Vremea extremă a făcut ravagii în Brașov, Cluj, Sibiu și Bihor. Copaci doborâți, acoperișuri smulse și inundații

Comentează
În imagine se observă intervenția pompierilor după ce o parte din acoperișul unei clădiri s-a prăbușit în urma furtunii. Salvatorii evaluează pagubele și acționează pentru îndepărtarea elementelor desprinse, în timp ce zona este securizată pentru a preveni alte incidente.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri avertizări de Cod Roșu și Cod Portocaliu pentru fenomene meteo extreme, inclusiv averse torențiale, descărcări electrice și grindină, în mai multe județe din țară.

Urmărește, de luni până duminică, de la ora 18:00, Focus la Prima TV.

Update 22.38: Ploile torenţiale însoţite de vânt puternic au provocat, vineri seară, inundaţii şi căderi de copaci în Braşov şi Sânpetru, potrivit News.ro. Pompierii au fost mobilizaţi pentru a interveni în mai multe locaţii afectate de fenomenele meteo extreme.

Pe strada Tudor Vladimirescu din Braşov, un brad a căzut peste un autoturism, însă, din fericire, nu s-au înregistrat victime. Situaţii similare au fost raportate şi pe strada Aurel Vlaicu, unde un alt copac a blocat partea carosabilă, fără urmări grave.

În Sânpetru, localitate situată la marginea Braşovului, rafalele violente au doborât mai mulţi arbori, iar pe strada Temeliei, în municipiu, pompierii au evacuat apa din garajele inundate.

„Pompierii militari rămân mobilizaţi şi pregătiţi să intervină pentru gestionarea tuturor situaţiilor de urgenţă generate de fenomenele meteorologice periculoase”, au transmis reprezentanţii ISU Braşov.

Update 22.02: Furtuna puternică a produs pagube și în Cluj, unde o parte din acoperișul unei clădiri s-a desprins și s-a prăbușit la sol. La fața locului au intervenit echipaje de pompieri pentru securizarea zonei și îndepărtarea elementelor de construcție care prezentau pericol.

Update 21.00: Acoperişul gării din Aleşd, judeţul Bihor, a fost parţial smuls de vântul puternic, vineri, în timpul unei furtuni violente ce a lovit mai multe localităţi din zonă. Incidentul a avut loc după zile de caniculă extremă, urmate de o avertizare de Cod roşu de ploi torenţiale, potrivit News.ro.

Fenomenele meteo extreme au adus ploi torenţiale, grindină şi vijelii, iar judeţul Bihor a fost grav afectat. În ultimele ore, cantităţile de apă au ajuns la 25-40 l/mp în zonele vizate de avertizare. Oraşul Aleşd a fost printre cele mai lovite, alături de localităţile Dobreşti, Vadu Crişului, Şuncuiuş, Aştileu, Ţeţchea, Măgeşti şi Vârciorog. Potrivit alesdonline.ro, grindina şi vântul au produs pagube semnificative în Aleşd, inclusiv distrugerea parţială a acoperişului gării.

Update 20.38: Urmările furtunilor în țară

O parte din acoperișul unui bloc din municipiul Sibiu s-a prăbușit, vineri seară, din cauza vântului puternic, avariind mai multe mașini parcate pe strada Valea Aurie. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, conform News.ro.

Incidentul s-a petrecut pe tronsonul dintre străzile Sibiel și Poiana, unde pompierii de la ISU Sibiu au intervenit rapid cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, un echipaj SMURD și o autospecială de primă intervenție. Pe lângă pagubele materiale, traficul rutier din zonă a fost complet blocat pentru a permite intervenția autorităților.

„La această oră, traficul rutier este închis pe strada Valea Aurie din municipiul Sibiu, pe tronsonul cuprins între străzile Sibiel și Poiana, după ce o parte din acoperișul unei clădiri s-a desprins și s-a prăbușit pe carosabil, avariind mai multe autoturisme parcate. Polițiștii sunt prezenți la fața locului, au restricționat circulația și asigură măsurile de siguranță până la înlăturarea elementelor de construcție și reluarea traficului în condiții de siguranță. Le recomandăm conducătorilor auto să evite zona și să respecte indicațiile polițiștilor aflați în teren.”, a declarat Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu.

Autoritățile continuă lucrările pentru îndepărtarea resturilor și restabilirea siguranței în zonă, în timp ce șoferii sunt sfătuiți să folosească rute alternative.

Știre inițială: În județul Bihor, între orele 17.22 și 18.15, localitățile Dobrești, Vadu Crișului, Șuncuiuș, Aștileu, Țețchea, Măgești și Vârciorog s-au aflat sub avertizare de Cod Roșu. Meteorologii au prognozat averse torențiale ce pot depăși 30 l/mp. ,,În ultimele ore, cantitățile de precipitații în zonă au fost între 25 și 40 l/mp, crescând riscul de acumulări rapide de apă și inundații locale", au transmis experții ANM.

Tot vineri, au fost emise mai multe avertizări de Cod Portocaliu pentru județe precum Brăila, Călărași, Galați, Vaslui, Cluj, Sălaj și Caraș-Severin. În localități din județul Brăila, precum Șuțești, Măxineni și Salcia Tudor, s-au semnalat precipitații de până la 40 l/mp, descărcări electrice frecvente și grindină cu diametrul de 3-4 cm.

Potrivit ANM, astfel de fenomene meteo extreme necesită prudență maximă din partea populației.

Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni în România. Meteorologii anunță temperaturi peste normalul perioadei până în septembrie

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:54
Aglomerație pe „Magistrala corporatiștilor” M2: șapte trenuri de metrou intră în revizie, marți, 8 septembrie
12:43
Patru opere furate din Muzeul Renoir, două abandonate. Tablourile dispărute valorează 9 milioane de euro
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!