„Astăzi mă simt bine. Şi ieri m-am simţit bine. Aparent, acum două zile nu m-am simţit bine. Nu m-am lăsat doborâtă. Când am întrebat şi mi s-a spus ce s-a întâmplat… Ce tare! Am înviat din morţi! E bine! Am un soţ extraordinar care, săracul, a stat pe hol atunci… se bucură pentru mine acum, că suntem împreună toţi patru. Şi abia aştept s-o văd pe Ella, pentru că pe ea nu am văzut-o. Ea nu a venit aici. Mai bine. S-a jucat zilele astea, dar a tot întrebat unde e mami. Abia aştept să o strâng în braţe. Dormim toţi grămadă, nu e vorba de a pregăti o cameră. Sunt o norocoasă!”, a spus Andreea Bălan pentru „Răi Da Buni”.

Andreea Bălan a suferit un stot cardio-respirator în timpul nașterii, iar fanii aceștia sunt curioși să afle când se va întoarce pe scenă. „Eu peste o lună de zile, atât timp cât cicatricea mi se va vindeca, pot să merg la spectacole aşa cum am făcut şi după ce am născut-o pe Ela. La o lună am avut primul concert şi după patru luni am făcut spagatul şi prize”, a spus Andreea Bălan.

„Eu mi-am dorit două fete. Fix ceea ce mi-am dorit s-a întâmplat. Cred foarte mult în legea de atracţie, cred că dacă vizualizezi nişte lucruri, ţi se vor întâmpla şi eu am vizualizat că o să am două fete. George poate ar fi vrut să fie al doilea băiat, dar eu mi-am dorit două fete şi uite că s-a întâmplat. Foarte bine m-am simţit la a doua sarcină, la prima am avut momente mai triste, nu ştiam cum să gestionez anumite lucruri (…) Relaţia cu George e perfectă”, a adăugat Andreea Bălan.

Citește și

„Dosarul Moscova 2” este numele pe care BNR l-a dat documentelor de la Brașov. Bucătarul Attila Szocs, un maghiar din Brașov, și iranianul Rezaei Kejani Davood au făcut o descoperire care reaprinde o veche dispută istorică și de patrimoniu

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.