Ce este o cutie de viteze

Cutia de viteze este una dintre cele mai importante componente ale unei mașini termice, având rolul de a pune în mișcare roțile prin transmiterea puterii motorului către cele două punți ale vehiculului. Cutia de viteze integrează sisteme complexe de angrenaje interconectate de diferite dimensiuni, care lucrează împreună în mod optim datorită unei lubrifieri corespunzătoare pentru a regla viteza de rotație și cuplul motor, potrivit Fix My Car.

Prin utilizarea acestor angrenaje în diverse configurații, cutia de viteze asigură o livrare lină a puterii utilizabile pentru condus. În funcție de mașină, cutiile de viteze pot fi manuale sau automate, care funcționează diferit în ceea ce privește intervenția șoferului.

La cele manuale, schimbarea treptelor se realizează prin intermediul schimbătorului de viteze, șoferul fiind cel care selectează manual treapta potrivită, în funcție de necesarul de viteză și de putere la un moment dat. Mișcarea levierului acționează inelele sincronizatoare din interiorul cutiei prin intermediul timoneriei, cuplând pinioanele corespunzătoare treptei selectate.

O cutie de viteze automată schimbă automat raportul de transmisie dintre motor și roți, eliminând necesitatea ca șoferul să acționeze manual ambreiajul sau schimbătorul de viteze. Mai există și cutii de viteze semi-automate, care oferă avantajele ambelor tipuri de transmisie, permițându-ți să decizi dacă vrei să conduci mașina în modul manual sau automat. Când treci în modul manual, de obicei muți selectorul de viteze într-o poziție dedicată. Schimbarea treptelor se realizează prin mișcarea selectorului înainte sau înapoi, sau folosind padelele amplasate în spatele volanului.

Cum funcționează cutia de viteze

Principalele funcții ale unei cutii de viteze includ menținerea rotației motorului astfel încât mașina să se poată deplasa, transferul de putere către roți și decuplarea motorului de transmisie atunci când vehiculul este oprit.

Procesul de schimbare a treptelor implică mai multe operațiuni, și anume: decuplarea cutiei de viteze de motor – prin apăsarea completă a pedalei de ambreiaj, selectarea treptei de viteză dorite – prin mișcarea laterală, în sus sau în jos, a levierului schimbătorului de viteze, cuplarea treptei alese – prin deplasarea longitudinală a levierului în direcția treptei selectate, indicată pe levier și recuplarea cutiei de viteze la motor – prin eliberarea progresivă a pedalei de ambreiaj, asigurând astfel transmiterea lină a puterii către roți.

Când se schimbă uleiul din cutia de viteze a maşinii - Imagine cu o parte din cutia de viteze a unei maşini.
Cutia de viteze integrează sisteme complexe de angrenaje

În acest fel, cutia de viteze manuală permite șoferului să controleze exact puterea transmisă roților, adaptând vehiculul la diferite condiții de drum și cerințe de performanță. Cutiile de viteze automate schimbă vitezele fără nici o intervenție din partea șoferului, de obicei folosind energie hidraulică. Aceasta funcționează utilizând un convertor de cuplu pentru a transfera puterea de la motor și un sistem de angrenaje planetare acționate hidraulic pentru a obține diferite trepte în funcție de viteză, de sarcina motorului și de alți factori.

Uleiul din cutia de viteze și importanța lui

Uleiul de transmisie este un lichid special conceput pentru a asigura lubrifierea, răcirea și protecția cutiei de viteze. Spre deosebire de uleiul de motor, care are de obicei o durată de viață mai scurtă și se schimbă frecvent, uleiul de transmisie este conceput să reziste mai mult, însă nu este „veșnic”.

Acesta are o importanță deosebită în protecția pieselor în timpul funcționării mașinii prin reducerea stresului asupra cutiei și prevenind frecarea metal pe metal și deteriorarea pinianelor, rulmenților, roților dințate și a altor mecanisme interne.

Astfel, schimbările treptelor de viteză se vor face fără probleme. În esență, acest fluid îndeplinește trei funcții esențiale: reduce frecarea dintre componentele interconectate ale transmisiei, menține temperatura de funcționare la un nivel optim și limitează uzura pieselor în timpul exploatării.

Dacă nivelul uleiului scade sau proprietățile acestuia se modifică în timp, lichidul nu mai poate oferi protecția necesară, ceea ce duce la deteriorarea prematură a componentelor, notează Vasstech. Practic, transmisia va schimba treptele defectuos sau chiar deloc.

De asemenea, un nivel scăzut de ulei poate provoca daune permanente cutiei de viteze, ceea ce înseamnă reparații extrem de scumpe. Ignorarea acestui lichid poate duce la o mulțime de complicații, care pot culmina chiar cu necesitatea înlocuirii transmisiei. Totodată, vei resimți o eficiență scăzută a consumului de carburant, ca urmare a performanțelor reduse ale unui sistem de transmisie îmbătrânit.

De aceea, la fel ca orice lubrifiant, uleiul de transmisie trebuie înlocuit periodic pentru a preveni acumularea de reziduuri care ar putea afecta componentele, prelungind astfel durata de viață și funcționarea corectă a transmisiei.

