul necesar: hrana, cazarea sau tratamentul medical nu se ridicau întotdeauna la standardele unui cămin privat.

Cu privire la aceste aspecte, judecătorul reține, din referatul procurorilor, că la locuința lui Viorel Pașca a fost identificat un seif în care se aflau 217 carduri bancare, 19 carduri sociale și 7 bonuri electronice, toate având ca titulari persoane adăpostite în imobilele suspecților, precum și sume importante de bani în lei și valută.

De asemenea, au fost identificate marea majoritate a actelor de identitate ale celor 409 persoane găzduite, registre și bibliorafturi privind internările, externările și decesele, precum și un caiet în care erau trecute nominal persoanele primite încă din anul 2006.

Cum s-a apărat Viorel Pașca în fața Tribunalului București

În fața judecătorului de drepturi și libertăți, Viorel Pașca a recunoscut că își desfășura activitatea fără a avea autorizațiile necesare, însă a spus autoritățile erau la curent cu activitatea lui și că bolnavii respectivi îi erau aduși chiar de la instituții ale statului.

• „Inculpatul (Pașca Viorel – n.r.), în ultimul cuvântul, învederează că este foarte deranjat că se susține că ar face acest lucru pentru bani. Când a preluat primii 15 bolnavi care nu aveau niciun leu, se întreabă cum să se aștepte să primească bani de la ei? Totul a făcut-o considerând că poate să-i ajute. Nici nu s-a gândit că lucrurile vor evolua atât de mult încât să vină mii de oameni, să primească donații. Deci banii nu au nicio relevanță aici.
• În al doilea rând, arată că are două conturi, contul Asociației (…) și contul personal. Susține că în prezent are în contul personal 500 de euro. Înainte de a exista asociația (…), care s-a făcut mult mai târziu, oamenii trimiteau banii în contul său personal, reprezentând donații. După ce s-a făcut Asociația și în ultima perioadă, a considerat că banii aceia nu sunt ai lui și a virat toți banii în contul Asociației, din contul său personal, iar cei 500 de euro au intrat ulterior de undeva. Deci, contul său personal este gol.
• În al doilea rând, au fost atât de mulți bani, acum nu mai sunt, pentru că a cumpărat între timp o casă și în urmă cu o lună s-a deschis casa aceea pentru bolnavi. S-au început lucrările la o nouă bucătărie și s-au dus vreo 100.000 – 200.000 de euro.
• Nu a renunțat la ceea ce a făcut pentru că nu s-a putut. Susține că are multe scrisori, nu doar ale instituțiilor locale, instituțiilor statului din București, mai precis, Ministerului Sănătății și Ministerului Muncii și Solidarității, cu adresă exactă către miniștri, în care le-a spus că dacă activitatea de la (…) nu este în regulă, îi roagă să vină și să ia bolnavii sau îi duce el acolo unde vor. Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu un an. Dacă ceva nu a fost în regulă, se întreabă de ce timp de un an n-au venit să ia de acolo.
• Susține că a cerut instituțiilor să îi ia și n-au venit să îi ia. Menționează că atunci când s-a oprit atunci cu situația din (…), cu doar 7 dintre ei, i s-a spus că a abandonat bolnavii și riscă să fie condamnat pentru abandon de persoane. Prin urmare, se situa într-o situație extrem de delicată. Se întreabă cum putea să renunțe.
• Susține că sunt doar afirmații mincinoase, că ar fi luat banii, că n-a vrut să renunțe, cu toate că a depus documente instituțiilor să-i preia și nu i-a preluat nimeni. Arată că e convins că o mare parte din cei 400 de bolnavi vor deceda pe unde îi duce statul, oricum ar fi decedat probabil și la (…), din cauza stării de sănătate, dar o altă mare parte se vor întoarce la (…), pentru că nu au unde să îi ducă.
• Li se vor crea un loc temporar acum în spital sau alte locuri, dar oamenii aceia se vor întoarce la (…) și probabil că îi va primi, pentru că dacă e un om la poartă care să îi spună că nu are unde merge, dacă ai posibilitatea să-l ajuți, îl ajuți, chiar și fără autorizație, altfel ar muri în stradă.
• Dacă a greșit, îi pare rău că a greșit, dar nu regretă nimic din ce a făcut, pentru că are conștiința curată, pentru că intențiile sale au fost bune, onorabile și a vrut să ajute. Solicită judecătorului să nu ia în seamă doar litera legii pe care o invocă toată lumea. Legea are două componente, literă și spirit. Susține că a acționat în spiritul legii; decât să moară un om pe stradă, a ales să se riște și să îl ajute. Crede că ar face la fel”, se arată în Încheierea de ședință din data de 2 iulie 2026.

