Ninsori în București și alte orașe din sudul țării: stratul de zăpadă va fi de până la 15 cm. Temperaturile scad și până la -15 grade zilele viitoare

Comentează
O persoană îmbrăcată într-o haină maro și o căciulă roșie merge pe o stradă acoperită de zăpadă și udă, ținând în mână pungi de cumpărături, înconjurată de mașini parcate și copaci fără frunze.

Administrația Națională de Meteorologie prognozează vreme deosebit de rece, ger, polei și ninsori în mai multe regiuni, până în dimineaţa zilei de marți, 13 ianuarie. Potrivit specialiștilor, în București, dar și în alte orașe din sudul țării se va depune strat de zăpadă.

Ger, polei și ninsori în aproape toată țara, până marți dimineață

Până marți, 13 ianuarie, la ora 10.00, este în vigoare o informare meteorologică de vreme deosebit de rece, ger îndeosebi în timpul nopților și dimineților, ninsori și local strat de zăpadă, intensificări ale vântului. Astfel, sâmbătă, vremea va fi deosebit de rece în jumătatea de nord a țării, unde vor fi temperaturi maxime preponderent negative cuprinse între -9 și 0 grade, iar în nordul Moldovei gerul va persista și vor fi valori termice în jurul a -10 grade.

Începând de sâmbătă noapte și până marți (13 ianuarie) vremea va deveni deosebit de rece în toate regiunile, local geroasă îndeosebi în timpul nopților și dimineților în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, precum și la munte și pe arii restrânse în rest.

Vor fi temperaturi maxime în general între -11 și 0 grade, cu ger persistent și ziua, izolat în nord și centru, iar temperaturile minime se vor situa între -15 și -6 grade. Sâmbătă și duminică (10 și 11 ianuarie) temporar vor fi precipitații pe arii relativ extinse în sud și sud-est și local în rest. Mai ales în noaptea de sâmbătă spre duminică vor fi ninsori și se va depune strat de zăpadă în general de 5...15 cm (echivalent în apă de 10...15 l/mp) în extremitatea de sud și sud-est a țării.      

Sâmbătă, vântul va avea intensificări temporare în Dobrogea, jumătatea estică a Munteniei și în sudul Moldovei, iar duminică în special în sud-vest și la munte. Vor fi viteze în general de 40…50 km/h în zonele joase și de 60…70 km/h la altitudini mari, astfel că ninsoarea va fi temporar viscolită, iar vizibilitatea scăzută. Potrivit ANM, până pe 15 ianuarie vremea va continua să fie deosebit de rece în nordul, centrul și estul teritoriului, geroasă în timpul nopților și dimineților.

Temperaturi de -15 grade Celsius în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și la munte

Un cod galben de temperaturi scăzute și ger va intra în vigoare sâmbătă, la ora 20.00 și va fi valabil până luni, la ora 10.00 în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și la munte.

În intervalul menționat în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și la munte vremea va deveni deosebit de rece, local geroasă îndeosebi în timpul nopților și dimineților. Vor fi temperaturi maxime ce se vor încadra între -10 și -2 grade, cu ger persistent și peste zi, izolat în nord și centru, iar temperaturile minime se vor situa între -15 și -6 grade.

Frig și strat de zăpadă în București

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o prognoză specială pentru municipiul București. De sâmbătă până duminică dimineața, în Capitală, cerul va fi mai mult noros, iar noaptea vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă în jurul a 5 cm. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 4...5 grade, iar cea minimă de -5...-4 grade.

De duminică dimineața, vremea va deveni deosebit de rece. Cerul va fi noros, va ninge și se va depune strat de zăpadă de 2-4 cm. Vântul va sufla slab până la moderat. Maxima termică va fi de -4...-3 grade, iar minima de -6...-5 grade.

De luni dimineața până marți dimineața, vremea se va menține deosebit de rece. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -1 grad, iar cea minimă va fi de -10...-8 grade.

Vremea va fi mai rece decât normalul perioadei săptămâna viitoare, apoi mai caldă decât ar trebui, după care va avea valori specifice perioadei, se arată în prognoza meteo pentru intervalul 12 ianuarie - 8 februarie 2026, emisă, vineri, de Administrația Națională de Meteorologie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!