Biologi, chimişti şi biochimişti luptă independent de organizaţia profesională pentru drepturile comune cuvenite întrucât primii nu recunosc autoritatea organizației.
Astfel că o primă grupare formată din câteva zeci de biologi, chimişti, biochimişti din toată țara au protestat, între orele 11.00 la 14.00, în fața Ministerului Muncii. Ei reclama că au fost excluşi din Legea salarizării şi discriminaţi.
”Suntem ai Ministerului Sănătăţii prin ordin de ministru, nu în Ministerul Învăţământului!” ”Biologi, biochimişti şi chimişti=3,75 coeficient de salarizare” ”Noi dăm rezultate, nu vorbe deşarte” ”Noi facem analize, voi doar produceţi crize” ”Respect nu un sistem defect”, au fost câteva dintre nemulțumirile trecute pe pancartele protestatarilor.
”Ni se spune laboranţi. Nu suntem laboranţi, suntem personal de specialitate cu specialităţi medicale – hematologie, biochimie medicală, bacteriologie, cu studii superioare şi cu grade confirmate de către Ministerul Sănătăţii de ministru. Eu am două specialităţi bacteriologie medicală, două grade – principal şi imunochimie şi serologie, grad de specialist. Ni se spune laboranţi, nu suntem laboranţi cu zece clase, avem facultăţi, masterate și doctorate”, spune Ioana Iepure biolog medical principal şi biolog medical specialist Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_ca2f1fa8485bebda536629acb744900d.jpg)
Cu ciclul I Bologna, biologii spun că sunt obligaţi să facă masterat în laboratorul medical pentru specializare ca să i se dea certificat.
”Este un coeficient umilitor . Am doi asistenți medicali pe care îi coordonez. Ei, asistenții medicali cu studii postliceale, au salariile mai mari decât ale noastre. Eu sunt cel responsabil pentru toate rezultatele. Asta datorită aplicării diferențiate asistentul a ajuns la grila maximă. În acest moment, marea surpriză este că, în sistemul privat suntem angajați ca biologi medicali, iar în cel de stat ca biologi pe aceleași coduri, numai pentru a nu ni se recunoaște această specialitate medicală” spune Simona Ștefănescu, biolog principal , Spital Județean de Urgență Craiova.
”Suntem responsabili de analiză pe departamentul nostru. Eu pe imunologie am aceleaşi atribuţii în fişa postului ca şi un medic pe bacteriologie, ca şi un medic pe hematologie, validez, fac control, dacă nu iese controlul nu dau drumul la lucru. Sunt manager de calitate de zece ani. Noi biologii, biochimiştii şi chimiştii în general în laboratoare suntem manageri de calitate. Este o sarcină în plus pentru care nu am fost plătită niciodată, un leu nu mi s-a dat”, a mai spus Iepure.
Această grupare de biologii, chimiștii, biochimiștii sunt deciși să protesteze în fiecare zi, până o să li se dea un coeficient corect.
”V-ar conveni să veniţi într-un laborator în care nu aveţi încredere”, mai spune protestatara, reclamând că de fapt prin această lege întregul sistem sanitar a fost destabilizat.
Cealaltă grupare de biologii chimiștii și biochimiștii reuniți în Ordinul Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor în Sistemul Sanitar din România(OBBCSSR) au început pichetul la ora 14.00 în fața Ministerului Sănătății
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_4707bf656424ee7440dff5b0eef7fd60.jpg)
” Suntem supărați că salariul mediu al unui biolog care lucrează într-un laborator de analize este acum de 3.000 de lei. Înainte de modificarea acestei grile diferenţa dintre un medic de laborator şi un biolog era de aproximativ 10-15%. Acum avem un raport de 1 la 3,5. Adică un biolog câştigă 3.000 lei şi un medic 15.000 de leiDe ce s-a ajuns aici. Ne-au dezbinat. Am pierdut 600 de lei spune un chimist principal din Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Iaşi.
La rîndul ei, Constanţa Popa preşedintele OBBCSSR spune că sporurile ar trebui să fie acrodate echitabil.
”Vineri, doamna ministru a spus că se va încerca ca niciun angajat din sănătate să nu aibă salariul diminuat faţă de lunile anterioare prin acordarea diferenţiată a sporurilor. Numai că sporurile în mod normal ar trebui să fie acordate echitabil şi egal la aceleaşi condiţii de muncă , pe aceeaşi pregătire, şi aceleaşi grad profesional sporuri egale. Noi cerem un spor maxim pentru noi toţi care lucrăm în laboratoarele de analize medicale pentru că toţi lucrăm în aceleaşi condiţii. Aceasta tot nu ne rezolvă problema de fond adică vrem creşterea coeficienţilor de salarizare. Am pregătit o petiţie pe care o punem la Registratura Ministerului Sănătății în care arătăm clar – un biolog chimist, biochimist principal în anul 2010 avea coeficient de salarizare 3,70 şi în anul 2018 acelaşi biologi chimist, biochimist principal cu acelaşi loc de muncă, aceleaşi responsabilităţi, aceleaşi studii are 2,30 . Trebuie să ni se dea un răspuns de ce este aşa”, a spus Popa.
Problema de fond este salarizare inechitabilă
”Problema noastră de fond este că avem o salarizare inechitabilă faţă de colegii noştri de laborator medici care au responsabilităţi similiare cu ale noastre şi au salariile aproape triple. Deci la muncă egală există o salarizare foarte diferită. Avem un fluturaş şi pot să vă citesc. Un chimist principal care are netul 3.462 lei, asistentul medical pe care îl coordonează are 3.402 lei, iar medicul care are responsabilităţi similare cu ale chimistului principal are 11.212 lei net”, a explicat Constanța Popa.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_27831898cfe6ae42cf4f70a5bef3257e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_025d2a8654454d719429b7d76fc16abe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_58cfc43df693e5f5c74a2767ccabb22f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_e7c1d9fdb66638470529e5b90a427463.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_46265a7a9fdabe17d0be1ebfdc68e742.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_d7bc19321a176937d39e6def6282d93c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_43a8d005a93c14c1e00488242782b987.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_388e8a4159bf8d575fe2e920db184271.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_b2e69f9453f4319ac40ca2eea1f237c4.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.