Instanța: Nu Pașca recruta beneficiari, ci îi erau direcționați de instituții

Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București a reținut în motivare că există indicii temeinice cu privire la faptul că Viorel Pașca și familia lui au fost implicați în activități ilegale, dar că asta nu justifică luarea măsurii arestării preventive.

• „Judecătorul apreciază că aceste probe consolidează suspiciunea rezonabilă privind existența unui mecanism centralizat de administrare a actelor, cardurilor și veniturilor persoanelor vulnerabile.
• De asemenea, materialul probator relevă că interesul inculpatului nu se limita la încasarea pensiilor și indemnizațiilor curente, ci viza și alte beneficii financiare generate de persoanele aflate în locațiile administrate de acesta.
• Astfel, din înscrisurile ridicate și din declarațiile investigatorului sub acoperire rezultă că beneficiarilor li se solicita semnarea unor declarații prin care își exprimau acordul ca, în eventualitatea decesului, să fie înmormântați în localitatea (…). Potrivit acuzării, aceste înscrisuri erau utilizate ulterior pentru obținerea ajutoarelor de înmormântare, reprezentând o altă sursă de venit asociată beneficiarilor. (…)
• Judecătorul reține că infracțiunile pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpaților sunt, prin natura lor, dintre cele mai grave prevăzute de legea penală, iar numărul foarte mare al persoanelor pretins vătămate, perioada îndelungată în care activitatea s-ar fi desfășurat și caracterul organizat al acesteia sunt elemente care, privite în mod abstract, sunt apte să genereze un sentiment de insecuritate socială și să fundamenteze existența unui pericol ridicat pentru ordinea publică.
• Pe de altă parte, judecătorul apreciază că analiza existenței unei stări de pericol pentru ordinea publică nu poate fi realizată în mod izolat de contextul factual particular al prezentei cauze, context care diferențiază în mod fundamental această cauză de tipologia clasică a cauzelor având ca obiect infracțiunea de trafic de persoane.
• Astfel, din materialul probator administrat până în prezent rezultă că o parte semnificativă dintre persoanele ajunse în locațiile administrate de inculpați nu au fost identificate ori recrutate în mod direct de către aceștia, ci au fost direcționate către acele locații chiar de instituții publice (unități medicale, servicii de ambulanță, autorități ale administrației publice locale ori servicii publice de asistență socială), instituții care, confruntate cu persoane aflate în situații extreme de vulnerabilitate socială și medicală, nu au identificat alte soluții efective pentru protecția acestora.
• În acest sens, judecătorul observă că instituțiile publice au fost cele care au facilitat ajungerea beneficiarilor în locațiile administrate de inculpați, vulnerabilitatea persoanelor pretins exploatate fiind cunoscută de autoritățile publice, fără ca acestea să identifice ori să ofere, în concret, alternative viabile de protecție.
• Această constatare nu conduce la concluzia că activitatea desfășurată de inculpați ar fi fost, prin ea însăși, licită ori justificată și nici nu exclude posibilitatea ca, profitând de această realitate socială, inculpații să fi urmărit obținerea unor foloase patrimoniale prin modalitatea descrisă de acuzare.
• Ea demonstrează însă că prezenta cauză nu poate fi analizată exclusiv prin prisma gravității abstracte a infracțiunilor cercetate, fără evaluarea împrejurării esențiale că activitatea desfășurată de inculpați s-a dezvoltat și s-a menținut în timp într-un context în care chiar instituțiile statului apelau la inculpați pentru rezolvarea unor situații pe care nu reușeau să le gestioneze prin propriile mecanisme instituționale.
• Această concluzie este susținută și de Recomandarea nr. (…) emisă de Avocatul Poporului, depusă la dosar de apărătorul inculpaților, din care rezultă că, la nivel național, centrele rezidențiale destinate persoanelor adulte cu dizabilități funcționează, în numeroase județe, la capacitate maximă ori se află în proces de restructurare, neexistând locuri disponibile pentru internarea unor noi beneficiari.
• Totodată, în același document se reține că, în lipsa unor alternative instituționale funcționale, persoane vulnerabile erau direcționate din unitățile spitalicești către Asociația (…), fiind evidențiată dificultatea sistemului public de a identifica alte soluții de protecție pentru această categorie de persoane.
• În același sens prezintă relevanță și declarația inculpatului (…) dată în fața judecătorului de drepturi și libertăți, acesta susținând că a solicitat în repetate rânduri instituțiilor publice competente să preia beneficiarii aflați în locațiile administrate de el, arătând că, în lipsa unei asemenea preluări, a continuat să îi găzduiască, apreciind că alternativa era abandonarea acestora.
• Judecătorul nu valorifică această declarație sub aspectul înlăturării suspiciunii rezonabile, însă o apreciază ca relevantă în înțelegerea contextului factual în care inculpatul afirmă că și-a desfășurat activitatea”, reține instanța.

