Potrivit unui comunicat remis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, atât agresorul, cât și femeia care o avea pe minoră în grijă au fost arestați preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol în formă continuată, dar şi pentru coruperea sexuală a minorilor.

Anchetatorii au descoperit că din toamna anului 2018 şi până pe 9 decembrie 2020, la diferite intervale de timp, în două imobile de pe raza municipiului Brăila, bărbatul a întreţinut  acte sexuale cu o minoră, în vârstă de 10 ani în prezent, profitând de imposibilitatea acesteia de a-şi exprima voinţa.  

Polițiștii au stabilit că totul s-a petrecut cu consimţământul femeii care avea în grijă copila. Mai mult decât atât, femeia întreţinea raporturi sexuale cu violatorul ca să-i arate fetiţei cum se face.

”Aceasta din urmă, în schimbul promisiunii şi oferirii de dulciuri şi sume  de bani modice primite de la inculpat, a determinat-o şi a încurajat-o pe minoră să suporte şi să întreţină acte sexuale cu acesta. În acelaşi scop, al convingerii şi indicării modului de realizare, cei doi inculpaţi au întreţinut raporturi şi acte sexuale în prezenţa minorei”, susţin procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

Foto: Shutterstock

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.