Un bărbat concediat după 32 de ani de muncă a ajuns să fie cunoscut ca „omul cu dozele”: „Sunt prea bătrân, prea scump și prea încăpățânat”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Ton Venix, cunoscut drept „Omul cu dozele” din Ridderkerk, și-a transformat viața după ce și-a pierdut locul de muncă în 2013, relatează ziarul regional olandez De Stentor. Acum, el strânge sticle și doze pentru a-și asigura traiul zilnic.
Cuprins:
- Cum a devenit Ton Venix cunoscut drept „omul cu dozele”
- Din 2013, „omul cu dozele” nu mai are un loc de muncă
- Ton Venix a fost nevoit să își schimbe stilul de viață după pierderea locului de muncă
- Ton a ajuns să nu mai lucreze pentru bani, ci pentru a se simți util
- Strânsul dozelor de pe stradă a devenit o competiție
Cum a devenit Ton Venix cunoscut drept „omul cu dozele”
Pentru Ton, biblioteca din Ridderkerk este ca o a doua casă. Aici se bucură de căldură și de acces gratuit la internet, mai ales când nu este ocupat cu activitatea sa de zi cu zi: colectarea dozelor. În timpul pandemiei, a descoperit că această activitate poate aduce un venit suplimentar.
„Câștig cam o sută de euro pe lună. Uneori chiar mai mult”, spune Ton, care a devenit cunoscut în oraș drept „Omul cu dozele”. Își acceptă porecla cu un zâmbet.
Cu toate acestea, viața lui Ton nu a fost întotdeauna așa. În urmă cu peste un deceniu, lucra într-o companie de asigurări din Rotterdam. Își amintește cum, proaspăt absolvent, a fost cel mai tânăr angajat al departamentului de credite ipotecare.
„După o săptămână mi-am dat seama că ipotecile sunt ceea ce îmi place să fac. Îmi plăcea să mă concentrez pe dosare complicate, deveneam tot mai bun și am avansat până la poziția de consilier ipotecar”, povestește el.
Ton vorbește cu nostalgie despre acele vremuri: „Munca mea era ca o baie caldă. Colegii veneau la zilele noastre de naștere și organizam excursii de echipă anual. Când am fost angajat, mi s-a spus că, dacă nu fac prostii, voi avea un loc de muncă pe viață. Îmi amintesc acele cuvinte perfect. Chiar voiam să rămân până la pensie”.
Din 2013, „omul cu dozele” nu mai are un loc de muncă
În 2013 însă, viața lui s-a schimbat complet. În companie au apărut zvonuri despre o reorganizare. La început, alte departamente au fost afectate, dar în cele din urmă și echipa lui Ton a fost vizată.
„153 din cei 280 de angajați și-au pierdut locurile de muncă. Am fost unul dintre ei”, povestește el cu tristețe.
„Sună urât, dar cred că eram prea bun cu clienții. Îmi luam timp să le răspund pe îndelete. Îmi doream să-i ajut așa cum mi-ar plăcea mie să fiu ajutat. Dar, la un moment dat, trebuia să rezolvăm tot mai multe dosare într-un timp tot mai scurt”, a mai povestit bărbatul.
Un episod care l-a marcat profund a fost conversația cu o mamă care își pierduse fiica, victima unui act de violență.
„Aveam lacrimi în ochi în timp ce vorbeam cu ea la telefon. Între timp, șeful meu îmi făcea semne să închei conversația”, își amintește Ton.
Ton Venix a fost nevoit să își schimbe stilul de viață după pierderea locului de muncă
După pierderea locului de muncă, Ton a trebuit să se adapteze unei vieți modeste. Locuiește acum în casa aproape achitată a bunicii sale și nu beneficiază de ajutor social. Trăiește din economii și este extrem de econom. Cheltuie doar 10 euro pe zi pentru a mânca de trei ori pe zi.
„Am dat totul timp de 32 de ani, iar acum, se pare că nu mai am dreptul să lucrez”, spune el cu tristețe. În biblioteca din Ridderkerk, unde își petrece mult timp, Ton vorbește despre sentimentul de inutilitate pe care l-a simțit inițial.
„Unii oameni nu înțeleg și îmi spun că acum pot face ce vreau. Dar pentru mine nu e așa”, a mai povestit bărbatul.
Deși a încercat să-și găsească un nou loc de muncă, vârsta i-a fost un obstacol. La peste 50 de ani, chiar și o ofertă de muncă la un supermarket local s-a dovedit inaccesibilă.
„Am spus: perfect! La ce oră să vin mâine dimineață? Dar el a râs. Chiar voiam să muncesc: să spăl podele, să aranjez rafturi. Nu mă consider prea bun pentru asta. Dar, da, sunt prea bătrân, prea scump și prea încăpățânat”, a explicat el.
Ton a ajuns să nu mai lucreze pentru bani, ci pentru a se simți util
În prezent, Ton lucrează 16 ore pe săptămână la un magazin de second-hand, unde câștigă 1,20 euro pe oră. Totuși, nu o face pentru bani, ci pentru a se simți util. În plus, a descoperit că strângerea sticlelor și dozelor poate fi o sursă de venit. Totul a început când a vrut să strângă bani pentru o călătorie cu trenul către un magazin de muzică din Drenthe.
„Am făcut rost de cei 60 de euro într-un timp record!”, povestește el. De atunci, a transformat această activitate într-o rutină zilnică, mai ales după introducerea garanției pe doze. „De atunci a devenit cu adevărat distractiv”.
Ton își petrece zilele cutreierând centrul orașului Ridderkerk, adunând sticle și doze de pe stradă sau din coșurile de gunoi.
„Mai ales dozele de Red Bull, găsești o mulțime”, spune el. Adaugă însă că nu este un scormonitor.
„Nu-mi bag tot brațul în coșul de gunoi. Asta e prea mult”, a declarat bărbatul.
Până acum, a economisit 4.800 de euro din această activitate. Din când în când, își permite mici bucurii, cum ar fi participarea la concertele artiștilor săi preferați, Frans Bauer sau Dana Winner.
Strânsul dozelor de pe stradă a devenit o competiție
Deși există concurență în oraș din partea altor persoane care strâng sticle și doze, Ton își păstrează optimismul și creativitatea. El împărtășește câteva trucuri pentru a face față provocărilor: „Când un automat de returnare nu acceptă o doză, doar freci puțin cu degetul pe codul de bare, uneori e o mică îndoitură”.
Evenimentele mari, cum ar fi Maratonul din Rotterdam sau Ziua Regelui, sunt ocazii perfecte pentru a aduna mai multe doze.
„Oamenii aproape că le aruncă singuri în geanta mea. E o chestiune de a le duce și a reveni. Într-o zi pot câștiga și șaizeci de euro. Atunci chiar merită”, explică el.
