„Moțiunea descrie catastrofa provocată de incompetența ministrei Mediului, Diana Buzoianu, care, deși a știut despre procedura de golire a barajului Paltinu și despre riscurile aferente, nu a intervenit pentru a preveni prăbușirea alimentării cu apă în 13 localități, închiderea spitalelor și sistarea funcționării centralei de la Brazi”, a transmis partidul condus de George Simion.
AUR consideră că „lipsa apei și efectele în lanț au pus în pericol sănătatea publică, sistemul energetic național și serviciile esențiale pentru comunitățile afectate” și o acuză pe Buzoianu „de incapacitate, indiferență, inactivitate și lipsa unui plan centralizat pentru gestionarea situațiilor recurente de criză”.
„Totodată, moțiunea îl indică drept principal responsabil pe premierul Ilie Bolojan, care nu a dispus o anchetă guvernamentală reală și a lăsat-o chiar pe ministră să investigheze propria catastrofă”, susține partidul lui Simion.
Termenul stabilit pentru dezbatere și vot este luni, 15 decembrie, ora 16:00. Totuși, chiar dacă moțiunea va trece, acest lucru nu înseamnă automat că Diana Buzoianu va fi demisă, pentru că moțiunea simplă este doar un avertisment politic.
Interesant este că și PSD vrea același lucru, ca Buzoianu să plece. Potrivit informațiilor Libertatea, PSD așteaptă până pe 15 decembrie să vadă dacă premierul Ilie Bolojan o va demite pe ministra USR a Mediului. „Dacă nu, înainte de moțiune, vom face o ședință de grup în care vom decide cum vom vota”, au precizat miercuri, 10 decembrie, sursele Libertatea din partidul condus de Sorin Grindeanu.
Amintim că o criză majoră de apă potabilă a început vineri, 28 noiembrie, în județul Prahova, afectând 12 localități, printre care Câmpina, Cornu și Breaza, unde inițial zeci de mii de locuitori au rămas fără apă potabilă. Ulterior, au fost afectați și locuitorii din Dâmbovița, mai exact cei din Moreni, iar numărul celor rămași fără apă a depășit 100.000. Cauza principală a fost turbiditatea extrem de ridicată a apei din Barajul Paltinu, provocată de ploile abundente care au adus nisip și nămol. Până la rezolvarea situației, adică atunci când DSP va confirma că apa de la robinet este bună de băut, locuitorii primesc apă potabilă din rezervele de stat. Deocamdată, oamenii au primit în conducte doar apă pentru igienizarea toaletelor.
Pe 9 decembrie, președintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut premierului Ilie Bolojan să o demită pe Diana Buzoianu, ministra USR a Mediului, au declarat surse politice pentru Libertatea. Solicitarea, transmisă într-o discuție privată, a venit după criza apei potabile, iar social-democrații dau vina pe Diana Buzoianu, despre care susțin că este principala vinovată. Mai mult, Grindeanu a lăsat de înțeles că, dacă premierul Bolojan nu acceptă, nu este exclus ca PSD să voteze moțiunea simplă la adresa lui Buzoianu, au susținut sursele citate.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7567161b89a2dbd8817a2936ab2732b3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b312bd237d43223a1b6ac8065420063c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d017b5eec3c01ebb9fed4317a482476a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_471d7041c17f3cfbdd04d1e1aea4ab4b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ee3eada6de930e772323409e097e7729.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_844d6f4435ea5a2290ed5369d1dd5615.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_c018a66ba429a712ab73d4c108ee2075.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_7ae50d2ee749ef49f34b7d165ee1bdb4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_86e17366f78dfafc98fd4d5383322104.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_dfe6c87ca38a1a527b1c3881709e6002.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_e3880c3aa92e8d455165d6aa1eafb2d5.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_036cd63e5cf954a354056aae2a391b55.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_1c7e4d6158923c03f09c749f50d54ae4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_9c27d2138b900b645a63f9185f009873.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_f0e2842d8cccb6d8730e59568c573baa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_9df27e4c9dc891dc61dba1658ee1a68e.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_d5d7e34608c303d0ec86fa336d0b8eaa.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_f1d1a00c096dc1e08a780edcede968fa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_e0786ea4587241be684e5a18693de93d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_94d996554e7cf1d74e3dceae95f28bc3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_2da97b806be6e734ebec58d72c211b9c.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_25232251d78829fb365aa1d69cb72859.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_42eca25ba5015a615a1a731c07a6e754.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_ef3269a8deccc5a19e5189c50b102deb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/aur-a-depus-motiunea-simpla-impotriva-dianei-buzoianu--ce-decizie-va-lua-psd-care-i-a-cerut-demisia-ministrului-usr-al-mediului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_185e199bc14164e1f78daf04d319293d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_572664e43e092decaa6708ad30a6d10e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/ce-au-vazut-arheologii-care-au-deschis-mormantul-lui-mircea-cel-batran-de-la-manastirea-cozia-dupa-un-secol-6-e1765395010420.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/58928301812738671381005508623452965463628413n-e1765396303297.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_9d3c31ae3d4f91780ec5acf045be73ee.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_185f8cf992fb798cb943fbc7396071b4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/aris-eram-andreea-esca-alexia-eram.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/rianna-si-corina-danila.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_73d6329dc6d1bbb5379fe26173ae9ffc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_da71ddea1899127d8a8d7523cd56a29c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9451d95ad6cb04e031a63560b481deb3.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_41bf4be5b34163f96e1ee8457c7255a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/aur-a-depus-motiunea-simpla-impotriva-dianei-buzoianu--ce-decizie-va-lua-psd-care-i-a-cerut-demisia-ministrului-usr-al-mediului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/guvernul-a-decis-forma-finala-pensii-magistrati-70-din-ultimul-salariu-net-si-o-tranzitie-de-15-ani.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/cuplu-in-parc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/hepta8559766.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/avion-zbor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/medicament.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/ce-inseamna-cand-visezi-rufe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/cozonac-cu-mac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/12/sfantul-spiridon.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/ce-inseamna-cand-visezi-rubin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/cand-e-dezlegare-la-peste-in-postul-craciunului-2025.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/ana-victor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/hepta8161648.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/09/sediu-curtea-de-apel-bucuresti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/ilie-bolojan-foto-cristian-otopeanu-guvern.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/ciprian-ciucu3--foto-vlad-chirea.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/euniunea-europeana2--masa-rotunda-cu-ministrul-apararii-al-ue--foto-newsroom-consilium-europa-eu-.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/europa-sufera-de-socialism-ilustrativ--imagine-realizata-cu-ajutorul-ai.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/melania-trump-si-donald-trump-4.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.