Li se asigurau cele necesare, chiar dacă într-un cadru neautorizat

Judecătorul de la Tribunalul București arată că, deși Viorel Pașca nu avea autorizații, oamenii pe care îi adăpostea beneficiau totuși de un minimum de confort, alternativa pentru aceștia fiind, de multe ori, să fie lăsați pe stradă.

• „În același timp, judecătorul apreciază că evaluarea pericolului concret pentru ordinea publică trebuie realizată prin raportare la întregul material probator administrat în cauză, inclusiv la acele împrejurări care infirmă imaginea unei activități desfășurate exclusiv în condiții degradante.
• Astfel, deși locațiile administrate de inculpați nu funcționau cu respectarea cadrului legal aplicabil furnizării serviciilor sociale și nu îndeplineau standardele impuse de legislația specifică, persoanele cazate beneficiau de spații amenajate pentru locuire dotate cu paturi speciale, noptiere, grupuri sanitare și televizoare, aspecte care relevă existența unor spații de cazare, de curățenie și igienă corespunzătoare.
• De asemenea, persoanelor cazate le erau asigurate, în mod constant, hrană, îmbrăcăminte, medicație și acces la servicii medicale.
• Aceste împrejurări nu sunt de natură să înlăture suspiciunea rezonabilă și nici concluziile rezultate din celelalte probe privind existența unor deficiențe serioase referitoare la administrarea tratamentului medicamentos, lipsa personalului calificat, insuficiența supravegherii ori nerespectarea standardelor prevăzute de legislația în materia serviciilor sociale, însă relevă că prezenta cauză nu corespunde ipotezei unor persoane abandonate în condiții incompatibile cu existența umană, împrejurare ce diminuează intensitatea pericolului concret pe care l-ar genera lăsarea inculpaților în libertate.
• Tot astfel, din declarațiile martorilor și ale beneficiarilor rezultă că persoanele decedate erau înmormântate, fiind efectuate demersurile administrative necesare constatării decesului și organizării înmormântării în cadrul cimitirului greco-catolic, împrejurare care, deși nu este aptă să înlăture suspiciunea rezonabilă privind interesul inculpaților pentru ajutoarele de înmormântare, relevă faptul că beneficiarii nu erau abandonați după deces.
• Așadar, evaluând ansamblul probelor administrate, judecătorul constată că prezenta cauză nu relevă situația unor persoane abandonate în condiții incompatibile cu existența umană, ci a unor persoane cărora li se asigurau, chiar într-un cadru neautorizat și insuficient raportat la exigențele legale, hrană, cazare, îmbrăcăminte, medicație și acces la servicii medicale, precum și efectuarea formalităților necesare în caz de deces.
• Mai reține judecătorul că majoritatea persoanelor aflate în locațiile administrate de inculpați reprezentau persoane fără adăpost, lipsite de sprijin familial ori abandonate de aparținători.
• În aceste condiții, fără a minimaliza gravitatea acuzațiilor formulate și fără a aprecia că lipsa autorizării ori nerespectarea standardelor legale de funcționare ar putea fi justificată prin împrejurările cauzei, judecătorul nu poate ignora că alternativa concretă existentă pentru o parte semnificativă dintre beneficiari nu era accesul la un serviciu social autorizat, ci lipsa oricărei forme de protecție instituțională, respectiv revenirea în stradă.
• Această împrejurare nu este aptă să înlăture suspiciunea rezonabilă privind săvârșirea infracțiunilor cercetate și nici să justifice eventualele încălcări ale legii penale, însă reprezintă un element factual care trebuie avut în vedere în evaluarea necesității privării de libertate și a intensității pericolului concret pentru ordinea publică”, notează judecătorul de drepturi și libertăți.

