Măsura este prevăzută să rămână în vigoare o lună, până pe 8 noiembrie. Consumul de alcool în spaţiul public este interzis şi în cele 19 comune ale regiunii Bruxelles-Capitale, a declarat o purtătoare de cuvânt a executivului regional. Restaurantele pot rămâne deschise.

Noile restricţii sunt similare cu cele care se aplică începând de marţi la Paris şi în cele trei departamente ale regiunii Ile-de-France.

Guvernul belgian a anunţat marţi că toate barurile şi cafenelele trebuie să închidă la ora 23:00 în toată ţara începând de vineri, premierul Alexander De Croo insistând asupra situaţiei „îngrijorătoare” din Belgia.

Preşedintele regiunii Bruxelles-Capitale, Rudi Vervoort, şi primarii celor 19 comune au decis miercuri că aceste restricţii nu sunt suficiente pentru a opri infectările pe acest teritoriu cu 1,2 milioane de locuitori.

Sălile de evenimente precum şi ceainăriile (care nu servesc neapărat băuturi alcoolice) vor trebui, de asemenea, să îşi închidă porţile, se arată într-un comunicat al executivului regional.

Belgia a înregistrat în ultimele şapte zile o medie zilnică de aproape 2.500 de noi infectări, o creştere cu 57% faţă de săptămâna precedentă.

Patru dintre cele zece comune din Belgia în care circulaţia virusului este cea mai intensă se află în regiunea Bruxelles: Bruxelles-Ville, Molenbeek-Saint-Jean, Schaerbeek şi Anderlecht.

Restricții în București: restaurantele, cinematografele, teatrele și sălile de jocuri de noroc se închid. Masca, obligatorie la 50 de metri distanță de școli.

Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență a stabilit restricțiile din București: restaurantele, cinematografele, teatrele, cafenelele și sălile de jocuri de noroc și cazinourile se închid, iar purtarea măștii va fi obligatorie în jurul școlilor pe o rază de 50 de metri, nu 100 de metri, cum se anunțase inițial, ieri, 6 octombrie.

Citeşte şi:

Restricții în București: restaurantele, cinematografele, teatrele și sălile de jocuri de noroc se închid. Masca, obligatorie la 50 de metri distanță de școli

Restaurantele și cafenele din Vaslui, Bârlad și Huși se închid de joi. Purtarea măștii devine obligatorie în jurul unităților de învățământ

Cazinourile, sălile de jocuri de noroc, cluburile și discotecile, închise în București. Masca de protecție, obligatorie la 50 de metri de școli

FOTO „Ești eroarea vieții mele, bei și faci sex în toalete!” » Iubita l-a părăsit cu un scandal monstru, dar fanii au publicat o imagine interzisă
PARTENERI - GSP.RO
FOTO „Ești eroarea vieții mele, bei și faci sex în toalete!” » Iubita l-a părăsit cu un scandal monstru, dar fanii au publicat o imagine interzisă
Cum a arătat Simona Halep mireasă. Rochia inedită a lăsat mască toţi invitaţii
Playtech.ro
Cum a arătat Simona Halep mireasă. Rochia inedită a lăsat mască toţi invitaţii
Ciobanul care a supravieţuit atacului ursului, operat timp de şapte ore: "S-a încercat reconstrucţia facială"
Observatornews.ro
Ciobanul care a supravieţuit atacului ursului, operat timp de şapte ore: "S-a încercat reconstrucţia facială"
Horoscop 25 iulie 2021. Leii au o adevărată colecție de întrebări nerostite, la care au nevoie de un răspuns
HOROSCOP
Horoscop 25 iulie 2021. Leii au o adevărată colecție de întrebări nerostite, la care au nevoie de un răspuns
Proprietara unui salon de frumusețe, care este însărcinată, refuză să tundă persoane vaccinate
Știrileprotv.ro
Proprietara unui salon de frumusețe, care este însărcinată, refuză să tundă persoane vaccinate
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
(Publicitate) Laptopurile ASUS: OLED este sinonim cu stilul
PUBLICITATE
(Publicitate) Laptopurile ASUS: OLED este sinonim cu stilul