Îi stingea ţigări pe spate, îl bătea crunt, îl tăia cu foarfeca. În cele din urmă l-a ucis. L-a sufocat silindu-l să înghită mâncarea. Acum, la jumătate de an de la nenorocire, în cazul lui Lucian Rostaş, copilul, de patru ani, torturat şi ucis în chinuri de asistenta maternală Marcela Făgărăşan, o singură persoană a fost trimisă în judecată: Rodica Sima, asistentul social ce trebuia să supravegheze dacă băieţelul este îngrijit cum trebuie.
La sfârşitul lunii august a anului trecut, la Bistriţa, un copil de patru ani murea, ucis în chinuri groaznice, de o mamă de împrumut. Marcela Făgărăşan, supranumită “Bestia din Bistriţa”, beată, l-a hrănit cu forţa pe micuţul Lucian Rostaş. I-a rupt dinţii cu lingura, silindu-l să înghită, iar copilul s-a sufocat cu mâncarea. A aşteptat mai bine de două ore până a sunat la Salvare, spunând că
băieţelul a căzut de pe bicicletă şi a leşinat. Moartea lui Lucian avea să scoată la iveală o realitate hipnotică. Copilul era zgâriat cu unghiile, ars cu ţigara. Organele genitale îi erau ciopârţite cu foarfeca, la fel şi urechile.
Marcela Făgărăşan a fost arestată. Cum de a fost posibil să i se întâmple aşa ceva unui copil aflat în grija statului? Pentru că Maria Rostaş, mama naturală a copilului, era în închisoare, sistemul care ar fi trebuit să-l protejeze, l-a ucis. La Direcţia pentru Protecţia Copilului din Bistriţa nu s-a ştiut nimic. Situaţia copilului nu a fost verificată periodic. Nici unul dintre asistenţii sociali nu a fost vreodată să-l vadă pe Lucian, deşi mama lui naturală susţine că le-a solicitat acest lucru. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa împotriva a cinci angajaţi ai Dir e c ţiei de asistenţă socială şi protecţia copilului din Bistriţa, pe care îi considera direct responsabili: Mircea Rus, directorul
general, Adela Cârcu, director adjunct, Flaviu Bercea, şef serviciu asistente maternale, Mihaela Bulz, asistent social şi Rodica Sima, asistentul care supraveghează copiii asistaţi. În final, singura găsită vinovată şi trimisă în judecată a fost Rodica Sima.
Ucigaşa a pledat nevinovată
Marcela Făgărăşan, femeia născută în 1969, mama naturală a unei fete de 19 ani şi a unui băiat de 16, mai avea în plasament, în afară de Lucian, un alt băiat în vârstă de opt ani. Totuşi, furia ei s-a îndreptat împotriva celui mic, pentru că era ţigan. Iar Marcela ura ţiganii, din cauza unei relaţii a fiicei sale cu un tânar de etnie rromă. Acuzată iniţial de omor deosebit de grav, asistentei i-a fost schimbată încadrarea în omor calificat, vătămare corporală gravă şi rele tratamente aplicate minorului. La primul termen al procesului, în noiembrie, Marcela Făgărăşan a pledat “nevinovat”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d023a2963d3e98127680f55b3c39c9d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0aee8c9e4792b530d95e4eda7b0edda1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_48a578eda90e65eb2115f8fa24510554.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_2037fbf51a52bbc23243bf25ac21f4c2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b87378c9a789a14cb9a3f6914d054314.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_154bff190a2594afb32514932a3e02d7.jpg)
Alte știri
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_573cd9fea7326df557ebb2cb994e9001.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a1e0d5d5ff1d69afdf8694a67b941b6a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_17c1bee0dcb2af4188ab87775d31d668.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_1c3e5584d6e820404a829307ec5333fb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_5629abccd44d93110c510b8a3fdd6c2c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_791b4205ad0e91b593800c24e100a8e9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_8b01cc75d6073696754903829a6c3e4c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_a7c47440de52a491a53c2c047d9bacb8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_949001151d9ab4c0f8ded834648be536.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_46a15d920205618d75c06d5e86b47e30.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_15401aa4c567f156686109b016cd2212.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_ff5605588df4a2d59420ab20eeb5f6b2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_374d69a5488f10e2ba0af40aded9b89d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_8bf7bf73d9eacdd43fb1592a8e7d3c41.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_29f8c0145a3e11dc66cbef7ae35a07d2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_3cd256cc8ee9a13d81647678d61d0b8e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c9646ad6c2d5657ee18465e364b372ab.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2009/01/3872-117544-bestia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_6b96d14f27f65d8c472f145267e56a30.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_f81b3b9a7e86d7e3e1e841ac6b80a976.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/radu-miruta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2019/08/1-screenshot2019-08-28-strada-petricani-53.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_019e1f656eea5173e9752e19823f3789.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_47bf12ed48e0a94382090cb0ff3ca854.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/corina-caciuc-si-laurentiu-reghecampf-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dorian-popa-vila-domnesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_3ec61ed886ae11ae81245afcfa8e8a37.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8fe71aa9667f28aefed1a0c0082f7e19.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_960a35d4b61d5d06c0ec7c157491f16b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/sorin-grindeanu-psd-cristian-otopeanu-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/ludovic-orban-e1777439556949.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/avion-wizzair.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/trentino-italia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/platou-fructe-mare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/oamenii-se-bucura-de-seara-in-centrul-istoric-al-orasului-malaga-impartasind-mancare-si-bautura-in-timp-ce-admira-arhitectura-si-atmosfera-vibranta--foto-profimedia-e1777408401867.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/trei-oameni-au-murit-dupa-ce-o-furtuna-neobisnuita-de-zapada-a-lovit-rusia--foto-captura-video.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/04/cartofi-noi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/04/ridicii-rosii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/fata-camp-stranut-batista.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/barbat-face-mici-1-mai.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/03/hepta3095819-1-copy-e1777439435645.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sigla-ajuta-copiii-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/raul-baietelul-roman-de-9-ani-gasit-mort-intr-o-geanta-puma-in-belgia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/aeronava-de-tip-f-16-fighting-falcon.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/donald-trump-afp20260426a8z33khv4highreswhitehousecorrespondentsassociationdinner-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/unite-state-russia-china-and-ukraine-on-chessboard-shutterstock2339727559-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-id250029-inquam-photos-george-calin-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.