Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat duminică că un băiat de 12-14 ani a fost la originea atentatului care a provocat moartea a 52 de persoane, sâmbătă seara,  la o nuntă în Gaziantep, în sud-estul Turciei, 22 dintre victimele lui fiind copii sub 14 ani. Însă, deși e pentru prima dată când un copil este folosit ca armă de teroriști,  în atentatele din Turcia din ultimul an, acest lucru s-a mai întâmplat în alte țări. Un raport realizat de UNICEF arată că adolescenți și copii au fost utilizați drept kamikaze în ultimii ani în mai multe țări, dar în special în Nigeria.

Așadar, tot mai mulți copii sunt implicați în atacuri sinucigașe în regiunea lacului Ciad, unde gruparea islamistă nigeriană Boko Haram, slăbită din punct de vedere militar, încearcă să instaureze un regim de teroare prin toate mijloacele, informa Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor Națiunilor Unite (UNICEF) în aprilie 2016. De la patru copii utilizați în atacuri kamikaze în 2014 s-a ajuns la 44 anul trecut în Nigeria, Camerun, Ciad și Niger, unde acționează această grupare islamistă care s-a raliat Statului Islamic (SI). În plus, dintre acești tineri kamikaze, peste 75 % erau fete.

La Kano, în decembrie 2015, șase persoane au fost ucise într-un atac sinucigaș efectuat de un copil kamikaze, revendicat de gruparea Boko Haram. În iulie 2015, un tânăr kamikaze de 13 ani pierise într-un atentat comis în acest mare oraș din nordul Nigeriei.

În decembrie 2015, la Mafa, în nord-estul țării, un gardian civil și-a pierdut viața și patru tinere fete kamikaze ale grupării Boko Haram au fost ucise într-un alt atentat.

La Maiduguri, în ianuarie 2015, cel puțin 19 persoane au decedat când o bombă fixată de o fetiță de 10 ani a explodat într-o piață ticsită de lume în acest mare oraș din nord-estul Nigeriei.

 

De altfel, gruparea teroristă Stat Islamic are o adevărată armată de copii soldaţi, pe care îi numeşte “pui ai Califatului”. ISIS îi îndoctrinează pe copii,  prezentându-le versiunea sa de islam radical şi expunându-i la acte violente, printre care decapitări. Teroriştii vor să construiască astfel o nouă generaţie de militanţi. De altfel, numeroase clipuri ISIS au arătat băieţi decapitând sau împuşcând duşmani ai teroriştilor.

Gruparea islamistă a trimis de-a lungul timpului copii kamikaze să comită atacuri atât în Irak, cât şi în Siria.

Astfel, de la începutul anului 2015, cel puţin 18 copii au fost utilizaţi drept kamikaze în luptele dintre ISIS şi forţele kurde în nord-estul Siriei, potrivit ONG-urilor. Printre cele mai sângeroase atacuri comise de adolescenţi în numele ISIS a fost un atentat la un joc de fotbal pentru amatori organizat pe un stadion de la sud de Bagdad, pe 25 martie 2016. Un kamikaze şi-a detonat explozibilii în timp ce oficiali le decernau trofee jucătorilor. Cel puţin 29 de persoane au fost ucise, iar alte 60 au fost rănite. Aproape jumătate dintre cei ucişi au fost copii.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.