”Pandemia este scăpată de sub control. Degeaba încearcă şi domnul ministru al sănătăţii, şi Raed Arafat să ne dea impresia că sunt stăpâni pe situaţie, nu sunt”, a declarat Traian Băsescu la Digi 24, conform News.ro.

Apoi a continuat: „Au scăpat-o de sub control pentru că le-a plăcut să spună că au un vid legislativ, ceea ce este o mare minciună, nu au avut nicio clipă un vid legislativ, au avut Regulamentul sanitar internaţional care vizează exact răspândirea bolilor cu transmisie directă a pandemiilor, a epidemiilor, Regulament pe care România l-a semnat din 2005”.

Traian Băsescu a precizat că guvernanţii au vrut ”să ascundă prostia pe care au făcut-o cu carantina” pe care au aplicat-o ”total ineficient”.

Cred că a fost o neînţelegere profundă a ceea ce înseamnă carantină. În loc să aplice carantina civilizat, au aplicat-o într-un mod absolut  inexplicabil şi total ineficient

Traian Băsescu:

”Au vrut să ascundă prostia pe care au făcut-o cu carantina. Ei au înţeles carantina că iei omul şi îl închizi 14 zile într-un hotel. Ceea ce e o  greşeală fundamentală. Oamenii care vin din zone suspecte de infecţie se bagă imediat în carantină, dar odată cu intrarea în carantină îi faci analizele şi a doua zi îi spui, «Domnu, eşti negativ, mergi acasă». Ei l-au  ţinut 14 zile şi pe urmă i-au spus, «Mergeţi acasă», fără ca măcar să le facă analize după 14 zile”, a mai spus fostul șef de stat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.