O informare meteo ANM de ploi abundente este emisă pentru perioada joi, 11 septembrie, ora 10.00 – vineri, 12 septembrie, ora 20.00.

Cod galben de ploi însemnate cantitativ

„Vor fi perioade cu ploi care vor avea și caracter de aversă, joi mai ales în regiunile intracarpatice, iar vineri îndeosebi în cele sudice și estice, precum și în zonele montane. Izolat vor fi descărcări electrice. Cantitățile de apă, prin acumulare, vor fi de 20-40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp”, transmite ANM.

Joi, vântul va avea intensificări temporare în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 40-50 km/h, iar la munte de peste 60-80 km/h.

Un cod galben de ploi abundente este valabil în intervalul joi, 11 septembrie, ora 10.00 – vineri, 12 septembrie, ora 3.00, în județe din nord-vestul țării, iar vremea va fi rece.

Avertizare meteo ANM de ploi și furtuni în următoarele două zile. Zonele în care este valabil codul galben de vreme rea

„În intervalul menționat, în județele Maramureș, Satu-Mare, Sălaj, Cluj și în Munții Apuseni va ploua și se vor acumula cantități de apă de 25-30 l/mp și izolat peste 50 l/mp”, se arată în textul avertizării meteo ANM cod galben.

Meteorologii ANM au emis și prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni și anunță ce temperaturi vor fi în România în intervalul 8 septembrie – 5 octombrie 2025.

Ce înseamnă codul galben și cum clasifică meteorologii fenomenele meteo în coduri

Codul galben emis de meteorologi semnalează o stare de atenție și este folosit pentru fenomene meteorologice care sunt temporar periculoase pentru anumite activități, dar care, în general, sunt obișnuite pentru perioada respectivă sau zona vizată.

Aceste fenomene pot include, de exemplu, ploi torențiale, intensificări ale vântului, caniculă, grindină, ceață sau ninsori, care pot afecta temporar traficul rutier, alimentarea cu energie electrică sau alte activități zilnice.

Meteorologii folosesc patru coduri de culori pentru a clasifica gravitatea fenomenelor meteorologice:

  • Verde: Nu sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase
  • Galben: Fenomene temporar periculoase, obișnuite pentru zonă și sezon
  • Portocaliu: Fenomene grave, cu intensitate mare, ce pot cauza pericole localizate și perturbări semnificative
  • Roșu: Fenomene foarte periculoase, cu intensitate foarte mare și efecte potențial dezastruoase.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.