Din cele 500.000 de mii de doze de vaccin antigripal achiziţionate de Ministerul Sănătăţii, doar 333.569 au fost folosite pentru imunizarea persoanelor cu risc. Românii sunt sceptici, în continuare, când vine vorba de vaccinul antigripal.
Chiar dacă medicii ne îndeamnă, an de an, să ne imunizăm împotriva gripei de sezon, sunt mult prea puţini cei care ţin de cont de sfaturile acestora. Un fel de legendă urbană spune că vaccinurile sunt periculoase, că pot produce decesul.
Acesta este motivul pentru care oamenii se feresc cu încăpăţânare de cabinetele medicilor de familie pentru a se vaccina.
Cu toate acestea, până în prezent, cazurile de îmbolnăviri au fost, din fericire, extrem de reduse, iar vestea bună este că nu s-a înregistrat nici un deces din cauza virusului gripal. Asta nu înseamnă că virozele şi infecţiile respiratorii au dispărut, însă nu au lovit la fel de puternic ca anii trecuţi.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
FANATIK.RO
Ce să pui în ciorba de fasole ca să iasă perfectă, foarte gustoasă și să ajute la digestie. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau