„Guvernul s-a credibilizat prin măsurile luate în 2010, dar s-ar putea decredibiliza – şi ăsta ar putea fi şocul pe care România ar putea să-l primească – prin neîndeplinirea obligaţiilor asumate în acordul cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. O eventuală abandonare a programului cu instituţiile internaţionale ar fi pentru România mult mai rea decât o eventuală revenire la recesiune”, a spus Băsescu.El a menţionat că speră ca această abandonare să nu se întâlmple şi, de asemenea, să nu se ajungă la „populisme”, mai ales că acordul cu FMI acoperă integral anul 2012.Şeful statului a făcut un apel la Parlament şi Guvern să nu renunţe la obiectivele stabilite cu FMI şi Banca Mondială.Băsescu a spus că toată lumea trebuie să fie conştientă că nu poţi merge cu indexări la pensii când ai deficit de 3,6 miliarde de euro.”N-ai cum să mergi cu revenirea integrală la salariile din 2010 când încă ai un excedent de 200.000 de salariaţi”, a mai spus Băsescu.De asemenea, preşedintele a spus că este necesară o diminuare radicală a ajutoarelor sociale, pentru că inclusiv banii care se utilizează în acest domeniu sunt împrumutaţi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.