3762-92495-sperm1.jpgPrima bancă de celule embrionare stem din Bucureşti se va deschide la începutul anului viitor în imediata apropiere a Centrului Medical Unirea. „Momentan clinica se află în stadiul de achiziţie a echipamentelor pentru asigurarea întregului circuit în cele mai bune condiţii – de la recoltare până la depozitare – dar ne-am propus ca cel târziu la începutul anului viitor să fim prima bancă de depozitare de celule embrionare din România” a declarat dr. Andreia Valter, director general Stem Health Unirea. Conform informaţiilor oferite de reprezentanţii companiei, costul prelevării de celule stem va fi de aproximativ 1500 de euro, iar perioada de stocare a acestora de aproximativ 20 de ani.

Utilizată de ceva timp în statele occidentale, tratamentul cu celule stem reprezintă un concept recent intrat pe piaţa din România şi oferă posibilitatea organelor bolnave să se regenereze pe cale naturală. Celulele stem, sunt celulele de bază ale organismului care au capacitatea de a da naştere oricărui tip de celulă, ţesut sau organ. Prezente în număr destul de mic, celulele stem se recoltează la câteva minute de la naştere, numai din cordonul ombilical şi pot vindeca un număr semnificativ de boli – de la leucemie, la diferite tipuri de cancer şi boli congenitale. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.