Tribunalul: Arestarea trebuie să corespundă nevoilor anchetei

Cu privire la necesitatea luării măsurii arestării preventive, judecătorul subliniază existența obligației sale de a avea în vedere aplicarea unor măsuri mai puţin invazive decât detenţia preventivă, conform jurisprudenței CEDO:

• „Judecătorul de drepturi și libertăți subliniază, în primul rând, că nu poate fi acceptat rolul de exemplaritate al măsurii arestării preventive.
• În cel de-al doilea rând, în legătură cu un caz care a generat în România o emoție publică extrem de puternică, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că este de competența instanțelor naționale să explice motivele în mod concret care lăsarea în libertate a inculpatului ar amenința ordinea publică.
• Detenția provizorie a unui acuzat trebuie să răspundă nevoilor anchetei penale și nu de a satisface setea de răzbunare și pedeapsă pe care publicul le-ar putea simți (Cauza Cîrstea împotriva României, nr. 10626/11, 23 iulie 2019, par. 57).
• Prin raportare la prevederile art. 9 alin. (2) C.pr.pen., o măsură privativă de libertate se dispune doar în mod excepţional, fiind preluat astfel standardul convenţional potrivit căruia, măsurile preventive trebuie să aibă un caracter excepţional, starea de libertate fiind regula (Cauza Wemhoff c. Germaniei). În completare, testul proporţionalităţii impune evaluarea graduală a măsurilor preventive, cele privative de libertate putând fi dispuse, numai dacă scopul măsurii preventive nu poate fi atins prin alte măsuri neprivative de libertate.
• De asemenea, judecătorul reține că pericolul social abstract sau concret al unei infracțiuni nu reprezintă unicul argument de avut în vedere la momentul alegerii măsurii preventive proporționale, art. 202 și art. 223 C.pr.pen. impunând o analiză cu totul distinctă. În alte cuvinte, pericolul pe care lăsarea în libertate a inculpaților l-ar reprezenta pentru ordinea publică este noțiune total distinctă de pericol social concret al infracțiunii.
• În acest sens, judecătorul de drepturi și libertăți constată că Ministerul Public nu a furnizat argumente pentru care, la acest moment, se impune orientarea către o măsură privativă de libertate, iar măsura controlului judiciar nu ar fi suficientă și în prezenta cauză.
• Sub acest aspect, judecătorul constată că activitatea descrisă de acuzare a încetat în urma intervenției organelor judiciare, toate locațiile fiind verificate, beneficiarii fiind identificați și relocați, iar principalele mijloace de probă fiind administrate prin efectuarea perchezițiilor domiciliare, ridicarea documentelor, suporturilor informatice, cardurilor bancare și înscrisurilor relevante pentru cauză.
• De asemenea, din datele cauzei nu rezultă că vreunul dintre inculpați ar fi încercat să influențeze martori, să altereze ori să distrugă mijloace de probă sau să exercite presiuni asupra persoanelor audiate în cauză.
• Nu au fost identificate nici elemente care să conducă la concluzia existenței unui risc concret de sustragere de la urmărirea penală, inculpații fiind identificați, având domicilii cunoscute și prezentându-se în fața organelor judiciare”, reține instanța.