Rolul uleiului din cutia de viteze

După motor, transmisia este cea mai scumpă componentă a unui automobil. Așa cum spuneam, uleiul de transmisie este esențial pentru buna funcționare a cutiei de viteze, indiferent dacă este vorba despre una manuală ori automată.

Principalul rol al acestui ulei îl reprezintă lubrifierea componentelor interne,  reducând frecarea și uzura și prevenind deteriorarea prematură. Apoi, este important pentru răcirea sistemului, deoarece frecarea dintre componentele metalice generează căldură, iar uleiul are rol de agent de răcire, menținând temperatura sub control și prevenind supraîncălzirea cutiei.

De asemenea, o cutie de viteze bine lubrifiată funcționează mai silențios și transmite mai puține vibrații către șofer și pasageri, în timp ce aditivii speciali din uleiul de transmisie împiedică oxidarea și formarea depunerilor pe suprafețele metalice. În sfârșit, acest lichid influențează în mod direct modul în care treptele sunt schimbate, în special în cazul cutiilor automate.

Semne că uleiul din cutia de viteze trebuie schimbat

Deși producătorii oferă intervale orientative pentru schimbarea uleiului din cutia de viteze, există situații în care acesta trebuie schimbat mai devreme. Anumite simptome trădează faptul că lichidul nu mai asigură protecția optimă, iar recunoașterea acestor semne te poate scuti de reparații costisitoare și îți poate menține mașina în stare de funcționare. Iată  care sunt cele mai frecvente semne la care trebuie să fii atent:

Dificultăți la schimbarea treptelor. Dacă schimbarea vitezelor devine greoaie, sacadată sau întâmpină rezistență, uleiul ar putea fi degradat.

Zgomote anormale. Un bâzâit, huruit sau trosnet în timpul schimbării treptelor poate fi un indiciu că uleiul nu mai lubrifiază corespunzător.

Nivel scăzut. Mașina vine din fabrică cu un anumit ulei în cutie. De aceea, trebuie să folosești același tip și marcă de ulei când faci schimbul.

Calitatea precară a uleiului. Uleiul din transmisie are o nuanță de roșu aprins și un miros dulceag. Dacă va căpăta o nuanță închisă va trebui să mergi la service pentru o verificare amănunțită.

Patinarea ambreiajului. Patinarea excesivă și repetată a ambreiajului va transmite forțe dăunătoare cutiei de viteze. Aceasta se manifestă prin mărirea lentă a vitezei la accelerare și un miros de garnitură arsă. Cutia nu mai este conectată perfect cu motorul și, chiar dacă ai acționat pedala de accelerație, motorul se va tura în gol, iar viteza mașinii va crește foarte puțin.

Poziție anormală a pedalei de ambreiaj sau blocarea ei. Dacă pedala de ambreiaj este poziționată prea sus înseamnă că placa și discul s-au uzat. Când pedala este prea jos, înseamnă că rulmentul sau pârghia s-au blocat. De asemenea, pedala poate fi moale sau tare atunci când presiunea din sistemul hidraulic începe să scadă.

Miros de ars. Un miros înțepător provenit din zona cutiei de viteze poate indica supraîncălzirea uleiului, semn că acesta trebuie schimbat de urgență.

Scurgeri vizibile de lichid. Apariția sub mașină a unor pete de ulei de culoare roșiatică (la cutiile automate) sau maronie (la cutiile manuale) arată că există o problemă de etanșare, informează Advanced Transmission.

Vibrații și zgomote la ralanti. Dacă mașina vibrează când este pe loc, iar cutia este în poziția „neutru”, cauza ar putea fi uleiul uzat sau un nivel scăzut.

Când trebuie schimbat uleiul din cutia de viteze

Nivelul uleiului din cutia de viteze ar trebui să rămână relativ constant între schimbări.  Momentul potrivit pentru schimbarea acestuia depinde de tipul de cutie de viteze și de recomandările producătorului auto. În cazul cutiilor de viteze manuale, uleiul de transmisie este mai puțin solicitat decât în cazul celor automate, dar totuși se degradează în timp.

În general, producătorii recomandă schimbarea fluidului la 48.000-80.000 km sau la fiecare 2 până la 4 ani, însă aceste intervale pot să varieze. În cazul în care conducu preponderent în mediul urban, care presupune multe opriri și porniri de pe loc, schimbări dese de trepte, procedura de înlocuire a uleiului ar trebui făcută mai devreme.

Când vine vorba despre cutiile automate, trebuie să știi că uleiul este mult mai important, deoarece în cazul acestor transmisii joacă și rol de lichid hidraulic pentru schimbarea treptelor. Intervalul recomandat de producători este cuprind între 96.000 și 160.000 km, însă la unele modele acesta poate fi chiar mai mic, notează Total Energies.

Există producători care promovează conceptul de „ulei pentru viață”, dar realitatea este că și acesta se degradează și necesită înlocuire pentru a preveni reparații costisitoare. Un detaliu foarte important este acela că, odată cu uleiul, trebuie să schimbi și filtrul de ulei al cutiei de viteze. De asemenea, dacă ai reparat o scurgere de ulei la cutia de viteze, va trebui să schimbi întotdeauna și uleiul după reparație pentru a te asigura că este la nivelul recomandat.

Vezi şi cum să îţi speli corect maşina la o spălătorie self-service!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.