Sunt într-un restaurant, e panică, oamenii nu-şi pot închipui că se poate întâmpla aşa ceva, oamenii credeau că e cel mai bine păzit, organizat. Sunt absolut uimiţi că se poate întâmpla aşa ceva. Am rămas o parte o parte în restaurant, alţii au plecat spre casă. Nu mai circulă metrurile, autobuzele, taxiurile sunt foarte rare. Cine nu are maşină a rămas blocat în restaurant. Nici eu nu am maşină. Nu ştiu cum să facem, străzile sunt goale”, a mărturisit românul pentru Digi 24.

Acesta a povestit că a trăit pentru prima oară de când se află în Munchen un sentiment de nesiguranţă cu o zi înainte, în metrou.

„Ieri eram în metrou şi mai multe persoane mi s-au părut ieşite din comun, aveau un comportament ciudat, mi s-au părut în neregulă, m-am uitat insistent la ei, s-au mutat în altă parte a trenului. Acum o săptămână, într-un tren s-a declanşat un incendiu, am văzut multă agitaţie în zonă, nu m-am gândit că ar fi vorba de un atac terorit şi autorităţile cumva de atunci au început să descopere şi să vadă că ceva e în neregulă. Atunci nu am fost speriat, până ieri când am avut pentru prima dată sentimentuil de nesiguranţă în metrou, mergând spre serviciu”, a povestit acesta.

E o spaimă, o linişte destul de sumbră asupra oraşului., nimeni nu discută altceva„, a mai povestit bărbatul.

Atac armat în Munchen. Nouă persoane au fost ucise într-un atac armat care a avut loc vineri seară în cel mai mare mall din Bavaria, Olympia (OEZ), situat în apropierea stadionului formației Bayern Munchen. Un al doilea atac a avut loc la câţiva kilometri distanţă de mall, la staţia de metrou Marienplatz. Potrivit poliției din Munchen, ar fi vorba despre trei atacatori, lucru confirmat și de martori, iar unul dintre ei s-ar fi sinucis. Autoritățile germane au catalogat atacul drept unul terorist, însă au transmis că nu există indicii că ar fi vorba despre un act comis de islamişti.

Urmărește-ne pe Google News
„Ești eroarea vieții mele, bei și faci sex în toalete!” » Iubita l-a părăsit, dar acum e răsturnare de situație! Ce s-a aflat
GSP.RO
„Ești eroarea vieții mele, bei și faci sex în toalete!” » Iubita l-a părăsit, dar acum e răsturnare de situație! Ce s-a aflat
Ce boală avea Roland Dedius Stănescu, fotbalistul care s-a sinucis aseară, de mama lui a venit urgent să stea cu el EXCLUSIV
Playtech.ro
Ce boală avea Roland Dedius Stănescu, fotbalistul care s-a sinucis aseară, de mama lui a venit urgent să stea cu el EXCLUSIV
Şi-a distrus BMW-ul ca să se răzbune pe soacră. Un bărbat din Timiş a intrat cu maşina direct în casa femeii
Observatornews.ro
Şi-a distrus BMW-ul ca să se răzbune pe soacră. Un bărbat din Timiş a intrat cu maşina direct în casa femeii
Horoscop 3 iulie 2022. Scorpionii ar vrea să aibă parte de o zi senină, fără complicații și dureri de cap, dar este destul de complicat
HOROSCOP
Horoscop 3 iulie 2022. Scorpionii ar vrea să aibă parte de o zi senină, fără complicații și dureri de cap, dar este destul de complicat
Un medic rezident în România, martor la tragedia din Egipt. Detalii cutremurătoare despre cazul turistei sfâșiată de un rechin
Știrileprotv.ro
Un medic rezident în România, martor la tragedia din Egipt. Detalii cutremurătoare despre cazul turistei sfâșiată de un rechin
A fost campioană europeană, iar acum este actriţă în filme pentru adulţi. Sărăcia cumplită a împins-o la acest lucru
Orangesport.ro
A fost campioană europeană, iar acum este actriţă în filme pentru adulţi. Sărăcia cumplită a împins-o la acest lucru
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea