Nicio plată pentru bursele sociale nu a fost trimisă către beneficiarii de burse din Ploiești, arată observatorulph.ro. Peste trei milioane de lei au fost cheltuiți în ultimii ani pe studii de fezabilitate și diferite proiecte care nu s-au concretizat, arată sursa citată, și acum nu s-a găsit bani pentru elevii săraci, în plină pandemie de coronavirus.
Invocând lipsa resurselor financiare, Primăria Ploiești, una dintre administrațiile reședință de județ cu cele mai mari salarii, a rămas datoare câtorva mii de elevi.
„De la începutul anului și până în prezent, copilul meu nu a primit nicio bursă socială. Eu lucram cu ziua, dar de când cu pandemia am rămas fără venituri. Măcar cu banii ăia puteam lua pâine și lapte la copil”, a spus părintele unui elev de la Școala Anton Pann din Ploiești.
Reprezentanții unității de învățământ respective au transmis că în anul 2020 Primăria Ploiești nu a efectuat niciun virament pentru plata burselor sociale, potrivit sursei citate.
La nivel național, bursele de ajutor social se acordă elevilor orfani sau bolnavi de TBC sau alte boli grave, dar și celor care provin din familii unde venitul mediu lunar pe membru este de cel mult 336 de lei.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_7201662fd4eeb0238502059ac302a762.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_bdec8b02311d7fb9bc6753e05b2fd051.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_2caeb042d6fd1f7495dcf886169610a3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_a23a0ab6e0f1130f317b09daeda28784.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_562c864340ddf6477428d38dc9f96352.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_ec31e4306dc10345112f83808d5a841a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_f7488ef15e8f4169559c7d48e79a801c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_21fdbc2e4fcc975b392dd32e940a21a8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_33d0c3923b499af5cdc7511dac336e55.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_46ded7afdc2e3f969d113772852bf6cd.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.