„Două dosare au primit acceptul pentru a fi incluse în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, astăzi, în cadrul celei de-a 46-a sesiuni a Comitetului Patrimoniului Mondial ce se desfăşoară în India, la New Delhi: Ansamblul monumental «Calea Eroilor» realizat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu şi Frontierele Imperiului Roman – Dacia”, a scris Raluca Turcan, într-o postare pe Facebook.

Ministra a spus că înscrierea „Calea Eroilor” în Lista patrimoniului mondial UNESCO înseamnă recunoaştere internaţională de cel mai înalt nivel pentru artistul român.

„Recunoaşterea primită azi ne obligă să protejăm Ansamblul Monumental «Calea Eroilor», să-l păstrăm intact pentru generaţiile viitoare şi pentru memoria culturală a umanităţii. Este un angajament pe care ţara noastră îl ia la nivel naţional, dar şi la nivel local, în oraşul în care a fost creat ansamblul monumental”, a mai transmis Raluca Turcan.

Aceasta a amintit România a depus, în ianuarie 2018, la Centrul Patrimoniului Mondial UNESCO, dosarul de nominalizare pentru ansamblul monumental „Calea Eroilor”.

Despre ansamblul sculptural de la Târgu Jiu

Ansamblul sculptural de la Târgu Jiu cuprinde patru lucrări: „Masa Tăcerii“, „Aleea Scaunelor“, „Poarta Sărutului“ şi „Coloana fără Sfârşit“.

Ce taxe vor crește după alegeri. Primele luate în vizor: TVA de 21% și impozit pe venit de 12%. Analist: „E mai rău ca în 2010”
Recomandări
Ce taxe vor crește după alegeri. Primele luate în vizor: TVA de 21% și impozit pe venit de 12%. Analist: „E mai rău ca în 2010”

Acesta a fost construit treptat între anii 1937-1938 de către părintele sculpturii moderne, Constantin Brâncuși, pentru a comemora eroii români care au murit apărând orașul Târgu Jiu în timpul Primului Război Mondial. A fost inaugurat la 27 octombrie 1938.

„Ansamblul se întinde pe o axă de la vest la est care traversează orașul, pornind de la malul Jiului, din Parcul Central, unde se află lucrările din piatră – Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor și Poarta Sărutului –, continuând cu Calea Eroilor, pe care se găsește Biserica Sfinții Apostoli și culminând cu Coloana fără Sfârșit, din fontă alămită și oțel, înălțată în mijlocul unui parc, pe un promontoriu”, se arată pe site-ul Centrulbrancusi.ro.

coloana-fara-sfarsit-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Ciolacu: Oportunitate de a atrage vizitatori din întreaga lume

 O reacție a venit și din partea premierului Marcel Ciolacu, care a spus că includerea ansamblului monumental „Calea Eroilor”, realizat de Brâncuşi pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO reprezintă un tribut artistic profund pentru valoarea operelor sale, dar şi o oportunitate pentru Târgu Jiu şi regiunea Olteniei să atragă vizitatori.

Explicația oficială pentru pana de curent care a paralizat Spania: „60% din producția de energie electrică a dispărut în cinci secunde”
Recomandări
Explicația oficială pentru pana de curent care a paralizat Spania: „60% din producția de energie electrică a dispărut în cinci secunde”

”După 33 de ani de demersuri, Ansamblul Monumental «Calea Eroilor», realizat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu, a intrat pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Această recunoaştere internaţională reprezintă atât un tribut artistic profund pentru valoarea operelor marelui Constantin Brâncuşi, cât şi o oportunitate pentru Târgu Jiu şi regiunea Olteniei de a atrage vizitatori din întreaga lume, care să se conecteze cu istoria şi tradiţiile româneşti. Felicitări tuturor celor care au contribuit la această reuşită!”, a transmis premierul Marcel Ciolacu.

 Despre „Frontierelor Imperiului Roman – Dacia”

Cu referire la includerea „Frontierelor Imperiului Roman – Dacia” în Patrimoniul UNESCO, Raluca Turcan a amintit că teritoriul vechii Dacii a fost parte a lumii romane, geneza naţiunii noastre fiind strâns legată de Roma şi de Imperiul Roman.

„Prin urmare, suntem în faţa unui act cultural şi identitar, care ne face mai conştienţi de trecutul nostru şi, în acelaşi timp, reaminteşte tuturor influenţa majoră a Romei asupra lumii în perioada antică. România se alătură astfel, cu mândrie, marii familii a Frontierelor Imperiului Roman în nobila misiune de a valorifica acest patrimoniu de valoare universală excepţională”, a spus ministrul Turcan.

Alexandru Cumpănașu, „reîntors” în instanța de judecată. Acuză „fantasmagorii” în dosarul întocmit de DNA pentru fraudă cu fonduri UE
Recomandări
Alexandru Cumpănașu, „reîntors” în instanța de judecată. Acuză „fantasmagorii” în dosarul întocmit de DNA pentru fraudă cu fonduri UE

Aceasta a menţionat că România a depus, în ianuarie 2023, la Centrul Patrimoniului Mondial UNESCO, dosarul de nominalizare pentru „Frontierele Imperiului Roman – Dacia”, care s-a aflat, timp de un an şi jumătate, în procedură de evaluare, în vederea stabilirii recomandărilor ICOMOS.

Ansamblul „Calea Eroilor”, realizat de Brâncuși la Târgu Jiu, și Frontierele Imperiului Roman-Dacia, incluse în Patrimoniul UNESCO. Ciolacu: Oportunitate de a atrage vizitatori
Foto: Ministerul Culturii

Sursă foto galerie: Centrulbrancusi.ro

Istorii electorale
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Cum arată soția lui Sebastian Burduja. Stă departe de lumina reflectoarelor, dar acum au apărut mai multe poze cu ea. Ce atrage imediat atenția
Viva.ro
Cum arată soția lui Sebastian Burduja. Stă departe de lumina reflectoarelor, dar acum au apărut mai multe poze cu ea. Ce atrage imediat atenția
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Mihai Leu, în stare critică. Fostul mare pugilist a fost adus cu elicopterul la București
Adevarul.ro
Mihai Leu, în stare critică. Fostul mare pugilist a fost adus cu elicopterul la București
Cum se înțelege Paul Ipate cu Achim, fiul pe care Cătălina Grama îl are dintr-o altă relație. Declarațiile neașteptate ale actorului: „Chiar eu sunt ăla care zice…”
Elle.ro
Cum se înțelege Paul Ipate cu Achim, fiul pe care Cătălina Grama îl are dintr-o altă relație. Declarațiile neașteptate ale actorului: „Chiar eu sunt ăla care zice…”
Mihaela Tatu, anunț surpriză, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la Antena 1. Vedeta se întoarce pe micile ecrane, dar într-o postură cu totul nouă, cum nu am mai văzut-o până acum. „Am acceptat!”

"Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a venit copilul înapoi sănătos". Mama care şi-a vândut copilul ca la piaţă se declară nevinovată, deşi primise prima tranşă de bani
Observatornews.ro
"Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a venit copilul înapoi sănătos". Mama care şi-a vândut copilul ca la piaţă se declară nevinovată, deşi primise prima tranşă de bani
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum
HOROSCOP
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI