A fost internată 4 zile, timp în care fiul său nu a putut deloc să o viziteze. Întoarsă acasă, Camelia Mitoșeru a oferit primele declarații despre starea sa de sănătate și cele întâmplate în ultimele zile. Aceasta a picat în bucătărie în timp ce-și prepara o cană cu ceai și și-a pierdut cunoștința pentru câteva minute. S-a trezit incapabilă să se miște sau să articuleze vreun cuvânt, iar cel care a salvat-o a fost Mihai Mițoșeru.

Aceasta a menționat acum că va fi mai atentă la sănătatea ei, va lua toate medicamentele la timp. „Sunt foarte bine acum. Îi mulțumesc lui Dumnezeu și doamnei doctor de la Spitalul Floreasca care a fost lângă mine mai mult decât o mamă. M-am simțit excelent la ei la spital. N-am luat medicamentele și atunci am făcut o criză convulsivă.

Eu n-am crezut în medicamente. M-am dus la bucătărie să-mi fac un ceai, iar de acolo m-am trezit jos cu cioburi în mână și plină de ceai. M-am speriat, nu mai puteam vorbi, mă bâlbâiam, telefonul meu era pe masa de călcat. Mihai suna în disperare, iar eu nu mai puteam să ajung la telefon”, a declarat Camelia Mitoșeru la Antena Stars.

camelia-mitoseru-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4
Refugiatele din Timișoara care au reușit să pună pe picioare o școală pentru elevii ucraineni. „Aici am ajuns ca fugari, dar am rămas, că părinții mei au găsit ceva interesant la oraș”
Recomandări
Refugiatele din Timișoara care au reușit să pună pe picioare o școală pentru elevii ucraineni. „Aici am ajuns ca fugari, dar am rămas, că părinții mei au găsit ceva interesant la oraș”

Luni, 8 noiembrie, mama prezentatorului de la Kanal D a fost transportată de urgență la Spitalul Floreasca, după ce a fost găsită în stare gravă în propria locuință. La vremea respectivă, Mihai Mitoșeru a spus ce s-a întâmplat cu mama lui. „Am vorbit cu ea pe la 6.00 seara, era bine, era veselă, am râs împreună la telefon. Apoi, am sunat-o pe la 9 seara, nu mi-a răspuns și m-am îngrijorat. Știam că luase un Terraflu și acel medicament poate să provoace somnolență, așa că am insistat”, a dezvăluit Mihai Mitoșeru pentru Fanatik.

„Am mers peste ea și am găsit-o în cameră. Stătea în fund, dar nu putea vorbi deloc. Am dus-o, de urgență, la spital, la Floreasca, medicii au preluat-o imediat. Acum este pe tratament pentru AVC, medicii știu mai bine diagnosticul”, a mai spus prezentatorul de la Kanal D.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
GSP.RO
„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Mutare șoc pe piața media! Mihai Bendeac a semnat cu rivalii?! Vedeta a făcut un anunț surpriză
Playtech.ro
Mutare șoc pe piața media! Mihai Bendeac a semnat cu rivalii?! Vedeta a făcut un anunț surpriză
Îl recunoști? Era unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de la noi, dar viața lui s-a schimbat după ce a divorțat de fosta soție, în doar un minut
Viva.ro
Îl recunoști? Era unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de la noi, dar viața lui s-a schimbat după ce a divorțat de fosta soție, în doar un minut
Fraţii Tate, început "modest" în România: în 2015, aveau doar un apartament cu două camere, în Săcele, cumpărat în rate
Observatornews.ro
Fraţii Tate, început "modest" în România: în 2015, aveau doar un apartament cu două camere, în Săcele, cumpărat în rate
Ce a descoperit Paza de Coastă americană, după ce s-a chinuit să salveze un bărbat care a cerut ajutor
Știrileprotv.ro
Ce a descoperit Paza de Coastă americană, după ce s-a chinuit să salveze un bărbat care a cerut ajutor
Mariana Cojocaru anunță zodiile care scapă de greutăți în 2023. Norocul va fi de partea lor
FANATIK.RO
Mariana Cojocaru anunță zodiile care scapă de greutăți în 2023. Norocul va fi de partea lor
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Horoscop 6 februarie 2023. Leii ar fi bine să nu încerce să forțeze situațiile care nu le convin pentru că nu vor rezolva nimic pe această cale
HOROSCOP
Horoscop 6 februarie 2023. Leii ar fi bine să nu încerce să forțeze situațiile care nu le convin pentru că nu vor rezolva nimic pe această cale
CHALLENGE: Cum poți descrie gustul Coca-Cola Zero Zahăr fără cuvinte?
PUBLICITATE
CHALLENGE: Cum poți descrie gustul Coca-Cola Zero Zahăr fără cuvinte?