Avionul Air France nu zbura la înălţimea din planul de zbor

Comentează
Arhiva foto

Avionul companiei Air France care a dispărut în timp ce efectua o cursă între Rio de Janeiro şi Paris nu zbura la înălţimea prevăzută în planul de zbor în momentul în care a fost detectat de radar pentru ultima dată înainte de a se prăbuşi în Oceanul Atlantic, informează publicaţia braziliană Folha.

Planul de zbor prevedea ca aparatul Airbus 330-200 să urce de la 10.700 metri la 11.300 metri după trecerea prin punctul virtual Intol, la 565 kilometri nord de oraşul brazilian Nata. Totuşi, avionul zbura la 10.700 metri, potrivit datelor oferite de forţa aeriană braziliană în ziua accidentului.

"Planul se elaborează pentru ca zborul să fie cât mai eficient cu putinţă, dar nu toată lumea poate zbura pe aceeaşi rută", a explicat fostul preşedinte al Asociaţiei braziliene de aviaţie. Potrivit Folha, piloţii se văd obligaţi de multe ori să schimbe ruta din cauza vremii, a turbulenţelor sau pentru că mai multe curse au planuri de zbor care coincid.

Avionul a fost detectat pentru ultima dată de radar la ora locală 22.48, duminică. Apoi, aparatul s-a confruntat cu o furtună mare, despre care forţa aeriană braziliană avertizase, pe site-ul său, recomandând ridicarea înălţimii de zbor la 11.300 până la 11.600 de metri. Totuşi, avionul Airbus se afla la 10.700 metri când a fost detectat pentru ultima dată de radar.

Cercetările cu privire la accident vor stabili dacă înălţimea a fost un factor determinant. Avionul ar fi putut să-şi modifice înălţimea de zbor şi "vom evalua dacă acest lucru a fost un factor care a contribuit sau nu" la tragedie, a declarat presei colonelul Jorge Amaral din cadrul forţelor aeriene braziliene.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Spectacolul „Apolodor” de la Circului Metropolitan București | sursa foto: PR
14:25
Spectacolul vizionat de peste 15.000 de oameni revine la circ. Ce se întâmplă pe 3 și 4 octombrie în București
Românii cheltuie de 13 ori mai mult pe țigări și alcool decât pe educație
13:46
Românii dau de 13 ori mai mulți bani pe țigări și alcool decât pe educație. Cât cheltuiesc lunar pe vicii
MONDEN
Laura Cosoi și familia
15:00
Imagini adorabile cu fetițele Laurei Cosoi. Tabloul complet de familie
Adela Popescu si patrupedul Dogman
14:56
Adela Popescu are nevoie de ajutorul oamenilor, după ce câinele familiei a dispărut. „Dogman s-a pierdut. Poate îmi lăsați un mesaj”
POLITIC
George Simion, îmbrăcat într-un costum albastru, cămașă albă și cravată neagră, în Parlament, pe fundal blurat, pe 26 aprilie 2026
14:59
George Simion a anunțat că AUR nu votează niciun fel de guvern până când nu va fi eliberat Călin Georgescu: „De ziua mea l-ați arestat”
Președintele României, Nicușor Dan, alături de omologul său ceh, Petr-Pavel. Sursă foto: Profimedia Images
14:22
Ce mesaj a transmis Nicușor Dan chiar înaintea votului din Parlament pentru învestirea guvernului Siegfried Mureșan
Ultimele știri
15:34
Sorin Grindeanu, mesaj la câteva minute după ce Guvernul Siegfried Mureșan a picat la votul din Parlament
LiveText
15:25
LIVE TEXT Guvernul Siegfried Mureșan a picat cu 182 de voturi. Doar 197 de deputați și senatori au votat
BREAKING NEWS
15:25
Guvernul Mureșan a picat la votul din Parlament. Ce urmează după respingerea Cabinetului
15:22
Emisiunea în care Pepe ar merge alături de soția lui: „Se câștigă totul”
TRENDING
ExclusivInterviu
07:00
Procurorul european Cătălin Borcoman dezvăluie că în România fraude de 6 miliarde de euro cu fonduri europene sunt investigate de Parchetul European
Analiză
29 sept.
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
09:40
Anca Țurcașiu își schimbă viața și părăsește Capitala. Ce casă și-a cumpărat artista împreună cu Călin, iubitul ei
12:00
Acoperământul Maicii Domnului - 1 octombrie. Ce tradiții se respectă de Pocroave și ce semnficație are această sărbătoare
Statiunea Sovata
14:19
Turismul balnear din România se reorientează spre wellness. Ofertele din Sovata care combină vacanța „la băi” cu SPA-ul încep de la 730 de lei/zi
o persoană care folosește un laptop pentru a efectua o rezervare online, ținând un card de credit într-o mână și tastând cu cealaltă
12:29
Tehnica ingenioasă prin care escrocii îți pot fura banii din cont când ești în vacanță. La ce trebuie să fii atent când scanezi un cod QR
Parcul Național Timanfaya, Spania –  Un bucătar pregătește pui la grătar pe căldura vulcanică în restaurantul El Diablo
10:34
Restaurantul unic în lume unde mâncarea este gătită cu căldura emanată de un vulcan activ: „O experiență de neuitat”
Pilot de avion în cabina aeronavei
08:29
Cât de obosiți sunt, de fapt, piloții din avioanele cu care zburăm. Regulile stricte din Europa și avertismentul experților privind orele de muncă
O persoană care a activat modul avion pe telefon
00:14
De ce este important să activezi modul avion în timpul zborului. Riscul real nu este pentru avion, ci pentru abonamentul tău
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Procurorul european Cătălin Borcoman
Exclusiv
12:44
Parchetul European investighează, inclusiv în România, achiziții militare realizate din bani europeni
sedinta consiliu saliste copy
12:30
Consiliul local din Săliște, Sibiu, a zis „nu” proiectului minier de 400 de milioane de euro privind exploatarea de magneziu. La Rășinari se face referendum împotriva carierei
DNA - TIMIS - SUSPECTI FURT MOTORINA ID11537-INQUAM-PHOTOS-CORNEL-PUTAN copy
Analiză
10:05
Dosarul „Motorina” de la Timișoara, după o anchetă DIICOT: 91 de persoane declarate nevinovate fiindcă „fapta nu există”. „Este inexplicabil de ce nu s-a efectuat un flagrant”
Un avion de luptă F/A-18 Hornet surprins în zbor în timp ce efectuează o manevră de urcare pe un cer înnorat.
08:22
Alertă în cursul nopții la granița României: două avioane F-18 spaniole ridicate de la sol după detectarea unei ținte aeriene
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri