Trendul operaţiilor estetice în rândul bărbaţilor este dat cu siguranţă de vedetele de la Hollywood, care ar face orice să rămână în formă fizică care i-a consacrat. De operaţii de lifting facial, injecţii cu botox sau intervenţii de corectare a nasului cu ajutorul rinoplastiei şi-au legat nume actori precum Keanu Reeves, George Clooney, Brad Pitt, Tom Cruise, Michael Douglas şi chiar Al Pacino.
Nici vedetele de la noi nu se lasă mai prejos şi recunosc frecvent faptul că au optat pentru intervenţii estetice chirurgicale sau corecţie a ridurilor. Designerul Cătălin Botezatu sau actorul Mihai Mitoşeru au recunoscut frecvent deschiderea către cele mai noi tehnici medicale din domeniul esteticii.
Blefaroplastia şi liftingul facial, cele mai dorite intervenţii de către bărbaţi

„Belafroplastia şi liftingul facial sunt două intervenţii de top în preferinţele bărbaţilor din toată lumea, fapt ce demostrează locurile fruntaşe în statisticile realizate de toate societăţile de chirurgie plastică din lume”, a adăugat chirurgul estetician Silvia Stănculescu-Vasalos. Blefaroplastia este o interventie chirurgicală ce îndepărtează pielea în exces şi redă un aspect întinerit feţei. Operaţia este cel mai frecvent indicată după vârstă de 35 de ani. Acest tip de intervenţie poate fi realizat şi de persoanele tinere pentru remodelarea aspectului congenital al pleoapelor sau pentru îndepărtarea cearcanelor sau pungilor inestetice.
Semnele îmbătrânirii se pot corecta şi cu ajutorul lifting-ului facial, iar faţa îşi poate recăpata apectul întinerit şi odihnit prin ameliorarea conturului facial, a tonusului pielii şi ridicarea muşchilor care o susţin.
Modificările aduse de lifting-ul facial nu pot fi făcute de alte tratamente de întinerire nechirurgicale. Acesta nu schimbă fizionomia caracteristică, nici nu poate stopa procesul ireversibil al îmbătrânirii, dar redă un aspect întinerit prin îndepărtarea excesului de grăsime, întinderea muşchilor sub piele şi repoziţionarea pielii feţei şi gâtului.
Lifting-ul facial are cele mai bune rezultate la persoanele care şi-au păstrat elasticitatea pielii şi au o structură osoasă puternică şi bine conturată. În completarea acestor intervenţii de natură chirurgicală medicii esteticieni recomandă întreţinerea cu tratamente cosmetice realizate periodic (o data la 6-12 luni) cu ajutorul fillerelor (acid hialuronic şi toxină botulinică).
“Tratamentele cosmetice ale ridurilor faciale sunt nechirurgicale, minim invazive şi lipsite de reacţii adverse, dacă sunt efectuate corect. Cele mai frecvente proceduri presupun umplerea ridurilor prin injectarea acidului hialuronic sau corecţia cu toxină botulinică.
Trebuie să menţionez ca din ce în ce mai mulţi bărbaţi apelează la astfel de metode pentru a-şi recăpăta tonusul şi tinereţea deoarece sunt foarte eficiente şi cu rezultate imediate.”, a mai adaugat Silvia Stănculescu-Vasalos.
Costul unei intervenţii de blefaroplastie este aproximativ 1200 euro, costul unui lifting facial începe de la 2000 euro, iar injecţiile cu acid hialuronic sau toxina botulinică aproximativ 250 euro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.