Judecător: Numeroase persoane și-au arătat susținerea față de Pașca

Tribunalul reține că avocatul a depus în instanță o serie de înscrisuri din care rezultă că multe persoane care au văzut unitățile de cazare și condițiile de acolo susțin și apreciază pozitiv activitatea lui Viorel Pașca.

• „Judecătorul observă, totodată, că, deși Ministerul Public reține în sarcina inculpaților săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată prin raportare la un număr de 210 acte materiale, până la acest moment procesual actele de urmărire penală nu individualizează persoanele vătămate corespunzătoare fiecărui act material și nici nu descriu, în mod distinct, situația de fapt aferentă fiecăreia dintre acestea.
• Deși această modalitate de formulare a acuzației nu împiedică reținerea existenței suspiciunii rezonabile cu privire la mecanismul infracțional descris de acuzare, prezintă relevanță în aprecierea caracterului necesar și proporțional al celei mai severe măsuri preventive.
• Cu cât acuzația privește un număr mai mare de acte materiale și un fenomen infracțional de o asemenea amploare, cu atât exigențele privind individualizarea situației de fapt devin mai ridicate, inclusiv în etapa verificării necesității măsurii preventive.
• În lipsa unei asemenea individualizări, instanța nu poate verifica, în această etapă procesuală, în ce măsură fiecare dintre actele materiale reținute de acuzare corespunde unei situații concrete de exploatare, fiind nevoită să realizeze analiza exclusiv prin raportare la mecanismul infracțional descris în ansamblu.
• În aceste condiții, judecătorul apreciază că pericolul actual pentru ordinea publică rezultă în principal din gravitatea acuzațiilor formulate și din ecoul social firesc pe care asemenea fapte îl produc, însă nu identifică elemente concrete care să conducă la concluzia că numai măsura arestării preventive ori a arestului la domiciliu ar fi aptă să înlăture acest pericol.
• Totodată, nici argumentul referitor la reacția socială produsă de prezenta cauză nu poate fi analizat exclusiv prin prisma impactului negativ pe care asemenea acuzații sunt, în mod firesc, susceptibile să îl genereze în spațiul public.
• Astfel, la termenul de judecată, apărarea a depus la dosar numeroase înscrisuri constând în mesaje provenite de la persoane care afirmă că au cunoscut în mod direct activitatea desfășurată de inculpați, au vizitat în repetate rânduri locațiile administrate de aceștia ori au desfășurat activități de voluntariat împreună cu inculpații, exprimându-și susținerea față de aceștia și descriind condițiile de cazare și îngrijire observate în mod nemijlocit.
• Existența acestor înscrisuri prezintă relevanță în analiza reacției sociale generate de prezenta cauză, întrucât demonstrează că aceasta nu este una unitară, existând și un segment al comunității format din persoane care au interacționat nemijlocit cu activitatea desfășurată de inculpați și care apreciază pozitiv conduita acestora.
• Așadar, în raport de toate cele menţionate anterior, judecătorul apreciază că pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal se impune luarea unor măsuri preventive față de inculpați, însă apreciază că scopul bunei desfășurări a procesului penal poate fi asigurat și prin măsura controlului judiciar.
• Obligațiile ce pot fi impuse în cadrul controlului judiciar, în special interdicția de a comunica cu martorii și coinculpații, obligația de a nu părăsi teritoriul României și supravegherea exercitată de organul de poliție, apar, în circumstanțele concrete ale cauzei, suficiente pentru atingerea scopului prevăzut de art. 202 C.proc.pen., fără a fi necesară recurgerea la o măsură privativă de libertate”, mai notează judecătorul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro