Examenul va fi susținut atât de unii dintre absolvenții din acest an care nu au luat Bacalaureatul în prima sesiune, cât și de cei care au picat examenul în anii trecuți. Pentru susţinerea examenului în a doua sesiune s-au înscris 39.435 de absolvenţi de liceu, dintre care 24.690 au absolvit liceul în acest an și 14.745 provin din seriile anterioare. În prima sesiune au picat Bacalaureatul 34.690 de candidaţi.

Premieră la Bacalaureatul de toamnă: probele scrise sunt susținute înaintea probelor orale și de competențe

Prima testare la Bacalaureatul de toamnă 2017 va fi luni 21 august, la Limba și literatura română, urmată, în 22 august, de proba la Limba şi literatura maternă și în 23 august de proba obligatorie a profilului, susținută la Matematică sau Istorie. Examenul se încheie joi 24 august, când candidații vor susține o probă la alegere, în funcție de profil și specializare, dintre biologie, chimie, fizică, economie, filosofie, geografie, informatică, logică şi argumentare, sociologie şi psihologie.

La probele scrise, candidații vor trebui să rezolve subiectele în trei ore. Examenele vor avea loc de la ora 09.00 și vor fi susținut în clase în care sunt camere de supraveghere.

Subiectele sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi cuprind texte literare şi nonliterare, funcţionale şi nonfuncţionale, cu un grad de complexitate care să permită rezolvarea lor în timpul alocat.

Din 25 august până în 31 august vor avea loc probele orale și de competențe. Candidații vor fi testați în 25 și 28 august la comunicarea orală în limba română și tot în 28 august va fi proba orală la limba maternă. Următoarele două zile, în 29 și 30 august, candidații vor intra în laboratoarele de informatică pentru evaluarea competenţelor digitale, iar în 30 și 31 august va fi testarea la comunicarea într-o limbă de circulaţie internaţională.

STENOGRAME. Oamenii sindicalistului Rădoi de la Metrou voiau să angajeze rakeți ca să-l lichideze pe Drulă: .„Trebuie să îl omorâm… la propriu”
Recomandări
STENOGRAME. Oamenii sindicalistului Rădoi de la Metrou voiau să angajeze rakeți ca să-l lichideze pe Drulă: .„Trebuie să îl omorâm… la propriu”

La probele orale și de competențe, candidații nu primesc note, ci unul din calificativele ”experimentat”, ”avansat” și ”mediu”, care arată cât de bine se descurcă la comunicarea în limba română, la comunicarea într-o limbă străină și cât de ușor pot folosi computerul.

În perioada în care absolvenții susțin probele orale și de competențe, profesorii vor corecta lucrările scrise. În 1 septembrie vor fi afișate rezultatele și în aceeași zi, cei nemulțumiți de notele primite la probele scrise le pot contesta. După alte cinci zile, pe 6 septembrie, vor fi afișate rezultatele finale.

Candidații care fac contestație pot primi, după recorectare, o notă mai mare sau mai mică, întrucât nu se mai aplică regula celor 0,5 puncte diferență între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații.

Bacalaureatul, promovat cu cel puțin media 6 la probele scrise

Absolvenții de liceu vor lua Bacalaureatul dacă vor avea cel puțin nota 5 la fiecare probă scrisă, cel puțin media 6 și unul dintre nivelurile de competență la probele orale.

Cum a ajuns TVR să facă reclamă pro-Schweighofer și cine sunt „îndrăgostiții de la lemn” de pe ecran și din spatele lui
Recomandări
Cum a ajuns TVR să facă reclamă pro-Schweighofer și cine sunt „îndrăgostiții de la lemn” de pe ecran și din spatele lui

Cei care nu promovează Bacalaureatul se pot prezenta doar la următoarele două examene fără a plăti o taxă. Dacă nu au promovat Bacalaureatul după trei examene, de la a patra testare trebuie să plătească o taxă, stabilită în funcţie de numărul probelor la care se prezintă.

Candidaţii la Bacalaureat nu pot intra în sălile de examen cu manuale, dicţionare, culegeri, rezumate, ciorne, telefoane mobile, căşti audio și orice alte mijloace de comunicare care permit conectarea la internet sau la reţele de socializare. Cei care vor fi prinși cu astfel de obiecte în timpul examenului, chiar dacă nu le-au folosit, vor fi eliminaţi. Candidații nu au voie nici să vorbească în timpul examenului cu colegii de sală sau să ceară profesorilor supraveghetori alte date decât cele despre regulile de desfășurare a probei.

Candidații care copiază sau au la ei manuale, telefoane mobile și calculatoare vor fi eliminați din examen. Cei care sunt eliminați din examen nu mai pot participa la probele următoare, iar notele sau nivelurile de competenţă obţinute până atunci nu le vor fi recunoscute. Mai mult, va pierde şi dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.

