Daniela Stegaru, medic nutriționist, despre Food Noise: „Scopul pacienților nu este să lupte în fiecare zi cu foamea sau cu gândurile despre mâncare. Scopul este ca aceste gânduri să nu le mai controleze viața”

Zgomotul provocat de mâncare nu este lăcomie sau lipsă de voință. Este o formă deruminație cognitivă îndreptată spre mâncare : creierul procesează semnalele alimentare (vederea, mirosul, amintirea sau anticiparea hranei) cu o intensitate și o frecvență disproporționate, care interferează cu concentrarea, munca, relațiile sociale și calitatea vieții.

Pentru că un studiu Novo Nordisk relevă că 8 din 10 români se gândesc constant la mâncare și doar 9% înțeleg motivele, am provocat-o pe dr. Daniela Stegaru, medic primar Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, la un dialog pe această temă.

Libertatea: Cum se poate diferenția „zgomotul alimentar” (gândurile intruzive sau constante despre mâncare) de foamea fiziologică reală și când ar trebui să considerăm că acest fenomen a devenit o problemă medicală care necesită intervenție?

Dr. Daniela Stegaru: Foamea fiziologică este modul prin care organismul ne spune că are nevoie de energie. Apare treptat, după câteva ore de la ultima masă, și, de cele mai multe ori, dispare după ce mâncăm. În schimb, Food Noise, sau „zgomotul alimentar”, este diferit.

Vorbim despre gânduri persistente legate de mâncare, care pot apărea chiar și atunci când nu ne este foame. Uneori persoana termină masa și se surprinde deja gândindu-se la următoarea gustare, la ceva dulce sau la ce va mânca mai târziu. Aceste gânduri pot deveni obositoare și pot ocupa o parte importantă din zi.

Este important să înțelegem că acest fenomen nu înseamnă lipsă de voință. Obezitatea este o boală cronică, iar Food Noise poate fi una dintre manifestările ei. Așa cum în alte boli apar simptome specifice…

Ținând cont de istoricul medical propriu și de experiențele anterioare ale fiecăruia cu dietele restrictive, este posibil ca aceste gânduri să fie alimentate de o adaptare metabolică sau de deficiențe nutriționale, sau cauza este strict de natură comportamentală/ emoțională?

Răspunsul este că, de cele mai multe ori, nu există o singură cauză. Relația noastră cu mâncarea este rezultatul unei interacțiuni complexe între biologie, psihologie și mediul în care trăim.

Dietele foarte restrictive repetate pot avea consecințe importante. Organismul percepe scăderea în greutate ca pe o amenințare și încearcă să se adapteze: crește senzația de foame, scade consumul energetic și apar mai frecvent gândurile legate de mâncare. Acesta este unul dintre motivele pentru care multe persoane recâștigă kilogramele pierdute după o dietă.

În același timp, stresul, oboseala, lipsa somnului, factorii emoționali sau anumite deficiențe nutriționale pot influența apetitul și comportamentul alimentar. De aceea, înainte de a spune că este „doar în mintea noastră”, este important să evaluăm fiecare pacient în ansamblu.

În cabinet nu tratăm doar cântarul. Discutăm despre istoricul fluctuațiilor de greutate, obiceiurile alimentare, somn, nivelul de stres, afecțiunile asociate și, atunci când este necesar, efectuăm investigații pentru a exclude cauze medicale care pot contribui la această simptomatologie.

Obezitatea este o boală cronică și complexă, iar Food Noise este una dintre manifestările care pot apărea în cadrul ei. Tocmai de aceea, soluția nu este o dietă din ce în ce mai restrictivă, ci identificarea cauzelor și alegerea unui tratament personalizat.

Având în vedere că „zgomotul alimentar” are multiple cauze, puteți recomanda o abordare multidisciplinară pentru a gestiona mai eficient aceste impulsuri?

Da, iar aceasta este, de cele mai multe ori, cheia succesului pe termen lung. Obezitatea este o boală cronică și complexă, motiv pentru care tratamentul ei nu înseamnă doar o dietă sau doar un medicament. În funcție de nevoile fiecărui pacient, poate fi necesară implicarea unei echipe formate din medic, dietetician, psiholog și, uneori, alți specialiști.

