“Avem peste 3,5 milioane de vehicule cu peste 8 sau 10 ani vechime, iar acestea trebuie înlocuite cu vehicule noi şi pentru acest lucru este nevoie de mai multe tichete «Rabla». Nu e suficient numărul pe care îl avem acum”, a declarat Nicolas Maure (foto), directorul general Dacia, potrivit revistei Auto Bild. Cât despre programul “Prima maşină”, acesta ar trebui îmbunătăţit. “Considerăm că ar trebui să existe o perioadă de rambursare mai lungă, poate de 7 ani”, a completat Maure. La rândul său, Valerio Brenciaglia (foto), director general al Ford România, a spus că potenţialul pieţei autohtone este unul ridicat şi nu este corect ca România să permită importul continuu al maşinilor vechi pe care şoferii din ţările dezvoltate nu le mai folosesc. Pentru o valoare mai bună a pieţei ar trebui să se stabilească un nou nivel de parteneriate între producătorii de vehicule, sistemul bancar şi clienţi. l

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.