Volodimir Zelenski l-a demis pe generalul care comanda Forțele de Apărare Terestre ale Ucrainei
Recomandări
Volodimir Zelenski l-a demis pe generalul care comanda Forțele de Apărare Terestre ale Ucrainei

O situaţie de fraudă poate fi sesizată și după susținerea probei, situație în care comisia de examen verifică dacă frauda sau tentativa de fraudă semnalată se confirmă.

Rezultatele din prima sesiune a Bacalaureatului 2017 și din 2016

În prima sesiune a examenului de Bacalaureat din 2017, rata de promovare, după soluţionarea contestaţiilor, a fost de 72,9%, cu 4,8% mai mult faţă de prima sesiune din 2016.

Cea mai mare rată de promovare a fost în judeţele Bacău, Sibiu, Iaşi şi Cluj, peste 83%, iar la polul opus au fost judeţele Ilfov şi Giurgiu, cu 44,31% și, respectiv, 51,96%. În Capitală, rata de promovare a Bacalaureatului a fost 75,83%.

În prima sesiune a Bacalaureatului s-au înscris 135.513 candidaţi, au susținut examenul 128.509 și au promovat 93.640 dintre aceștia. Dintre cei promovați, 88.311 sunt din promoţia 2016-2017 și 5.329 sunt din promoţiile anterioare. La examenul din iunie-iulie, 7.004 candidaţi nu s-au mai prezentat, iar 34.690 au picat Bacalaureatul, dintre care 23.136 sunt proaspăt absolvenți de liceu și 11.554 sunt din promoţiile anterioare.

De asemenea, 179 de candidaţi au fost prinși încercând să copieze și au fost dați afară din examen, motiv pentru care nu se vor mai putea prezenta la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului.

La prima sesiune a examenului de Bacalaureat din 2016 au promovat 88.167 de absolvenţi (68,1%) dintre cei 129.395 de candidaţi care au susținut examenul, iar 78 dintre aceștia au avut media 10.

Cei mai mulţi promovaţi au fost în judeţele Cluj (84,27%), Bacău (80,38%), Braşov (79,16%), Galaţi (79,73%) şi Sibiu (78,83%). În Capitală au luat Bacalaureatul 70,11% dintre cei care au susţinut examenul anul trecut în prima sesiune. În Ilfov şi Giurgiu au fost cei mai puţini promovaţi, 35,58%, respectiv 41,42%.

Cele mai slabe rezultate la Bacalaureat au fost în 2011 și 2012

În 2015 au promovat Bacalaureatul 67,9 la sută dintre absolvenţi, în 2014 au fost 60,65 la sută promovați, iar în 2013, cu medii peste 6 au fost 56,44 la sută dintre candidații care au susținut examenul.

Cele mai slabe rezultate la Bacalaureat au fost în 2012, când au promovat doar 44,41 la sută dintre absolvenții de liceu, iar în 2011, când au fost reintroduse camerele de supraveghere în sălile de examen, au luat examenul 45,73 la sută dintre candidaţi. Multe licee din ţară au avut atunci promovabilitate zero, au fost semnalate și descoperite cazuri de fraudă și au fost făcute mai multe anchete.

Cele mai bune rezultate la Bacalaureat au fost în 2004 – 84,59 la sută promovați, în 2005 – 84,68 la sută, în 2006 – 80,48 la sută, în 2007 – 82,08 la sută, în 2008 – 78,30 la sută, în 2009 – 81,47 la sută şi în 2010 – 69,30 la sută.

Urmărește-ne pe Google News
Zmărăndescu, gest radical față de fiul său: „Vi se pare normal? A avut nesimțirea să posteze asta!”
GSP.RO
Zmărăndescu, gest radical față de fiul său: „Vi se pare normal? A avut nesimțirea să posteze asta!”
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Playtech.ro
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Eurovision 2022. Reacția prezentatoarei TVR după ce află că nu mai poate citi punctele României. "What? Deci nu cred"
Observatornews.ro
Eurovision 2022. Reacția prezentatoarei TVR după ce află că nu mai poate citi punctele României. "What? Deci nu cred"
Horoscop 16 mai 2022. Leii trebuie să evalueze corect orice problemă care apare și să fie dispuși la un mic efort rezonabil
HOROSCOP
Horoscop 16 mai 2022. Leii trebuie să evalueze corect orice problemă care apare și să fie dispuși la un mic efort rezonabil
SURSE: S-a aflat motivul pentru care juriul din România a fost eliminat din Eurovision
Știrileprotv.ro
SURSE: S-a aflat motivul pentru care juriul din România a fost eliminat din Eurovision
Ucraineanul devenit inamicul nr. 1! Ce a făcut cu 3 rusoaice aflate în grija sa în Ucraina: "S-a ocupat personal"
Orangesport.ro
Ucraineanul devenit inamicul nr. 1! Ce a făcut cu 3 rusoaice aflate în grija sa în Ucraina: "S-a ocupat personal"
TEST: Dinții cățelului tău pot avea probleme. Verifică dacă știi cum să ai grijă de dinții patrupedului tău
PUBLICITATE
TEST: Dinții cățelului tău pot avea probleme. Verifică dacă știi cum să ai grijă de dinții patrupedului tău