Producătorul chinez BYD a vândut luna trecută de trei ori mai multe mașini noi în Uniunea Europeană decât în august 2024, depășind competitorul american Tesla pentru a doua lună consecutivă, scrie Reuters, care citează datele publicate joi de asociația europeană a constructorilor auto ACEA.
Stellantis a revenit la creșterea vânzărilor în Europa pentru prima dată în mai bine de un an, pe măsură ce piața globală s-a extins, impulsionată de vânzările de vehicule hibride plug-in (PHEV) și electrice cu baterie (BEV).
Industria auto europeană este grav afectată, aceasta confruntându-se cu provocări precum tarifele de import din SUA, concurența din China și dificultățile în respectarea reglementărilor UE privind emisiile.
Producătorii de automobile au crescut vânzările de mașini hibride pentru a se conforma standardelor de emisii, cu mașini mai accesibile și mai profitabile decât vehiculele electrice pure.
Brandurile chineze au folosit, de asemenea, această tehnologie pentru a contracarea impactul tarifelor Uniunii Europene asupra vehiculelor electrice fabricate în China. Mașinile hibride sunt scutite de tarife vamale.
Vânzările în Uniunea Europeană, Marea Britanie și Asociația Europeană a Comerțului Liber, adică Elveția, Norvegia, Islanda și Lichtenstein, au crescut cu 4,7%, până la 0,8 milioane de mașini în august, potrivit datelor.
Înmatriculările la Volkswagen și Renault au crescut cu 4,8% și, respectiv, 7,8% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar la Stellantis au crescut cu 2,2%, înregistrând o creștere pentru prima dată din februarie 2024.
Vânzările Tesla în UE au scăzut cu 36,6%, reducând cota sa de piață la 1,2% de la 2% în urmă cu un an.
Vânzările BYD au crescut cu 201,3%, adică de trei ori, ajungând la 1,3% din piață. BYD s-a lansat în acest an și în România la nivel oficial.
Vânzările SAIC Motor, proprietarul MG, grup tot din China, au crescut cu 59,4% în august, ducând cota de piață de la începutul anului la 1,9% și făcându-l al zecelea cel mai bine vândut de pe continentul european până în prezent în acest an.
Vânzările totale de autoturisme în UE au crescut cu 5,3%.
Înmatriculările de autoturisme electrice cu baterie, electrice hibride și hibride plug-in au crescut cu 30,2%, 54,5% și, respectiv, 14,1%, reprezentând împreună 62,2% din înmatriculările din bloc, în creștere față de 52,8% în august 2024.
Defalcat, mașinile hibride simple (HEV) sunt 34% din vânzări, cele electrice (BEV) sunt 15,8%, iar cele plug-in hibrid (PHEV) sunt 8,8%.
Mașinile pe benzină sunt 28,1% din total, cele diesel sunt 9,4%, iar 3,2% sunt pe alte forme de propulsie (hidrogen, GPL, gaz lichefiat etc).