Negru pe alb, “New York Times” a scris că Medvedev i-a solicitat lui Obama noi concesii în privinţa scutului antirachetă, printre care şi elaborarea unei declaraţii comune care să “îngrădească” proiectul. Mai pe româneşte, s-a întâmplat ce era de aşteptat: Rusia s-a supărat. Nici ei nu-i convine că scutul american ajunge până la gurile Dunării.
Cine crede că războiul rece s-a încheiat are dreptate, dar războiul geostrategic continuă. Mi-am adus aminte de aceste relaţii tensionate americano-ruse, acum, când se pune problema achiziţionării unor noi avioane de luptă. Nu mă interesează, deocamdată, dacă cineva câştigă sau nu comisioane. Vorbesc aici de principiu. Ne-a plăcut să fim în NATO, în cea mai mare alianţă militară din lume. Ne place să ne fălim, dar strâmbăm din nas când trebuie să bagăm mâna în buzunar. Am auzit chiar oameni politici care amestecau educaţia cu siguranţa naţională. Demagogi care cereau closete în şcoli, uitând cu ce colos ne învecinăm la răsărit. La ce obligaţii ne revin aici, la graniţa cu Rusia. Chiar trebuie să aşteptăm să primim totul de-a gata? Siguranţa naţională nu are de-a face cu nici un domeniu public. Degeaba ai bunăstare, dacă nu ai o ţară capabilă să se apere!