Medicul are rolul de a evalua cauza excesului ponderal, de a identifica eventualele complicații și de a stabili strategia terapeutică potrivită. Dieteticianul îl ajută pe pacient să își construiască o alimentație echilibrată, adaptată stilului său de viață, fără restricții inutile. Psihologul poate avea un rol foarte important atunci când stresul, anxietatea, mâncatul emoțional sau relația dificilă cu propriul corp contribuie la menținerea bolii.Nu în ultimul rând, atunci când există indicație medicală, tratamentul medicamentos poate reduce atât senzația excesivă de foame, cât și acest „zgomot alimentar”, făcând schimbările stilului de viață mai ușor de urmat.

Pacienții îmi spun adesea că, atunci când tratamentul este bine ales, nu doar cântarul începe să se schimbe, ci și relația lor cu mâncarea. Iar acesta este unul dintre cele mai importante obiective: să nu mai simți că te lupți cu propriul creier în fiecare zi.

Dacă am încercat deja diverse diete în trecut, cum pot „reeduca” creierul și corpul pentru a reduce acest zgomot, fără a cădea în capcana restricțiilor suplimentare care, conform studiilor, ar putea agrava situația?

În primul rând, este important să renunțăm la ideea că o dietă și mai restrictivă va rezolva problema. De multe ori se întâmplă exact invers. Restricțiile severe pot accentua foamea, pot crește preocuparea pentru mâncare și pot face ca „zgomotul alimentar” să devină și mai intens. În loc să vorbim despre diete, prefer să vorbim despre un tratament pe termen lung. Acesta înseamnă mese regulate, o alimentație echilibrată, un somn de calitate, activitate fizică adaptată fiecărei persoane și gestionarea stresului. Toate aceste elemente contribuie la reglarea mecanismelor care controlează foamea și sațietatea.

Atunci când există indicație medicală, tratamentul medicamentos poate reprezenta o componentă importantă a acestei strategii, deoarece acționează asupra mecanismelor biologice implicate în reglarea apetitului. Mulți pacienți descriu că, odată cu tratamentul potrivit, nu doar că încep să scadă în greutate, ci și că relația lor cu mâncarea devine mai liniștită.

Le spun adesea pacienților mei că scopul nu este să lupte în fiecare zi cu foamea sau cu gândurile despre mâncare. Scopul este ca aceste gânduri să nu le mai controleze viața. Obezitatea nu se vindecă, ci se controlează terapeutic, iar tratamentul corect înseamnă să îi oferim organismului șansa de a funcționa din nou cât mai aproape de echilibru.

Dacă pentru a ține o dietă trebuie să te gândești la mâncare din ce în ce mai mult, atunci probabil nu ai găsit încă tratamentul potrivit, ci doar o restricție mai severă.

Ce informații specifice ar fi cel mai util să notăm într-un jurnal alimentar pentru a vă ajuta să identificați mai clar factorii declanșatori ai acestor gânduri la următoarea consultație?

Un jurnal alimentar nu este un catalog al greșelilor și nici un instrument prin care medicul judecă pacientul. Din contra, este o modalitate prin care încercăm să înțelegem împreună ce stă în spatele comportamentului alimentar.

Pe lângă alimentele consumate, îi încurajez pe pacienți să noteze câteva lucruri simple: dacă le era cu adevărat foame înainte de masă, ce emoții trăiau în acel moment, cât de obosiți sau de stresați erau, unde se aflau, dacă au mâncat singuri sau în compania altor persoane și dacă au simțit nevoia să mănânce imediat după ce au văzut, au mirosit sau s-au gândit la un anumit aliment.

De multe ori, răspunsurile apar chiar în aceste detalii. Pacientul descoperă că nu mănâncă doar pentru că îi este foame, ci pentru că este stresat, obosit, trist sau pur și simplu expus permanent la stimuli alimentari.

Însă cel mai important lucru pe care aș vrea să îl noteze este cum s-a simțit. Pentru că tratăm oameni, nu jurnale alimentare și nici kilograme. Iar uneori, câteva cuvinte precum „astăzi am fost foarte stresat”, „am dormit doar patru ore” sau „astăzi nu m-am putut opri din a mă gândi la mâncare” valorează mai mult decât numărul caloriilor consumate.

Le spun mereu pacienților mei că un jurnal alimentar nu este despre mâncare. Este despre povestea din spatele mâncării. Iar atunci când înțelegem acea poveste, putem începe să schimbăm nu doar greutatea, ci și relația cu mâncarea și cu propria persoană.

Pacientul nu are nevoie de mai multă vinovăție. Are nevoie să fie ascultat, înțeles și tratat. Pentru că obezitatea este o boală, iar în spatele fiecărui kilogram există o poveste pe care, ca medici, avem datoria să o înțelegem înainte de a încerca să o schimbăm.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE